Caragiale după Caragiale & Camera obscură, la Cărtureşti Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/caragiale-dupa-caragiale-camera-obscura-la-carturesti-verona/

Joi, 10 iulie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur-Verona nr. 13-15, Bucureşti) va avea loc lansarea volumelor Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici şi Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată de Ioan Stanomir, apărute recent la Editura Cartea Românească.

Un articol de Petre Ivan|9 iulie 2014

Alături de autori, vor lua cuvîntul: Dan C. Mihăilescu, Ion Manolescu şi Daniel Cristea-Enache.

Caragiale şi caragialismul au intrat în metabolismul culturii şi civilizaţiei româneşti, iar felul în care reacţionăm la cele două instanţe constituie în sine un test estetic, etic şi, nu în cele din urmă, noetic.

Confruntarea cu Caragiale şi caragialismul nu poate fi evitată, nici chiar de cei care nu-i citesc opera, pentru că Lumea lui Caragiale a devenit parte din lumea în care trăim, s-a mulat pe reflexele noastre mentalitare, ne-a modelat gesticulaţia cotidiană, atît în spaţiul public, cît şi în cel privat, şi a configurat o stilistică particulară, un indelebil profil identitar.

Ce e de făcut? Să ne privim cît mai adînc în această oglindă, să ne cunoaştem mai bine, să ne lăsăm posedaţi de geniul lui Caragiale, să devenim caragialieni, adică înţelepţi, buni şi ironici.

Camera obscură este o invitaţie la călătorie. Dincolo de copertele sale, se întrevede un continent de semne, lumini şi culori. Prin puterea ei de a da trup închipuirilor noastre şi de a uni cuvîntul şi imaginea în cadrele ei narative, banda desenată este expresia rafinată şi unică a sensibilităţii moderne.

Departe de a fi un gen minor, ea este încărcată de tradiţie şi deschisă către temeritatea experimentului. Descoperirea ei este redescoperirea propriului nostru curaj

Afis Caragiale dupa Caragiale si Camera obscura_template

Afis Caragiale dupa Caragiale si Camera obscura_template

de a visa.

Angelo Mitchievici

Angelo Mitchievici este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi doctor în filologie cu distincţia Summa cum laude la Universitatea din Bucureşti. Este membru al USR, RAAS (Romanian Association for American Studies), UCIN şi FIPRESCI, cronicar de film şi redactor la România literară şi Ex Ponto. Text, imagine, metatext.

Printre volumele publicate se numără Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente (2007, premiul pentru debut al revistei Observator Cultural), Cinema (povestiri, Polirom, 2009, premiul „Cartea anului 2009” al USR), Decadenţă şi decadentism în contextul modernităţii româneşti şi europene (2011), Umbrele paradisului. Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică (2011), Simbolism şi decadentism în Arta 1900 (2011), Filmele care ne-au schimbat viaţa (2013). În colaborare: O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (Polirom, 2004), Explorări în comunismul românesc (Polirom, vol. I, 2004; vol. II, 2005, premiul revistei Cuvîntul pe anul 2005; vol. III, 2008) şi Teodoreanu reloaded (2011).

Ioan Stanomir

Ioan Stanomir este profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. A mai publicat: O lume dispărută. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (împreună cu Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, Polirom, 2004), Explorări în comunismul românesc (împreună cu Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, Polirom, vol. I, 2004; vol. II, 2005; vol. III, 2008), Spiritul conservator. De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (Curtea Veche, 2008), Teodoreanu reloaded (împreună cu Angelo Mitchievici, Art, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Confruntînd revoluţia. Burke şi inventarea conservatorismului (Curtea Veche, 2013).

Foto: Caragiale după Caragiale & Camera obscură – Cartea Românească

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.

01
/03
/14

Danuta Wałęsa, soţia fostului lider legendar al Solidarităţii Lech Wałęsa, autoarea cărţii autobiografice "Visuri şi taine", şi scriitorii Andrzej Stasiuk şi Olga Tokarczuk se numără printre invitaţii Salonului de Carte Bookfest 2014, care se va desfăşura între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

20
/02
/14

Vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia, din Bucureşti, Adriana Babeţi împreună cu invitaţii săi vor readuce în atenţia publicului poveştile amazoanelor celebre din istorie, cu prilejul lansării volumului Amazoanele. O poveste, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

19
/02
/14

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din "La noi, când vine iarna", primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

18
/02
/14

“Balcicul este Balcic, tocmai fiindcă peste Balcicul real, şi transfigurându-l, s-a aşezat un Balcic imaginar” – spune Lucian Boia în noua sa carte. Volumul va fi lansat joi, 20 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului.

18
/02
/14

Astăzi, de la ora 19.00, Librăria Humanitas Cişmigiu organizează prima întâlnire din acest an a Clubului Cărţile Denisei. Ediţia este dedicată scriitorului francez Eric Emmanuel Schmitt şi volumului de povestiri “Visatoarea din Ostende“ - bestseller Gaudeamus 2013. Participă: Radu Gabrea, Alice Năstase, Silvia Dumitrache şi actriţa Ilinca Goia.

16
/02
/14

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai premiate şi elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, apărut în două ediţii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus şi în Turcia. Ediţia în limba turcă va apărea în 2015, la Editura Dedalus.

12
/02
/14

Romanul „Dragoste” de Isabel Allende va fi lansat joi, 13 februarie, de la ora 19.00, chiar înainte de Valentine’s Day. Marina Constantinescu şi Denisa Comănescu vor vorbi despre cele mai frumoase pagini de dragoste scrise de Allende, ]n timp ce companiamentul muzical va fi asigurat de Maxim Belciug la chitară clasică.

10
/02
/14

Volumul Metafizica detectivului Marlowe, semnat de publicistul, eseistul şi profesorul Mircea Mihaies, publicat la Editura Polirom (2008), a apărut recent la Editura Lexington Books din Statele Unite ale Americii, cu titlul The Metaphysics of Detective Marlowe: Style, Vision, Hard-Boiled Repartee, Thugs, and Death-Dealing Damsels in Raymond Chandler's Novels.

06
/02
/14

„Una dintre cărţile de memorialistică cele mai remarcabile şi mai frumoase din epoca modernă”, astfel cataloga Caroline Moorehead, biograf celebru şi jurnalist, Portretul unei familii turcesti. O poveste din Istanbului de altădată. Cartea scrisă de Irfan Orga a apărut în colecţia „Eseuri&Confesiuni” a Editurii Polirom.

05
/02
/14

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.