Câştigătorul marelui premiu la Festivalul de Film de la Toronto: Lungmetrajul „Silver Linings Playbook”
https://www.ziarulmetropolis.ro/castigatorul-marelui-premiu-la-festivalul-de-film-de-la-toronto-lungmetrajul-silver-linings-playbook/

„Silver Linings Playbook” este drama cu accente comice despre un bărbat care se mută cu părinţii lui după ce a petrecut opt luni într-o instituţie pentru boli mintale ce a câştigat duminică marele premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto. Pelicula, regizată de David O. Russell îi are distribuţie pe Jennifer Lawrence, Bradley […]

Un articol de |17 septembrie 2012

„Silver Linings Playbook” este drama cu accente comice despre un bărbat care se mută cu părinţii lui după ce a petrecut opt luni într-o instituţie pentru boli mintale ce a câştigat duminică marele premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.
Pelicula, regizată de David O. Russell îi are distribuţie pe Jennifer Lawrence, Bradley Cooper şi Robert De Niro, şi a fost recompensată cu premiul BlackBerry People’s Choice pentru cel mai bun film , la cea de-a 37-a ediţie a festivalului canadian.

Având la bază un roman de Matthew Quick, „Silver Lining Playbook”, care a avut premiera mondială la Toronto, prezintă felul în care un scriitor încearcă să îşi revină după o serie de accidente din viaţa profesională şi personală.
Printre lungmetrajele recompensate cu People’s Choice (premiul publicului) la ediţiile anterioare ale festivalului se numără câteva care au câştigat apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film al anului, precum „Discursul regelui/ The King’s Speech” şi „Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire”.

Finalist la premiul publicului a fost şi „Argo”, un thriller regizat de Ben Affleck despre ingeniosul plan care a permis scoaterea a şase americani în afara Teheranului, după invadarea din 1979 a ambasadei americane de către islamişti.

„Argo” a avut, la rândul său, premiera mondială la Toronto.

Premiul publicului pentru cel mai bun documentar a revenit peliculei „Artifact”, care îi prezintă pe Jared Leto şi trupa lui, Thirty Seconds to Mars, în timpul înregistrărilor pentru albumul „This Is War” şi disputa în justiţie cu casa de discuri a formaţiei.

Premiul publicului la secţiunea „Midnight Madness” a revenit peliculei „Seven Pychopaths”, de Bartholomew Cubbins, o comedie presărată cu scene sângeroase în care Collin Farrell joacă rolul unui scriitor ce încearcă să termine scenariul unui film despre un criminal în serie. Din distribuţia filmului fac parte doi actori de renume, Christopher Walken şi Woody Harrelson.

Premiul pentru cel mai bun film canadian a revenit lungmetrajului „Laurence Anyways”, regizat de Xavier Dolan, o dramă despre viaţa unui bărbat care crede că este transgender.

Organizat pentru prima dată în 1976, Festivalul Internaţional de Film de la Toronto este, alături de cele de la Cannes şi Sundance, unul dintre evenimentele de top din universul cinematografic. Toronto serveşte adeseori drept rampă de lansare pentru multe filme şi actori care primesc apoi premiile Oscar. La Toronto, producătorii multor filme semnează totodată numeroase contracte de distribuţie pe plan internaţional.

 

Sursa: Mediafax

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.