Carte în dezbatere: „Suntem dezrădăcinate”, de Malala Yousafzai
https://www.ziarulmetropolis.ro/carte-in-dezbatere-suntem-dezradacinate-de-malala-yousafzai/

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

Un articol de Liliana Matei|6 februarie 2020

În cadrul evenimentului, se va discuta despre strămutare, refugiați și adaptarea la o nouă viață.

Malala Yousafzai este laureată a Premiului Nobel pentru Pace (2014), autoarea bestsellerului „Eu sunt Malala” (Polirom, 2014), cofondatoare și membră a conducerii organizaţiei Malala Fund.

„M-am născut într-o ţară care a luat fiinţă la miezul nopţii. Când am fost atât de aproape de moarte, abia trecuse de miezul zilei.” (Malala Yousafzai)

La dezbatere vor lua parte:
• Fatma Yilmaz, activistă feministă, membră a Societății de Analize Feministe AnA. Militează pentru drepturile omului și împotriva fundamentalismului islamic în spațiul MENA și are ca interes de cercetare drepturile și libertățile femeilor musulmane în spațiul european.
• Ana Cojocaru, consilier integrare Consiliul Național Român pentru Refugiați
• Dan Croitoru, director editorial Polirom

Va modera:
• Miruna Vlada, scriitoare, cercetătoare la SNSPA, membră PEN România

Un eveniment organizat de Editura Polirom și Consiliul Național Român pentru Refugiați

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări prealabile pe siteul eventbook.ro.

În acest nou volum, Malala Yousafzai aduce în faţa noastră câteva dintre persoanele aflate în spatele statisticilor și știrilor zilnice despre milioanele de oameni din întreaga lume ce sunt forţaţi să-și părăsească domiciliul.

Vizitele făcute de Malala în taberele de refugiaţi au ajutat-o să vadă cu alţi ochi propria experienţă a dezrădăcinării – mai întâi ca persoană strămutată intern, în perioada copilăriei petrecute în Pakistan, apoi ca activist la nivel internaţional ce putea călători oriunde în lume, mai puţin în iubita ei ţară natală.

În „Suntem dezrădăcinate”, Malala nu spune doar povestea ei despre adaptarea la o nouă viaţă și dorul de casă, ci împărtășește și poveștile unor tinere pe care le-a întâlnit în timpul numeroaselor ei călătorii – tinere care şi-au pierdut familia, comunitatea și, adesea, singurul mod de viaţă pe care-l știau.

În plină criză a migraţiei, în timp de război și conflicte izbucnite la graniţă, Suntem dezrădăcinate este un avertisment important care amintește că fiecare dintre cei 68,5 milioane de oameni ce sînt strămutaţi în prezent reprezintă o persoană – adesea tânără – cu propriile sale speranţe și aspiraţii, care merită să trăiască în pace și să-i fie respectate drepturile universale.

Pe 13 februarie, cartea se va afla în dezbatere la Iași, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”. Detalii despre evenimentul de la Iași, găsiți aici.

 

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.