Ce citim: „Alexandru Darie – Spectacole de poveste”, de Doina Papp
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-citim-alexandru-darie-spectacole-de-poveste-de-doina-papp/

Teatrul de Comedie vă invită joi, 28 noiembrie, ora 18.00, în foaierul Sălii Radu Beligan, la evenimentul de lansare a volumului „Alexandru Darie – spectacole de poveste”, de Doina Papp.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2019

În cadrul evenimentului, regizorul Alexandru Darie va fi evocat de mai multe personalități din lumea teatrului, precum actorii George Ivașcu și Oana Pellea, dar și autoarea volumului.

Găzduirea evenimentului în acest spațiu reprezintă totodată ocazia de a readuce în memoria spectatorilor, cele trei spectacole regizate de Alexandru Darie pe scena Teatrului de Comedie: Visul unei nopți de vară de William Shakespeare (1990), Legături primejdioase de Christopher Hampton (1991) și Iluzia comică de Pierre Corneille (1998). De asemenea, vor fi proiectate și o serie de imagini document din arhiva Teatrului, cu cele trei montări.

„Nu am dorit să fac o carte de analiză teatrologică. Știindu-l pe Ducu bun povestitor, artist cu idei și cu verb, spiritual și cu umor, m-am gândit să speculez în această direcție, situându-mă în postura provocatorului. (…) A văzut textul în iunie 2019. Mi-a telefonat și mi-a spus că l-am emoționat. Despre Ducu Darie se va scrie mult de acum înainte, sper. Experiența acestei cărți dialogate, care a devenit fără voie testamentară, rămâne însă unică” – Doina Papp.

DOINA PAPP este critic și istoric de teatru, publicist, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru și al UNITER. Scrie cronică teatrală la Revista 22, Teatrul azi, Adevărul.ro. A publicat volume monografice despre actori, regizori și teatre precum: Treptele iubirii (Silvia Popovici), Viața pe o scândură (Teatrul Nottara), Un destin spulberat (Dan Micu), O poveste cu Horațiu (Horațiu Mălăele), Mihăiță. Reconstituirea unei vieți (George Mihăiță), precum și lucrări de istorie și critică teatrală. Membră în jurii naționale și internaționale și curator al unor festivaluri de teatru, a obținut numeroase premii și distincții printre care Premiul pentru critică la Galele UNITER 2006 și 2015, precum și Premiul pentru întreaga activitate, aferent anului 2018 al uniunii de breaslă.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.