Casanova – memoriile unui cuceritor
https://www.ziarulmetropolis.ro/casanova-memoriile-unui-cuceritor/

Casanova, amantul etern al Italiei, îşi povesteşte memoriile. Știaţi că în copilărie şi-a dorit să devină preot şi că purta conversaţii cu Voltaire şi Rousseau?

Un articol de Teodora Gheorghe|15 mai 2015

Casanova – Povestea vieții mele” a apărut anul acesta în colecția Babel a editurii Nemira. Cartea cuprinde doar o mică parte din isprăvile aventurosului Giacomo Casanova, istorisite de amantul etern al Italiei în memoriile sale. Trebuia să-și tragă răsuflarea cândva, obosit după atâtea popasuri și scandaluri. Fantele și-a așternut pe hârtie povestea în ultimii ani din viața sa tumultoasă, pe care i-a petrecut retras la castelul din Boemia.

Casanova a fost una dintre figurile emblematice ale secolului 18, fiind unul din acei oameni cu o mie de fețe (și fete, de altfel). Cine ar fi bănuit că și-a dorit să devină preot pe când era încă neinițiat în tainele dragostei? A studiat la Seminarul sf. Ciprian la Padova, de unde a fost, însă, exmatriculat, arătând încă de pe atunci semne ale sângelui său clocotitor. A revenit la Veneția și a intrat în slujba Bisericii Romano-Catolice, dar a pierdut și acest post. Giacomo a început să priceapă că vocația religioasă nu era de el.

casanova_c1_2

În gazdă la familia doctorului Pozzi a cunoscut prima iubire nevinovată în persoana Bettinei, sora doctorului, de doar 13 ani. Au urmat ingenua Angela, nepoata unui preot și Lucia, fata portarului de la moșia contesei Mont-Real. Ceva mai târziu a întâlnit-o pe Charpillon, ai cărei ochi albaștri aproape că l-au determinat să renunțe la traiul de fante și să devină om la casa lui. Dar destinul a avut alte planuri cu Giacomo. Femeia s-a cerut descoperită în toate părțile lumii.

Existența furtunoasă lui Giacomo Casanova, așa cum transpare ea din memoriile sale, nu ni-l dezvăluie ca pe un simplu cuceritor cu pomeții pudrați și cu o perucă ce-i ascunde replicile mieroase. Giacomo a fost un intelectual desăvârșit. A dat mâna cu personalități ilustre care i-au fost contemporane. A făcut cunoștință cu regele Prusiei la Sans-Souci, fiind întâmpinat cu mare fast la curte. A purtat conversații erudite cu Rousseau și cu Voltaire:

„ – Iată, domnule de Voltaire, îi spusei, cea mai frumoasă clipă din viața mea. De douăzeci de ani sunt discipolul dumneavoastră și inima îmi saltă de bucurie văzându-mi magistrul.

– Cinstește-mă, domnule, încă douăzeci de ani și făgăduiește-mi să-mi aduci, atunci, și cuvenitul onorariu.

– Bucuros, numai să-mi făgăduiți că mă așteptați!”

Puțini știu că faimosul Casanova a fost și violonist, ceea ce s-a adăugat farmecului său. Și, ca orice „bad boy”, a avut ceva probleme cu legea, fiind condamnat pentru vrăjitorie. Magia, alchimia și științele oculte nu i-au fost deloc străine. Aproape și-a pierdut viața încercând să evadeze, dar a reușit în cele din urmă. Lista faptelor periculoase nu se încheie aici. Șarmantul Casanova s-a alăturat francmasoneriei și a lucrat ca spion pentru inchizitorii venețieni.

Giacomo a criticat aspru moralitatea îndoielnică a londonezilor. Aversiunea față de obiceiurile și purtările curtezanelor englezoaice e oarecum ironică din punctul de vedere al omului contemporan care care îi percepe (istoric vorbind) pe venețieni drept mari amatori de plăceri epicureice. Dar Casanova nu a fost un bărbat obișnuit, departe de asta. Multe dintre acțiunile sale au stat sub semnul paradoxului.

„Casanova – Povestea vieții mele” este o carte care nu trebuie să lipsească din raftul cititorilor. Nu e doar o autobiografie, ci și un document istoric romanțat de excepție. Cei care se așteaptă să găsească în paginile ei scene de dragoste incendiare s-ar putea să fie dezamăgiți, însă umorul subtil și aventurile descrise cu patos, dar și cu un simț analitic impresionant, compensează pentru lipsa detaliilor piperate.

FOTO:  „Adevărul despre Giacomo Casanova”, observator.tv



15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.