Câștigătoarele festivalurilor de la Berlin, Cannes și Veneția se văd în Ziua de Aur la Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatoarele-festivalurilor-de-la-berlin-cannes-si-venetia-se-vad-in-ziua-de-aur-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Ziua de Aur, devenită tradiţie la Les Films de Cannes à Bucarest,oferă spectatorilor bucureşteni ocazia unică de a urmări în aceeaşi zi, unul după celălalt, filmele care au câştigat marile premii în competiţiile celor mai prestigioase festivaluri de film din lume: Berlin, Cannes şi Veneţia.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2018

Ziua de Aur va avea loc duminică, 28 octombrie, când vor fi proiectate, în această ordine, filmele: Touch Me Not, de Adina Pintilie, câștigătorul Ursului de Aur la Berlin, Shoplifters, de Hirokazu Kore-eda, câștigătorul Palme d’Or la Cannes și Roma, de Alfonso Cuarón, câștigătorul Leului de Aur la Veneția.

Proiecțiile vor avea loc la Cinema PRO -Touch Me Not,la Cinema Elvire Popesco -Shoplifters și la Băneasa Grand Cinema & More -Roma.

Filmul realizat de Alfonso Cuarón a fost filmat pepeliculă de 65 mm, în format 4K și mixat în condiții tehnologice Dolby Atmos, și este dorința regizorului ca filmul să fie proiectat doar în acest format. Prin urmare, va fi prezentat în cea mai performantă sală de acest fel din România, sala Grand Ultrade la Băneasa Grand Cinema & More.

Roma marchează întoarcerea lui Alfonso Cuarón acasă, în Mexic, și este totodată văzut ca cel mai personal film al regizorului, fiind inspirat de poveștile femeilor din copilăria sa. Filmul nu va ajunge pe marile ecrane din România, proiecția din cadrul festivalului fiind un eveniment unic, realizat cu permisiunea expresă a realizatorului și producătorilor, în semn de respect pentru Les Films de Cannes à Bucarest.

„Un film care te inundă cu unele dintre cele mai frumoase imagini alb-negru pe care le-ai văzut vreodată”, a scris The Hollywood Reporter în cronica realizată după proiecția venețiană.

Un cineast extrem de versatil, cu o filmografie de 27 de ani în care a reușit să semneze în egală măsură filme art-house și blockbustere, Cuarón are la activ peste 100 de premii în festivaluri din toată lumea și două premii Oscar primite în 2013 pentru filmul Gravity (cu Sandra Bullock și George Clooney în rolurile principale).

Oscarul acordat lui Alfonso Cuarón pentru cea mai bună regie a fost primul premiu de acest fel care a mers către un regizor mexican în toată istoria Academiei Americane de Film.

Prima nominalizare la Premiile Academiei venise însă pentru Cuarón în 2001, pentru filmul Y Tu Mamá También, film care i-a propulsat pe actorii Diego Luna și Gael García Bernal în atenția criticilor și care i-a făcut intrarea regizorului la Hollywood.

Roma face cronica unui an furtunos din viața unei familii de condiție medie care trăiește în Mexico City, în anul 1970. Cuarón construiește o odă matriarhatului care i-a conturat lumea și o face filmând în locurile unde s-au petrecut lucrurile, împrumutând mobilă si obiecte direct de la rudele lui (70% din mobila din film aparține familiei regizorului, aflăm dintr-un interviu pentru Vanity Fair) și căutând actori care semănau cât mai mult cu personajele reale.

„Roma este un portret intimist al femeilor care m-au crescut în ideea că dragostea este un mister mai presus de spațiu, memorie sau timp.” a declarat regizorul la Veneția.

Filmul a câștigat la Veneția și premiul juriului ecumenic SIGNIS.

În competiția pentru marele premiu, Roma a concurat cu titluri sonore caThe Ballad of Buster Scruggs, ultimul film semnat frații Coen, First Man, de Damien Chazelle, remake-ul Suspiria, semnat Luca Guadagnino sau Peterloo, ultimul film al lui Mike Leigh.

Shoplifters

„Un film care îți pătrunde pe nesimțite în suflet și te cucerește” (The Telegraph), Shoplifters, cel mai recent film alregizorului coreean Kore-eda, câștigătorul Palme d’Or de anul acesta, este povestea unei familii de hoți mărunți care găsesc o fetiță abandonată și decid să o crească ca și cum ar fi copilul lor.

„Cine altul decât Kore-era, un regizor care șoptește în loc să strige, ar fi capabil să scoată la lumină contradicții și probleme sociale într-un mod atât de subtil?” citim pe The Hollywood Reporter despre regizorul prezent anul acesta la Cannes pentru a șaptea oară. Shoplifters va intra în cinematografe pe 26 octombrie, distribuit de Independența Film.

La granița fluidă dintre realitate și ficțiune, Touch Me Not, debutul în lungmetraj al Adinei Pintilie, câștigător al Ursului de Aur și al premiului pentru cel mai bun debut la Berlin, vorbește despre nevoia de contact uman și teama de intimitate, despre cum putem iubi fără să ne pierdem pe noi înșine.

Touch Me Not-film still

Laura, Tomas şi Christian pornesc într-o aventură terapeutică de combatere a mecanismelor de autoapărare și înfruntare a tabuurilor. The Hollywood Reporter a numit filmul: „Un tur de forță captivant. O explorare deschizătoare de orizonturi a sexualității. Frapant prin inteligență, siguranță de sine și originalitate.

„Touch Me Notva fi distribuit în peste 30 de țări din Europa, America de Nord și Asia. În România filmul va fi lansat în cinematografe începând cu ianuarie 2019, proiecțiade la Les Films de Cannes à Bucarest fiind o ocazie specială de a vedea filmul pe marile ecrane anul acesta.

Ediția 2018 a Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 19 și 28 octombrie la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union și Băneasa Grand Cinema & More.

Foto: Les Films de Cannes à Bucarest – facebook

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.