Câștigător al premiului “MacArthur Genius”, invitat la Mozaic Jazz Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigator-al-premiului-macarthur-genius-invitat-la-mozaic-jazz-festival/

Unul dintre artiştii emblematici ai jazzului mondial, Steve Coleman, cel care va susţine un concert la Sibiu alături de trupa sa în cadrul Mozaic Jazz Festival, a câştigat premiul “MacArthur Genius”, premiu acordat anual de Fundaţia MacArthur din SUA pentru 21 de personalităţi care au inovat în domeniul în care activează: justiţie, muzică, teatru, matematică, medicină, cercetare şi altele.

Un articol de Liliana Matei|6 noiembrie 2014

Steve Coleman se alătură astfel celor 897 de personalități marcante care au primit această distincție începând cu anul 1981. Conform tradiției, titlul este insoțit de un cec în valoare de 650.000 de dolari.

Steve Coleman este unul dintre cei mai apreciati saxofoniști americani, profesor de jazz, compozitor și documentarist. Influențat de idolul său, Charlie Parker, își începe cariera la vârsta de 14 ani. De-a lungul anilor, a colaborat cu nume mari din lumea jazz-ului: Sam Rivers, Doug Hammond, Abbey Lincoln, Chico Freeman și mulți alții ajungând în anul 1985 să înregistreze primul său album ca solist principal. A fost momentul în care s-a lansat oficial pe scena jazz-ului mondial.

Convins de importanța pe care o are muzica în stabilirea legăturilor între oameni, mai ales în culturile non-vestice, Steve Coleman nu se mulțumește doar cu viața de artist, de aceea, în anul 2000, își întrerupe activitatea și începe să călătorească frecvent în India, Indonezia, Cuba și Brazilia pentru a documenta influențele acestor culturi asupra muzicii afro-americane. Rezultatele cercetărilor sale din acea perioadă se regăsesc și astăzi în muzica lui.

Saxofonistul american va aduce la Sibiu formula de trupă cu care și-a început colaborarea acum aproape un deceniu și cu care a înregistrat mari succese la cele mai importante festivaluri de jazz din lume. “Steve Coleman and Five Elements” vor concerta în cea de-a doua zi a Mozaic Jazz Festival, un eveniment programat să se desfășoare între 14 și 16 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.

Mozaic Jazz Festival

În încercarea de a asigura un mozaic incitant de trupe și artiști, cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu, își îndreaptă atenția atât pe artiști internaționali consacrați cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români. Trupele care alcătuiesc line-up-ul festivalului sunt „Nikoletta Szoke Quartet”, “Trilok Gurtu Band”, “ David Krakauer”, “Steve Coleman and Five Elements”, „Tord Gustavsen Ensemble” și trupa autohtonă „BaLaKo”

INFO

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim: Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești, la Sala Palatului și on-line pe www.eventim.ro.

Prețul unui bilet va fi de 70 lei/zi și 170 lei/abonament festival cu reduceri aplicate pentru elevi, studenți și pensionari.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.