„Caz închis“: un puzzle perfect al unei morţi suspecte, marca Stelian Ţurlea
https://www.ziarulmetropolis.ro/caz-inchis-un-puzzle-perfect-al-unei-morti-suspecte-marca-stelian-turlea/

Din această săptămână, în toate librăriile din ţară poate fi găsit un nou roman detectivistic semnat de Stelian Ţurlea, „Caz închis“, apărut la Editura Cartea Românească şi disponibil şi în ediţie digitală.

Un articol de Andrada Văsii|2 iulie 2013

Din această săptămână, în toate librăriile din ţară poate fi găsit un nou roman detectivistic semnat de Stelian Ţurlea, „Caz închis“, apărut la Editura Cartea Românească şi disponibil şi în ediţie digitală.

După „Arunc-o pe soră-mea din tren!’’,  „Trei femei’’ şi „Te voi răpi la noapte’’!, Cartea Românească propune un nou roman marca Stelian Ţurlea: „Caz închis’’ – un roman în care personajele nu sunt imaginate, ci desprinse din realitatea înconjurătoare.

Sinucidere? Asasinat? Moarte naturală? Niciun vinovat?

Un poliţist, hârşit şi cu „pete” la dosar, refuză să creadă că un scriitor celebru, în plină glorie, îşi poate pune capăt zilelor, când tocmai a anunţat că e pe cale să încheie cel mai important proiect al operei sale. În decursul anchetei, descoperă mulţi potenţiali asasini şi multe semne de întrebare în biografia victimei. Toţi cei din jurul său sunt suspecţi. Scriitorul a fost totuşi ucis. Pentru că ştia prea multe şi voia să facă public ce ştia? Cazul este clasat. Lista potenţialilor criminali e prea lungă.

Într-o vreme care cultivă cu ciudată largheţe cărămizile romaneşti, un adept al laconismului narativ riscă să facă figură de sadic. Rareori m-a însetat în aşa hal o anchetă, o intrigă poliţistă, un roman detectivistic, cum mi s-a întâmplat cu „Case closed’’-ul lui Stelian Ţurlea. (…) Caruselul îşi începe febril rotirea: anchetatori dezabuzaţi, profesoare exaltate, lesbiene pitoreşti în ferocitatea pasiunii lor, crâncene beţii feminine, George Arion şi Premiile «Flacăra», procurori avizi de arestări, vedete reportericeşti de la ştirile TV, gazetari roşi de invidie pe viaţă, surorile Ileana şi Ilona dintr-un roman anterior… Iar deasupra tuturor, Dumitru Calu, adică – ei, da – ofiţerul recrutor al faimosului romancier căruia i s-a regizat sinuciderea.

Dan C. Mihăilescu,
critic, istoric literar

O carieră apreciată

Născut în ianuarie 1946, Stelian Ţurlea a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003),  Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007), Premiul „Flacăra” pentru literatură (2011). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.