Ce ne aduce Walk & Shoot – festivalul de fotografie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-ne-aduce-walk-shoot-festivalul-de-fotografie/

Walk & Shoot – festivalul de fotografie revine în perioada 21-30 mai cu cea de-a doua ediţie la Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|27 aprilie 2021

Timp de zece zile vor avea loc ateliere foto ce au ca temă centrală scena, discuții online despre fotografie și provocările din domeniu, o expoziție despre diversitate pe scena artelor performative, precum și un concept store cu printuri de autor semnate de artiştii colaboratori ai programului W-S.

„Am ales să vorbim despre scenă – ce se întâmplă în spatele ei, în fața ei, oamenii de pe scenă și oamenii din public – având în vedere hiatusul scenei în viața noastră de mai bine de 1 an. Walk & Shoot Fest 2021 va oferi aceste priviri intime și cât se poate de sincere asupra vieții artistice și a vieții evenimentelor din această perioadă prin intermediul atelierelor foto și al proiectelor foto transformate în expoziții. Adi Bulboacă, Alina Ușurelu, Andrei Păcuraru, Cristian Crisbășan, Cornel Lazia, Horia Manolache, Ioana Moldovan, Ionuț Staicu și Silviu Gheție vor fi coordonatorii foto, fiecare ghidând participanții prin momente importante pentru „scenă” precum documentarea fotografică a artiștilor din spatele scenei, fotografii de portret cu personaje de pe scenă dar și cu actorii care întruchipează personajele, fotografii de la înălțime cu locul scenei, fotografii din fața scenei ș.a.m.d. – toate realizate în cadrul Festivalul de Arte Performative Caleido (ambele festivaluri fiind parte din proiectul Dialog). Scena, ca personaj colectiv și metaforă pentru evenimente culturale trebuie să revină în fața ochilor noștri pentru a ne da seama cât de dor ne-a fost de ea și cât de importantă este, de fapt, în viața noastră“, a explicat Andreea Irina Leu, co-fondator al brandului Walk & Shoot.

Detalii despre evenimente: https://www.facebook.com/walknshoot/events/

Walk & Shoot Fest are la bază atelierele foto care au loc anual începând din 2016, coordonate de fotografi profesioniști și dedicate unor genuri fotografice, cu scopul de a spune povești, a documenta și a cunoaște orașul și comunitățile sale.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.