„Cărturan”, în regia lui Liviu Săndulescu, din 8 noiembrie în 21 de orașe din țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/carturan-in-regia-lui-liviu-sandulescu-din-8-noiembrie-in-21-de-orase-din-tara/

„Cărturan”, lungmetrajul de debut al lui Liviu Săndulescu, va avea premiera naţională pe 8 noiembrie şi va putea fi văzut în cinematografele din 21 de oraşe din ţară.

Un articol de Liliana Matei|3 noiembrie 2019

Astfel spectatorii din: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Severin, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Vâlcea vor putea vedea pe marile ecrane din orașul lor filmul produs de Mandragora și distribuit de Iadasarecasa, începând de vinerea viitoare.

Este un film plin de emoție, condus extrem de minuțios de Liviu, o poveste cu care nu ai cum să nu empatizezi și care te va lăsa, la final, cu câteva întrebări la care să-ți găsești propriul răspuns” mărturisește Anca Puiu, producătorul filmului.

Din distribuție fac parte actorii Teodor Corban, Adrian Titieni, Dana Dogaru, Cristina Flutur, Iulia Lumânare, Marcelo Cobzariu și Carmen Tănase, precum și copiii Vlad Popescu și Tudor Brătucu.

Viaţa lui Cărturan, un bărbat de 60 de ani, este dată peste cap când află că, din cauza unei boli incurabile despre care nu ştia nimic, mai are de trăit foarte puţin. Situaţia lui este cu atât mai complicată pentru că îl are în grijă pe nepotul său de 14 ani, pe care bărbatul îl creşte singur, fiind singura sa rudă. Obişnuit cu dificultăţile vieţii, Cărturan îşi începe, astfel, mica odisee de dinaintea morţii. În timpul pe care îl mai are de trăit, bărbatul vrea să rezolve două lucruri foarte importante pentru el: găsirea unui loc cât mai bun în care nepotul lui să locuiască până când va fi suficient de mare pentru a se descurca singur și, al doilea, organizarea unei pomeni pentru sufletul lui, aşa cum se obişnuieste în zona din care provine. Acest obicei, mai puţin cunoscut, îl va aduce pe Cărturan în conflict cu preotul comunei, care are o cu totul altă părere despre rânduiala creştină. Când vede că lucrurile nu merg în directia dorită, Cărturan realizează că este forţat să facă unele alegeri neaşteptate.

Există și o miză religioasă a filmului dar cea mai importantă este miza umană. Este un film care ne arată felul în care sunt ancoraţi oamenii în diverse religii, credinţe sau superstiţii, fiecare cu principiile lor despre viaţă şi despre moarte”, spune Liviu Săndulescu.

Cărturan a avut premiera mondială la Busan, Coreea de Sud, pe cea europeană la Varșovia, Polonia și își urmează traseul festivalier cu selecția din cadrul ARRAS Film Festival, Franța.

Scenariul filmului este semnat de Bogdan Adrian Toma și Liviu Săndulescu iar imaginea de Oleg Mutu. Producătorul filmului este Anca Puiu.

Cărturan este o coproducție România (Mandragora, Iadasarecasa) – Suedia (Film I Vast, Doppelganger AB) cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunea Română, Dacin Sara, Cinema City Romania și Shoot&Post Auditory Suedia și va avea premiera în cinematografe pe 8 noiembrie, fiind distribuit de Iadasarecasa.

Mai multe informații despre film puteți găsi aici.


Parteneri media: Radio Guerrilla, Zile și Nopți, Cinemap, Ziarul Metropolis, Biz, LiterNet, Radio România Cultural, CineGhid, AARC – All About Romanian Cinema

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.