Ce nu știați despre Trilogia ardelenilor. TVR 1 difuzează sâmbătă, 18 iulie, „Pruncul, petrolul și ardelenii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-nu-stiati-despre-trilogia-ardelenilor-tvr-1-difuzeaza-sambata-18-iulie-pruncul-petrolul-si-ardelenii/

„Pruncul, petrolul şi ardelenii”, în regia lui Dan Piţa – ultima parte a Trilogiei ardelenilor – se vede sâmbătă, 18 iulie, de la ora 21.10, la TVR 1.

Un articol de Petre Ivan|16 iulie 2020

Sâmbăta, 18 iulie, la TVR 1, ora 21.10, telespectatorii pot urmări a treia şi ultima comedie-western din Trilogia ardelenilor, filmul Pruncul, dolarii şi ardelenii (România, 1981), în regia lui Dan Piţa, cu: Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Ştefan Iordache, Tania Filip etc. Producţia se află pe locul 23 în topul celor mai vizionate film româneşti din toate timpurile, după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România.

Cei trei fraţi din familia Brad îşi continuă drumul prin America, încercând să ajungă acasă. Fiindcă June, soţia lui Romulus – fratele mai mic – este însărcinată, fraţii trebuie să facă un popas mai îndelungat în oraşul Swanton City. Ei cumpără acolo un lot de pământ pe care descoperă un zăcământ de ţiţei şi trebuie să se lupte cu un bogătaş pe nume McCallum, care vrea să pună mâna pe terenul lor.

Câteva lucruri din culisele filmărilor pentru Trilogia ardelenilor ne-au fost dezvăluite de creatoarea de modă Doina Levintza şi de actorul Mircea Diaconu, singurul dintre cei trei fraţi Brad care se află în viaţă. Mai jos, iată şi alte câteva informaţii de culise de interes pentru fanii western-ului românesc:

– Pentru filmări, au fost închiriate armament, harnaşamente şi recuzită de la studiourile din R.D.G. şi din Bulgaria.

– Pe post de consilier de limbă engleză a fost folosit şi Sergiu Celac, cel care era, de altfel, translator de limba engleză al lui Nicolae Ceauşescu şi viitor ministru de externe.

– Actriţa Tania Filip, care avea pe atunci numai 16 ani şi era elevă în clasa a X-a la o şcoală de muzică, a fost aleasă pentru a juca în Trilogia ardelenilor datorită pistruilor săi. Ea a fost întâlnită pe holurile Teatrului Bulandra de Mircea Diaconu, care, ştiind că se căuta o actriţă blondă cu ochi albaştri pentru rolul June, i-a spus să vină a doua zi cu el pe platourile de la Buftea pentru a o prezenta regizorului Dan Piţa. Acolo, ea s-a întâlnit cu regizorul care „a dat mâna cu mine şi mi-a ţinut mâna într-a lui cam vreo cinci minute”. Zece zile mai târziu, tânăra a fost chemată de urgenţă pentru a pleca la filmări la Braşov.

– Au fost şi reproşuri la adresa felului cum vorbeau cei care-i dublau pe actorii români. Li se reproşa că vorbesc cu accent englez, în loc să vorbească slang american. Obiecţie absurdă. Căci personajele erau toţi emigranţi din a doua tranşă, din faza „cuceririi Vestului”, când personajele erau în majoritate covârşitoare doar nişte pionieri şi nu apucaseră să deprindă slang-ul nazal şi confuz al yankeilor.

– Cei doi regizori care şi-au pus semnătura pe Trilogia ardelenilor au făcut alte studii înaintea celor de regie. De exemplu, Dan Piţa a făcut studii sanitare înaintea celor de regie, iar Mircea Veroiu a absolvit Institutul de Cultură Fizică şi Sport în 1964, înainte de a se înscrie la Institutul de Teatru şi Film.

– Dan Piţa a fost coleg la Institutul de Teatru şi Film cu Mircea Veroiu. După absolvire – în 1969 – numele celor doi prieteni au fost mereu asociate unul cu altul, inclusiv la Trilogia ardelenilor.

– Rodica Tapalagă (Anabell, în film), într-un interviu acordat în 1979 revistei Cinema vorbea despre cum a lucrat cu cei doi regizori în trilogia western românească: „Piţa şi Veroiu sunt două personalităţi mari şi foarte diferite. Chiar şi felul în care te obligă să exişti ca actor diferă. Piţa îţi acordă un credit total. Veroiu îţi pretinde un self-control desăvărşit. Pe Piţa îl pasionează neaşteptatul, ceea ce se naşte spontan pe baza textului dat, deta­liile care te surprind şi pe tine, actor, des­coperindu-le. Veroiu, dimpotrivă, este foar­te atent la selecţia nuanţelor, la acel self­-control care obligă la dozarea exactă a stărilor, la decantarea lor.”

– Muzica celor trei filme din seria „Ardelenii” a fost compusă de Adrian Enescu, care mai colaborase anterior cu ambii regizori ai trilogiei. Muzica electronică a fost compusă pentru sintetizator, melodiile îmbind sunetul muzicii country cu melos-ul popular ardelenesc, fiind prelucrate electronic teme neaoşe precum Mocioriţă sau Alfa (de Vangelis). Cântecele sunt interpretate de fetele de la grupul 5T şi de Mircea Romcescu.

– Pălăria purtată de Mircea Diaconu în Trilogia ardelenilor a fost vândută, pe 1 noiembrie 2019, cu 10.000 euro, în cadrul licitaţiei „Pentru cei rămaşi”, licitaţie caritabilă pentru Veteranii din Teatrele de Operaţii. Preţul de pornire a fost de 100 euro.

Pruncul, petrolul şi ardelenii este la TVR 1 sâmbătă, 18 iulie, ora 21.10, la TVR 1. Seara de sâmbătă este dedicată de TVR 1 blockbuster-ului românesc.

25
/10
/13

Spectatorii o vor întâlni la București pe una dintre cele mai cunoscute actrițe franceze, Sandrine Bonnaire, vor savura delicii indiene după proiecția The Lunchbox, se vor întoarce la epoca lui E.T , ghidați de un expert în efecte speciale.

25
/10
/13

Câteva dintre cele mai impresionante titluri premiate la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Oberhausen vor fi proiectate în premieră în România, la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), care va avea loc în perioada 11 - 15 decembrie.

22
/10
/13

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește, „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.

20
/10
/13

Cainele Japonez, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a fost distins cu Premiul Ex-aequo în cadrul Competiției 1-2 a celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, Polonia.

18
/10
/13

Bazat pe un fapt real care a scandalizat opinia publică din Statele Unite în 2009, când un tânăr de culoare a fost ucis de un polițist alb, Fruitvale Station, lungmetrajul de debut al lui Ryan Coogler a dat lovitura la începutul acestui an.