Caravana Docuart ajunge pentru al doilea an consecutiv în Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-docuart-ajunge-pentru-al-doilea-an-consecutiv-in-cluj-napoca/

Caravana Docuart ajunge pentru al doilea an consecutiv în Cluj-Napoca la Cinema Mărăşti, de această dată pe 4 aprilie,  unde va proiecta filmele premiate la Bucureşti Docuart Fest 2014, singurul festival de film documentar românesc.

Un articol de Liliana Matei|1 aprilie 2015

Inițiativa Docuart aduce la lumină tinerii studenți la regie alături de primele lor realizări cinematografice. Documentarele tratează povești autentice și mai puțin întâlnite de viață, situații istorice lăsate într-un con de umbră, toate reale, actuale și cu potențial de a educa mințile spectatorilor.

Vom proiecta “George” (R: Alexandra Coca-Cozma, cea mai bună regie secţiunea studenţească la Docuart Fest 2014), “Aici Nora Iuga” (R: Vlad Rotaru, cea mai bună imagine, secţiunea principală), “Iulian” (R: Alex Mironescu, cea mai bună imagine, secţiunea studenţească), “Sorin Chifiriuc: compromise” (R: Alexandru Badea, cel mai bun montaj, secţiunea studenţească), “O altă zi a omenirii” (R: Alexandru Vlad, premiu special, secțiunea studențească), “În spatele cortinei” ( R: Bogdan Mustață, cel mai bun montaj, secţiunea principală) și “Afacerea Tanase” ( R: Ionuț Teianu, marele premiu).  “Vibrația”, în regia lui Germain Kanda, film selectat în secțiunea studențească, va fi și el proiectat în Caravana Docuart.

Proiecția filmelor va fi însoțită de sesiuni de întrebări și răspunsuri la care vor participa regizorii dornici să ofere o perspectivă amănunțită a poveștilor mult documentate și să răspundă curiozităților publicului. Caravana programează așadar o zi de sâmbătă abundând în proiecții de film documentar, odată cu orele după-amiezii, iar intrarea este liberă pentru toți spectatorii interesați.

Caravana Docuart este o extensie a festivalului de film documentar românesc București Docuart Fest, care în toamna acestui an își are programată cea de-a IV-a ediție. Caravana și-a propus să valorifice în mai multe zone ale țării fenomenul autohton de film documentar și să ajungă inclusiv să îl popularizeze în perimetre unde evenimentele culturale lipsesc, acestea urmând să fie ținta următoarelor proiecții pe hartă din decursul acestei a doua ediții de Caravană.

Proiectul “Caravana Docuart 2014” a fost nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural, secțiunea proiecte culturale și festivaluri.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.