Câteva idei despre „Roma” lui Cuarón
https://www.ziarulmetropolis.ro/cateva-idei-despre-roma-lui-cuaron/

OPINIE Scris şi regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat şi s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneţia, unde a obţinut, fără rezerve, Leul de Aur.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 decembrie 2018

Au stârnit imediat interesul informațiile că Alfonso Cuarón a revenit în Mexicul natal pentru o megaproducție alb-negru, filmată pe 70 mm, cu acțiunea plasată în perioada copilăriei sale într-o familie burgheză și cu actori locali.

Paradoxul este că deși a fost conceput pentru a fi văzut pe un ecran de cinema cât mai mare, „Roma” a fost produs de platforma Netflix, unde a și fost lansat în toată lumea în luna decembrie, urmând ca la începutul lui 2019 să aibă o distribuție limitată și în săli în SUA, la dorința lui Alfonso Cuarón.

Din această perspectivă, filmul ar putea fi semnul unei schimbări profunde a modelului tradițional de producție și difuzare.

A fost, apoi, și neînțelegerea dintre organizatorii Festivalului de la Cannes și Netflix. Disputa a făcut ca „Roma”, alături de alte producții Netflix, să nu poate avea premiera pe Croazetă, și asta pentru că regulile din Franța cer ca filmele de la Cannes să poată fi văzute în cinematografe mai întâi, și abia după ceva timp online.

Ironia este că delegatul general al Cannes-ului, Thierry Frémaux, nu doar că ar fi dorit filmul în competiție, dar, așa cum a reieșit dintr-un interviu recent, el este cel care l-a impulsionat pe Alfonso Cuarón să realizeze „Roma”.

Toate aceste date extra-artistice – prezența în portofoliul Netflix, ratarea Cannes-ului, premiul și receptarea fabuloasă de la Veneția -, la care se adaugă includerea în aproape toate topurile de final de an ale criticilor, multe apărute chiar înainte de lansarea pe celebra platformă (care se luptă de câțiva ani să își sporească credibilitatea în rândul cinefililor pretenţioşi), i-au creat filmului o aură cum puține titluri din ultimul timp au avut.

Așa că apare inevitabil întrebarea: cât de valoros este, totuși, „Roma”?

Dincolo de orice, Alfonso Cuarón are marele merit că împacă cinema-ul mainstream, la care se poate raporta cu ușurință un public mai larg, cu un cinema de autor destul de ambițios formal.

Mexicanul reduce distanța dintre cele două lumi, ce pare să se fi extins de ceva timp.

Simplificat, de o parte ar fi producțiile de serie hollywoodiene, iar de cealaltă parte s-ar situa filmele de festival, percepute ca dificile și văzută doar de un public restrâns. „Roma” poate fi înţeles şi ca o punte între cele două.

Narativ, „Roma” este neaşteptat de simplu, de antispectacular şi de eliptic.

Alfonso Cuarón se întoarce la copilăria sa de la începutul anilor `70 din Ciudad de Mexico, însă unghiul din care construieşte povestea este un amestec bizar între inocenţa şi naivitatea unui copil, care rămân totuşi în plan-secund, şi perspectiva unei tinere menajere a familiei, care face parte din populaţia indigenă a Mexicului şi care devine protagonistă.

Sunt şi câteva secvenţe când cele două perspective se întrepătrund, ca cea pe de acoperişul casei, când menajera şi unul dintre băieţi se întind sub soarele puternic, ale cărui raze inundă cadrul.

S-a scris că filmul este, din acest punct de vedere, şi un omagiu adus femeilor care i-au definit primii ani din viaţă: bona, dar şi mama, descrisă ca o figură tragică, nevoită să crească patru copii, în timp ce soţul, mai mult plecat de acasă, o înşală, pentru ca până la urmă să apară şi inevitabila despărţite a celor doi.

Este nejustificat să i se reproşeze lui Alfonso Cuarón că nu acordă o mai mare atenţie evenimentelor sociale şi politice ale vremii. Ele sunt prezente, doar că sunt mai mult sugerate, fiind lăsate în fundal sau în afara cadrului.

Şi sunt trecute prin filtrul protagonistei, care e mai interesată de viaţa sa, dar care pare să absoarbă şi să reflecte în acelaşi timp ceva din misterul lumii care o înconjoară – de pildă, ca în momentul cutremurului de la maternitate, ca în secvenţa când asistă la antrenamentul trupelor paramilitare sau ca în scena confruntării între protestatari şi forţele de ordine.

