Cărți de neocolit. Poeții Pleiadei
https://www.ziarulmetropolis.ro/carti-de-neocolit-poetii-pleiadei/

Constelaţia celor şapte stele a dat, din Antichitate până în Renaştere, numele mai multor grupări literare. În Franţa secolului al XVI-lea, tot atâţia poeţi, şapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numeşte Boileau.

Un articol de Georgeta Filitti|28 mai 2018

E o școală înnoitoare, revoluționară, în răspăr cu rânduielile feudale, promovate și susținute de biserica catolică. Franceza vorbită la Paris și în jurul capitalei se impune ca limbă literară și științifică iar manifestul Apărarea și cultivarea limbii franceze din 1549 nu face decât să pledeze pentru sporirea lexicului ei, paralel cu prețuirea nemăsurată a valorilor Antichității. Crezul acesta poetic va fi dezvoltat în continuare de Ronsard în Arta poetică (1565) și prefața la Franciada ((1572). Materializarea lui înseamnă abordarea de predilecție a unor subiecte din mitologia greacă, exprimate în elegii, satire, rondeluri, imnuri, ode sau sonete. Și statutul poetului e modificat în concepția prietenilor lui Ronsard: nu e doar un versificator la dispoziția cutărui nobil, ci un profet, un om cu har, în stare să transmită oamenilor de rând povețele zeilor. Temele îndrăgite rămân dragostea, natura, divertismentul, cu accente discrete de negare a ascetismului creștin. În același timp poeții Pleiadei se implică în politică și polemizează despre Reformă sau războaiele religioase.

Creația acestor oameni de litere, și a celor destul de numeroși care i-au urmat imediat, reprezintă punctul de început al poezie franceze moderne.

Dar care sunt cei șapte nemuritori?

Veniți care de unde, ei se regăsesc la Colegiul Coqueret din Paris. Acolo studiază profund Antichitatea greco-latină, scriu versuri, dar și petrec la țară, beau zdravăn și discută la nesfârșit. Rodul acestor conciliabule pestrițe e Manifestul din 1549 amintit mai sus, tipărit sub pana lui du Bellay. Urmașii aveau să-l caracterizeze drept „o scriere rapidă, strălucitoare, încâlcită și contradictorie”. Spre exemplificarea recomandărilor sale, du Bellay va crea 50 de sonete (Olivul), la care va adăuga, în timp, alte 65, și Culegere de poezie, Lamentația deznădăjduitului, Invențiuni etc.

Ronsard provine din aristocrația franceză și își începe viața pe măsură: paj la Curtea Franței, călătorește fastuos, mânuiește toate armele vremii, eșuează în cariera eclesiastică și se oprește la poezie, „frumoasa lui ibovnică”. Succesul e aproape instantaneu: Imnuri, Amoruri, Discursuri sunt volume care îl fac celebru (studenții îi ating hainele ca să se molipsească de harul său poetic). Și lupta retorică cu protestanții îi aduce faimă.

Pontus de Tyard, teoretizează poezia secretă, îl imită pe Ronsard și, după Rătăcirile dragostei, se consacră filosofiei, matematicii ca și studiilor de teologie. Să spunem că de fapt pregătirea sa inițială fusese de cleric (duhovnic al lui Henric al III-lea și apoi episcop de Chalon –sur-Saȏne).

Remi Belleau e caracterizat de exegeții sarcastici drept „agreabil”. Opera lui e totuși diversă, animată de imagini surprinzătoare: Mici invențiuni, Păstoria, Amorurile și noile schimburi de pietre prețioase etc.

Jean Antoine de Baïf, venețian de origine, „dulce și amar, voluptuos și dănțuitor” – cum l-a definit cineva – este inovator prin excelență. Răpirea Europei, Amorurile pentru Melina și pentru Francina mărturisesc aplecarea pentru simplificarea ortografiei, versuri fără rimă și mai ales preamărirea naturii.

Etienne Jodelle e socotit poetul care introduce tragedia în Franța. Cleopatra captivă, jucată în 1562 în curtea primăriei din Reims, este urmată de Didona jertfindu-se, cu același succes. Atunci comilitonii săi din Pleiadă sacrifică un țap în onoarea lui.

