Ce spectacole vedem la Festivalul Național de Teatru pentru Tineret Ștefan Iordache
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-spectacole-vedem-la-festivalul-national-de-teatru-pentru-tineret-stefan-iordache/

Centrul Cultural şi de Tineret Ștefan Iordache, în parteneriat cu Teatrul Municipal Lucia Sturdza Bulandra, organizează, în perioada 14-17 septembrie, a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru pentru Tineret Ștefan Iordache.

Un articol de Liliana Matei|15 septembrie 2021

Zece trupe, opt studenți, trei piese de teatru, un recital de muzică și poezie, un workshop de teatru – dans și nu în ultimul rând filmul biografic „Regele Scamator. Ștefan Iordache” vor umple cu emoție zilele festivalului.

În deschidere, pe 14 septembrie, la ora 19:00, în Recitalul de poezie și muzică „De la Eminescu la Nichita”, vor fi pe scena sălii Liviu Ciulei a Teatrului Municipal Lucia Sturdza Bulandra Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Marius Bodochi și Mircea Rusu, acompaniați instrumental de Mihai Murariu la pian și Mihai Pintenaru la clarinet.

În cea de a doua zi a festivalului, începând cu ora 19:00, se joacă spectacolul „Fluturii sunt liberi”, în regia prof. univ. dr. Mihaela Arsenescu Werner, iar în distribuție sunt studenții Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași.

Pe 16 septembrie, la ora 19:00, pe scena sălii Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra puteți vedea spectacolul „Hoții”, în regia conf. univ. dr. Anca Bradu, cu participarea extraordinară a lui Marian Râlea, alături de studenții Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale.

În ultima zi a festivalului, începând cu ora 17:00, este programată Festivitatea de premiere a Festivalului Național de Teatru pentru Tineret Ștefan Iordache. „Jungla Tévé”, în regia lui Gigi Căciuleanu este spectacolul cu care se încheie evenimentul și se joacă la ora 18:00, din distribuție făcând parte actorii Lari Giorgescu și Alina Petrică.

Teatrul Municipal Lucia Sturdza Bulandra, înființat în jurul personalității remarcabile a Luciei Sturdza Bulandra, teatru membru al Uniunii Teatrelor din Europa, este gazda Festivalului Național de Teatru pentru Tineret Ștefan Iordache, ediția a III-a.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.