Casa memorială “Dinu Lipatti”, în circuitul cultural al Capitalei
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-memoriala-dinu-lipatti-in-circuitul-cultural-al-capitalei/

În această seară, de la ora 19,00, se inauguează Casa Artelor „Dinu Lipatti” din Bucureşti. Noul centru cultural este situat chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Clădirea, care a fost închiriată de Primăria Municipiului Bucureşti şi va fi introdusă în circuitul cultural al Capitalei, va găzdui festivaluri, concerte şi manifestări cultural – educative. Astăzi se împlinesc 101 ani de la naşterea lui Dinu Lipatti, considerat a fi cel mai important pianist român.

Un articol de Petre Ivan|19 martie 2018

Noul centru cultural va elabora, de asemenea, studii şi publicaţii care să pună în valoare patrimoniul spiritual reprezentat de opera marelui muzician român şi transformarea lui într-un brand de ţară în condiţiile conştientizării acestuia pe plan intern şi internaţional.

La Casa Artelor „Dinu Lipatti” va avea loc, în perioada 19-25 martie 2018, cea de-a doua ediţie a festivalului „I love Lipatti”, care se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri. În cadrul evenimentului, cei prezenţi vor putea admira expoziţia „Viața și Opera lui Dinu Lipatti”.

Ideea proiectului Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’ aparţine regizoarei Alice Barb, director fondator al acestei instituţii, şi presupune crearea unui centru cultural ce va avea ca scop organizarea de festivaluri, concerte şi manifestări cultural-educative, publicarea unor lucrări de specialitate, partituri sau alte materiale care au legătură cu viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti. Noul centru cultural va elabora, de asemenea, studii şi publicaţii care să pună în valoare patrimoniul spiritual reprezentat de opera marelui muzician român şi transformarea lui într-un brand de ţară, în condiţiile conştientizării acestuia pe plan intern şi internaţional, acţiuni ce vor dezvălui valoarea incontestabilă pe care Dinu Lipatti o are pentru cultura românească. – Primăria Municipiului București.

Festivalul “I Love Lipatti”

Tot astăzi se deschide cea de-a doua ediţie a Festivalului “I Love Lipatti”, înscris în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri şi care se va desfăşura până pe 25 martie.

Festivalul „I Love Lipatti” se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri şi omagiază, de asemenea, personalitatea pianistului roman de geniu Dinu Lipatti. În cadrul evenimentului, cei prezenţi vor putea admira expoziţia „Dinu Lipatti 1917-1950”, alcătuită din 20 de fotografii cu familia, profesorii, prietenii acestuia.

Soprana Irina Iordăchescu, tenorul Lucian Corchis, actriţa Daniela Nane şi pianista Mădălina Pasol vor susţine, în această seară (19 martie) de la ora 20.00 un recital cu Integrala liedurilor de Dinu Lipatti.

În celelalte zile ale festivalului, vor avea loc recitaluri, o proiecție de film și conferinţe despre viata şi creaţia lui Dinu Lipatti susţinute de prof. univ. dr. Grigore Constantinescu („Walter Legge despre Dinu Lipatti”), prof. univ. dr. Dan Dediu („Despre pianistica lui Dinu Lipatti”), lector univ. dr. Irina Hasnas („Dinu Lipatti – Predecesori si urmasi”), jurnalistul Marius Constantinescu („Dinu Lipatti. Schiţă pentru un anti-brand”).

Dinu Lipatti, perceput la nivel internaţional drept unul dintre simbolurile culturii româneşti, a fost desemnat de BBC Music Magazine printre cei mai buni 10 pianişti din toate timpurile, alături de Liszt şi Rachmaninov.

Foto: Dinu Lipatti – dinulipatti.org

06
/06
/22

În 2001, cunoscutul violonist român REMUS AZOIȚEI a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituției. În 2019, a susținut concerte la Carnegie Hall - New York și la Kennedy Center - Washington DC, pe lângă multe alte apariții europene, și în 2021 a fost solistul Orchestrei de Cameră din Viena în cadrul Festivalului Enescu.

06
/06
/22

Joi, 9 și vineri, 10 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de Radu Popa, în două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. În prima parte, vor fi interprate Concertul în fa major pentru două piane şi orchestră, KV242 de Wolfgang Amadeus Mozart și Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră, FP61 de Francis Poulenc, cu soliștii Alon Goldstein și Andrei Licareț. Vor urma, în program, Passacaglia, BWV582 de Johann Sebastian Bach/ Ottorino Respighi și Pinii din Roma de Ottorino Respighi. 

03
/06
/22

Peștera Ialomiței din Bucegi găzduiește cea de-a doua ediție „The Jazz Cave Festival”, un eveniment care și-a propus să contribuie la restaurarea legăturii organice dintre om și natură, promovând principiile internaționale ale muzicii de jazz. Ediția 2022 va avea loc în mijlocul verii, în perioada 1 - 3 iulie 2022, un bun prilej pentru iubitorii de jazz și drumeții montane de a revizita patrimoniul natural din Bucegi.

02
/06
/22

Savurăm weekendurile în oaza de cultură din inima naturii urbane cu sesiuni acustice de jazz, muzică clasică și pop-indie de la artiști independenți, cu picnic și degustări gourmet de la artizani locali, proiecții de film, ateliere de yoga, dans contemporan, ateliere educative pentru copii și momente de poezie pe pajiștea Grădinii Botanice a Universității din București.

02
/06
/22

Dacă în lumea artistică deseori relațiile sunt dominate de un orgoliu exacerbat, există și excepții și una dintre cele mai frumoase dintre ele este reprezentată de prietenia și admirația reciprocă dintre Mozart și Haydn, cei doi mari reprezentanți ai clasicismului muzical vienez. Miercuri, 8 iunie 2022, de la 19.00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert MOZART/HAYDN prezentat de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului GHEORGHE COSTIN.

31
/05
/22

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de  joi  și vineri, 2 și 3 iunie 2022, pentru alte  două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român.

30
/05
/22

Câștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase competiții muzicale din Europa - Concursul Malko pentru tineri dirijori (organizat la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză) este invitat special pe scena Sălii Radio! DMITRI MATVIENKO (născut în Belarus) a fost distins în 2021 cu premiul I și premiul publicului și se va afla vineri, 3 iunie 2022 (de la 19.00) la pupitrul ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.

25
/05
/22

Leo Hussain, dirijor-principal invitat al Filarmonicii „George Enescu”, rămâne la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu” , în zilele de joi și vineri, 2 și 3 iunie 2022.