Ultimul din cei șapte e Jean dʹAurat, profesor de greacă și latină la Colegiul Coqueret, onorat de regele Carol al IX-lea cu titlul de poeta regius. A cultivat un gen aparte; afară de peste 50 000 de versuri în cele două limbi vechi, a excelat în franceză prin fabricarea de epitafuri, dedicații, blazoane, anagrame. Se spunea astfel că putea face din cuvântul câine cuvântul cușcă și din semne, maimuță.

Dintre poeții Pleiadei, Ronsard stârnește interesul românilor nu doar prin opera sa poetică, ci și prin presupusa lui obârșie undeva pe plaiurile mioritice. Această ascendență a fost discutată de francezi încă din secolul al XVI-lea. Românii abordează subiectul în secolul al XIX-lea. Vasile Alecsandri scrie Banul Mărăcine, declarând că Ronsard își avea un strămoș în slujba lui Filip de Valois. Discuția a înfierbântat multe capete și continuă și azi. Dincolo de fabulație rămâne opera Pleiadei. Înțelegerea ei nuanțată se poate face cercetând lucrările eruditului Romulus Vulpescu.

Veniți care de unde, poeții Pleiadei se regăsesc la Colegiul Coqueret din Paris. Acolo studiază profund Antichitatea greco-latină, scriu versuri, dar și petrec la țară, beau zdravăn și discută la nesfârșit. Rodul acestor conciliabule pestrițe e Manifestul din 1549.



09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.

08
/02
/21

CARTEA DE CINEMA În septembrie 1939, Franţa trebuia să găzduiască la Cannes, cu sprijinul SUA, un mare festival de film, o alternativă la Mostra de la Veneţia, din Italia fascistă. Izbucnirea războiului opreşte planul în ultimul moment. O carte a unui istoric francez, apărută şi în limba română, reconstituie această poveste fascinantă.

08
/02
/21

Editura Litera anunță lansarea pe litera.ro a noului Litera Blog, locul de întâlnire a celor mai interesante articole de opinie, dialoguri-eveniment, idei și sugestii de lectură pentru cititorii săi. Critici literari, scriitori români și străini, formatori de opinie, bloggeri, traducători, actori, traineri fac parte acum din comunitatea Litera Blog pentru a oferi publicului iubitor de carte cea mai bună experiență a lecturii.

05
/02
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile fizice și online din întreaga țară ediția în limba română a uneia dintre cele mai așteptate traduceri ale anului. Este vorba despre romanul „Hamnet”, semnat de prozatoarea britanică Maggie O’Farrell, apărut în traducere în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

05
/02
/21

CARTE DE CINEMA În 2020 s-au implinit 100 de ani de la premiera primului film românesc de animaţie. Prilej pentru apariţia unui volum care analizează evoluţia acestui gen pe parcursul unui secol, „Istoria filmului românesc de animaţie – 1920-2020”, scris de criticul Dana Duma.

04
/02
/21

10 idei despre globalizare și criza acesteia, oferite de israelianul Nadav Eyal în cartea sa „Revolta. În tranșeele luptei împotriva globalizării” (Editura Polirom, 2020), o lectură esențială pentru omul de azi.

03
/02
/21

La Editura Seneca, în colecția „Noi” (dedicată mediului și ecologiei), apare, zilele acestea, volumul „Omenirea în pericol. Reconfigurare de traseu!“ de Fred Vargas (traducere din limba franceză de Alina Marc-Ciulacu; ilustrația de copertă este semnată de Dan Perjovschi: You are here, 2017).

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

31
/01
/21

Ediția din 2021 a Târgului de Carte de la Leipzig, unul dintre cele mai importante evenimente europene din domeniul editorial, nu va avea loc. Informația vine în contextul pandemiei Covid-19, după ce și ediția din 2020 a fost anulată, din aceleași motive.

29
/01
/21

Noi titluri semnate de nume de prim rang ale literaturii universale – clasici, laureați Nobel, voci actuale ale literaturii de pretutindeni – sînt aduse și cititorilor români, în traduceri de excepție, apărute sau în curs de apariție în prestigioasa colecție „Biblioteca Polirom”.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).