Carol-Eduard Novak şi Richard Demarco au fost decoraţi de Preşedinte
https://www.ziarulmetropolis.ro/carol-eduard-novak-si-richard-demarco-au-fost-decorati-de-presedinte/

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, vineri, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul Meritul Sportiv, precum şi pe artistul plastic Richard Demarco, cu Ordinul Meritul Cultural, pentru promovarea artei româneşti în Marea Britanie.   „În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august – 9 […]

Un articol de |21 septembrie 2012

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, vineri, pe campionul paralimpic Carol-Eduard Novak cu Ordinul Meritul Sportiv, precum şi pe artistul plastic Richard Demarco, cu Ordinul Meritul Cultural, pentru promovarea artei româneşti în Marea Britanie.

 

„În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august – 9 septembrie 2012, culminând cu câştigarea primei medalii de aur din istoria participării României la această manifestare, pentru dăruirea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internaţional, domnul preşedinte Traian Băsescu conferă Ordinul «Meritul Sportiv» – clasa I domnului Novak Carol-Eduard” , informează un comunicat transmis de Preşedinţie.

De asemenea, preşedintele i-a decorat şi pe membrii echipei tehnice a sportivului paralimpic cu Ordinul Meritul Sportiv: antrenorii Karoly Novak şi Cristiano Valopii, preşedintele şi secretarul general al Federaţiei Române de Ciclism, Ion Badea şi Vasile Selejan, contabilei-şef şi mecanicului Comitetului Naţional Paralimpic, Mariana Ilie şi Santa Arpad.

 Totodată, „în semn de apreciere pentru întreaga sa carieră artistică, pentru eforturile depuse în vederea apropierii culturale româno-britanice şi promovarea de durată a artei contemporane româneşti în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”, preşedintele Băsescu i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofiţer, Categoria C – „Artele plastice”, profesorului-doctor Richard Demarco.

La Jocurile Paralimpice de la Londra, rutierul Eduard Novak a adus României prima medalie de aur din istoria ţării în această competiţie.

Artistul plastic britanic, cu origini italiene, Richard Demarco, născut în 1930 la lângă Edinburgh este şi galerist şi promoter cultural. El este primul curator britanic care a invitat artişti şi scriitori români, în 1968, să participe la Festivalul Internaţional de la Edinburgh.

Pentru mulţi ani galeria lui Richard Demarco a promovat artişti din România precum Paul Neagu, Horia Bernea, Ovidiu Maitec, Vladimir Şetran.

 

Sursa: Mediafax

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.