În fond, filmul este o întoarcere în trecut, iar memoria păstrează în primul rând atmosfera de familie, şi abia apoi istoria mare, redată inevitabil fragmentat.

Şi chiar dacă Alfonso Cuarón  nu pune în centrul atenţiei contextul mai larg, tulburările din societate mexicană a vremii sunt prezente şi influeţează firul narativ central. Doar că nu sunt judecate moral, ci lăsate să traseze un portret subiectiv al epocii.

Iar această dualitate este sugerată încă din primul cadru, când în apa cu care menajera spală curtea se reflectă un avion în zbor.

Este o frumoasă sugestie a ceea ce vom vedea şi simţi în tot filmul – o permanentă tensiune între existenţa de zi cu zi a unei familii, cu ale sale întâmplări la fel de banale ca în orice familie, şi contextul social, politic şi chiar cultural.  Dar şi o tensiune între un sentiment omniprezent de claustrofobie şi o dorinţă implicită de evadare.

Iar aici intervine măiestria regizorală a lui Alfonso Cuarón – în planurile-secvenţă invadate de o lumină caldă, cu o ingenioasă folosire a profunzimii de câmp şi cu travlinguri lente, în care detaliile şi ciocnirea subtilă între diferite planuri (cel intim şi cel istoric) se acumulează şi dau consistenţă fiecărei scene.

Fiecare deplasare orizontală a camerei de filmat aduce noi şi noi informaţii vizuale, auditive şi narative, de aici şi o puternică impresie de realism, inclusiv emoţional.

Şi, în ciuda unei senzaţii că este folosită uneori mecanic (ca în deplasarea uşor manieristă stânga-dreapta de pe plajă, când derularea momentului devine previzibilă), este o tehnică ce conferă o bună parte din farmecul filmului.

Prin aceste mişcări ale aparatului de filmat Alfonso Cuarón construieşte un spaţiu şi un timp proprii, mai curând afective, pline de nostalgie.

Pentru un film mainstream de autor, „Roma” este neaşteptat de reţinut, şi asta se vede, de pildă, în retincenţa de a livra mai mult decât frânturi de informaţii despre familia şi epoca descrise şi în parcimonia cu care sunt folosite prim-planurile.

Iar atunci când acestea, totuşi, apar, ele decupează cele mai dramatice momente, ca cele cu soţia care îşi îmbrăţişează soţul, cu moartea tânărului revoluţionar în braţele iubitei, când camera se opreşte din travling, cu bebeluşul mort al menajerei sau cu chipul suferind dar demn al protagonistei dincolo de geamul maşinii familiei.

“Roma” e unul din puţinele cazuri în care formalismul nu sufocă emoţia pe care cinema-ul, atunci când nu e contrafăcut, ştie să o transmită.

17
/08
/20

Publicul Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul a decis sâmbătă, 15 august, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 17-a ediții.

14
/08
/20

Miercuri, 12 august, a început la Sfântu Gheorghe cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Indendepent ANONIMUL IIFF. Dacă în mod obișnuit la proiecții participau aproximativ 3500 de persoane, anul acesta evenimentul se desfășoară în condiții speciale, impuse de pandemie, numărul maxim de spectatori fiind de 400 de persoane la fiecare proiecție, multe dintre acestea sold-out.

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.

11
/08
/20

„Acasă”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, înmânat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe scena Galei de închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care a avut loc în Piața Unirii, sâmbătă, 8 august.

10
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră în România la TIFF, unde a obţinut marele premiu al secţiunii Zilele Filmului Românesc, documentarul „Acasă” (2020), debutul ca regizor al jurnalistului Radu Ciorniciuc, îi are ca protagonişti pe membrii ultimei familii care a locuit în Delta Văcăreşti înainte de transformarea locului în parc natural.

10
/08
/20

Cele mai bune filme ale ediției și cineaștii momentului au fost aplaudați sâmbătă seară, pe 8 august, la Gala de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată pentru prima dată în istoria festivalului în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

07
/08
/20

TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul „Grăbeşte-te încet“, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

05
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră la TIFF, „Casa cu păpuşi” (2020), documentarul de debut ca regizor al directorului de imagine Tudor Platon, este portretul tandru al unor femei în vârstă, dar pline de viaţă, care îşi deschid sufletul în faţa aparatului de filmat al tânărului cineast.

Pagina 4 din 271« Prima...23456...102030...Ultima »