„Caisă”. Box şi viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/caisa-box-si-viata/

CRONICĂ DE FILM „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu, este un documentar despre relaţia imprevizibilă dintre un antrenor de box şi cel mai bun elev al său. Un film simplu, fără zorzoane, dar cu potenţial să emoţioneze.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 iunie 2018

„Caisă”, noul documentar de lungmetraj realizat de Alexandru Mavrodineanu, începe cu un fragment din înregistrarea unui meci de box de la începutul anilor 2000, când un sportiv român devine campion internațional.

Semnificația acestor imagini de arhivă va fi relevată, așa cum era de așteptat, pe parcurs (aflăm ulterior că pugilistul, celebru la vremea lui, avea să se lase de sport și să plece în Austria, fără să se mai știe nimic de el).

Important se dovedește aici însă nu atât boxerul, cât un personaj din plan secund, pe care la început aproape că nu îl observăm (dar pe care îl vom identifica ușor la finalul filmului, când sunt reluate imagini din respectivul meci): antrenorul.

Este cel care din personaj secundar ajunge să ocupe prim-planul și devine protagonist al documentarului, realizat la mai mulți ani de la respectivul succes.

Acum, antrenorul nu mai este în plină glorie: e în conflict cu autoritățile din lumea boxului, care par să-l fi exclus de la clubul din București unde lucra (fiind acuzat inclusiv că ar fi furat mai multe perechi de mănuși), și a ajuns să antreneze adolescenți (în principal băieți din familii de romi defavorizate) într-o sală afiliată clubului.

În majoritatea secvențelor, Mavrodineanu îl urmărește pe antrenor în sala de box, alături de patru băieți pe care îi pregătește pentru un concurs a cărui desfășurare devine punctul culminant al filmului.

Construit pe o structură narativă clasică, cât se poate de coerentă și de clară, documentarul se concentrează treptat pe relația tot mai strânsă dintre antrenor și unul dintre băieți, cel mai talentat – Caisă (de unde și titlul).

Redarea acestei apropieri deopotrivă profesionale și umane devine una dintre mize, pentru că ea declanșează în cele din urmă întrebări mereu valabile despre ucenicie, disciplină, muncă, succes, ambiție, abandon, fidelitate, depășirea propriei condiții.

Formal, filmul este lipsit de mari îndăzneli. Însă asta nu este un defect: camera de filmat nu caută încadraturi spectaculoase, mizanscena nu atrage atenția asupra sa. Aparatul de filmat devine cvasi-invizibil și urmărește cât se poate de firesc personajele, fiind mereu aproape de ele și adaptându-se la mișcările lor. Iar montajul păstrează doar ceea ce pare a fi esențial poveştii: un moment, un dialog, un gest revelator, cu încărcătură informaţională sau emoţională.

În plus, Mavrodineanu își asumă riscul de a ghida sentimentele spectatorului cu multe fragmente muzicale care acaparează deseori coloana sonoră, ceea ce apropie filmul de naraţiunile hollywoodiene (motivaţionale) despre sport.

Însă dacă la început acest stil te poate lăsa indiferent, având senzaţia că nu vezi nimic nou şi original, treptat povestea şi felul simplu dar sincer în care aceasta e redată prin imagini şi decupaj, precum şi carisma personajelor te pot atrage în intensitatea tot mai mare a emoţiilor şi în suspansul dat de relaţia imprevizibilă antrenor-discipol.

La final rămâne sentimentul că, fără a face un film revoluţionar, Mavrodineanu a surprins ceva profund omenesc, universal şi captivant. Şi nu e deloc puţin lucru.

„Caisă” a fost prezentat în premieră la TIFF şi va fi lansat în cinematografe în toamnă, fiind distribuit de Transilvania Film.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.