Capodopera „Rondul de noapte“, neinteresantă pentru generaţia smartphone
https://www.ziarulmetropolis.ro/capodopera-rondul-de-noapte-neinteresanta-pentru-generatia-smartphone/

O fotografie a făcut înconjurul internetului, la începutul acestei luni. O „operă de artă“ în sine: „grup de elevi studiind ecranele telefoanelor mobile, cu spatele la capodopera lui Rembrandt, «Rondul de noapte»“. Cea mai amplă lucrare a pictorului olandez poate fi văzută la Rijksmuseum, în Amsterdam.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2014

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606, Leiden – 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor şi gravor olandez din secolul al XVII-lea, fiind considerat unul dintre cei mai mari artişti de gen din istorie.

Rembrandt a trăit în epoca numită „vârsta de aur olandeză”, perioadă în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politică a Olandei au atins apogeul. Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri şi peste 2.000 desene. Maestru al tehnicii de clar-obscur, Rembrandt a fost „singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (după cum spunea istoricul de artă francez Élie Faure).

Tabloul Rondul de noapte, 1642, considerat astăzi o capodoperă, a constituit la vremea sa un scandal. Comandantul Frans Banning Cock ar fi dorit să iasă mai mult în evidență în acest uriaș tablou. Ori, Rembrandt s-a concentrat mai mult asupra acțiunii înseși, decât asupra înfățișării figurilor; pentru el tema este defilarea, mișcarea, acțiunea neobișnuită, și nu tabloul colectiv tradițional al unui grup.

Puternicele contraste de lumină și culoare, jocul fin al mișcării trupurilor, umbrelor și rechizitelor înviorează excepțional scena, leagă figurile între ele, alcătuind parcă din acestea o compoziție de lumini. „Vrăjitor, Rembrandt e capabil să facă din noapte zi.” (Eugène Fromentin). Prin analiza cu raze Roentgen realizată în 1975 s-a dovedit că lacul, menit să protejeze opera ce înfățișează o acțiune care se desfășoară la lumina unei după-amiezi târzii, se închide cu trecerea timpului, producând iluzia unei scene nocturne.

Foto_Twitter

Printre cele mai importante lucrări ale lui Rembrandt se numără: „Lecţia de anatomie a doctorului Tulp”, „Ospăţul lui Baltazar”, „Rondul de noapte” etc. De asemenea, Rembrandt a pictat foarte multe autoportrete: în total sunt peste 50 de tablouri şi mai multe desene şi gravuri, scrie Mediafax.

În ultimii ani, lucrări ale lui Rembrandt au stabilit recorduri în cadrul licitaţiilor internaţionale de artă. Astfel, un portret de Rembrandt a fost adjudecat pentru 22 de milioane de euro, în decembrie 2009, la o licitaţie organizată la Londra de casa Christie’s, acesta constituind un nou record mondial de preţ pentru artist, după cum informa la momentul respectiv AFP. Recordul precedent pentru o lucrare de Rembrandt Harmenszoon van Rijn a fost stabilit de „Portretul unei femei de 60 de ani”, vândut pentru 19,8 milioane de lire sterline la o licitaţie organizată de casa Christie’s, la Londra, în decembrie 2000.

Foto – Twitter: @sbadsgood

17
/02
/22

Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, invită publicul, în perioada 17 februarie – 3 aprilie 2022, în Spațiile Medievale, să viziteze expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, un elogiu adus femeii, conturată prin mijloacele de exprimare specifice artelor plastice.

14
/02
/22

În 2022, Art Safari, ajuns la ediția a 9-a, se reinventează pentru tine și îți oferă o nouă experiență de vizitare: două sezoane expoziționale. Anul acesta, mai mult decât oricând, Art Safari te invită să te îndrăgostești de artă și dedică evenimentul din acest an, iubirii.

03
/01
/22

Arta Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită să vizitaţi, până pe 20 februarie 2022, expoziţia temporară semnată de Silvia Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie – The Story of a Day/ The Story of a Day During the Pandemic”, proiect curatoriat de Ioana Marinescu.

27
/12
/21

Fundația Amfiteatru, alături de partenerii săi Arte Development & Management, Lise Wulff și Asociația Omnia Photo, au organizat marți, 21 decembrie, o conferință online, disponibilă pe site-ul dialog.fundatia-amfiteatru.ro, unde au fost prezentate rezultatele activităților din cadrul proiectului DIALOG (Diversity in Arts. Learning Opportunities and Growth).

20
/12
/21

În an centenar, Opera Națională București găzduiește în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie expoziția de desen și pictură „PO în forme și culori “ a lui David Mihai. Expoziția este deschisă publicului larg în perioada 23 decembrie – 29 decembrie 2021, la Opera Naţională București. Accesul la expoziție se realizează la spectacolele din repertoriu sau în cadrul tururilor ghidate. Pentru programare tur ghidat este necasar să trimiteți un mail la [email protected]