Caravana Docuart, la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-docuart-la-cluj/

Pe 12 aprilie, Caravana Docuart ajunge în Cluj-Napoca, la Cinema Mărăşti, cu un eveniment cultural adresat tuturor celor dornici să îşi croiască un program de weekend pentru sufletul şi intelectul lor.

Un articol de Ziarul Metropolis|10 aprilie 2014

Va fi o zi dedicată relaxării și înțelegerii unor aspecte ale vieții redate altfel de filmul documentar, dar și cunoașterii unor povești nespuse ale istoriei, care ar fi, de altfel, păcat să treacă pe lângă noi. Intrarea la proiecțiile Docuart este liberă.

Spectatorii vor putea vedea povestea lui Emil Racoviță – în documentarul “Exploratorul” – cel care în 1920 a înființat primul Institut de Biospeologie din istorie și al cărui nume îl poartă Institutul de Speologie din Cluj-Napoca, dar și cu alte documentare românești de success, care și-au servit de fiecare dată scopul de a-și captiva spectatorii, documentare premiate în 2013 la BDF (București Docuart Fest). “Exploratorul”, în regia lui Titus Muntean și a lui Xantus Gabor este câștigătorul premiului pentru cel mai bun montaj la BDF (București Docuart Fest), ediția a II-a.

Proiecțiile vor fi însoțite de sesiuni de Q&A cu oameni din culisele documentarelor, care vor face cunoscute povești și secrete ale artei cinematografice.

Program Caravana Docuart

12:30 „În umbra castelului”, regia lui Csibi Laszlo, câștigător al premiului pentru cel mai bun film documentar studenţesc la București Docuart Fest. / 23 min.

„Carpe Noctem”, regia Constantin Radu Vasile, câștigator al premiului pentru cea mai bună regie, secţiunea documentar studenţesc la București Docuart Fest. Filmul vorbește despre relația a două persoane cu dizabilități de vedere. / 14 min.

„După FEL și CHIP” regia Paula Oneţ, câștigătoare a premiului pentru cea mai bună imagine, secţiunea documentar studenţesc. / 22 min.

„Stremţ 89”, regia Anda Puşcaş și Dragoş Dulea, / 13 min., câștigător al trofeului Docuart Fest 2013. Proiecţia va fi urmată de o sesiune de întrebări la care vor răspunde realizatorii documentarului.

Pauza

14:30 „Exploratorul”, regia Titus Muntean și Xantus Gabor. Filmul urmărește firul vieţii lui Emil Racoviţă, fondator al unei noi știinţe, biospeologia și al primului Institut de speologie din lume de la Cluj. Producţie cu rol de document. / 70 min.

Pauza

16:00 „aici… adică acolo”, / 75 min, prezentat în cadrul București Docuart Fest în afara programului compe-tiţional, în regia Laurei Căpăţână Juller.

Un film despre o problemă globală vazută la microscop. Proiecţia documentarului va fi urmată de o sesiune interactivă de întrebări cu publicul, la care va participa regizorul documentarului, Laura Căpăţână Juller.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.