Ce vedem la BIDFF 2017?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-vedem-la-bidff-2017/

Bucharest International Dance Film Festival începe joi, 7 septembrie, cu proiecţia lungmetrajului ”La Danseuse/ Dansatoarea”, în regia lui Stéphanie di Giusto, şi se va încheia pe 10 septembrie, cu prezentarea documentarului ”WIM”, de Lut Vandekeybus.

Un articol de Liliana Matei|6 septembrie 2017

BIDFF 2017 va avea loc la Cinema Elvire Popesco, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, iar mai multe evenimente vor fi organizate la Point Cultural Hub, Gallery şi Deschis Gastrobar.

Tema ediţiei BIDFF din acest an, ”The Age of the Strange”, îşi propune o întoarcere la starea de natural, căutând modalităţi de expunere “tehno-surealiste”, îmbrăţişând contradicţia şi fragilitatea.

În competițiile de scurtmetraj ale festivalului au fost selectate douăzeci de pelicule din 14 ţări şi şapte producţii româneşti.

Anul acesta este organizată pentru prima dată o secţiune competiţională dedicată exclusiv filmelor de dans româneşti. Producţiile vor rula pe 8 septembrie, de la ora 21.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Titlurile străine au fost alese din peste 300 de aplicaţii, iar ele vor fi proiectate la Cinema „Elvire Popesco”, pe 9 septembrie, începând cu ora 18.30. Proiecţiile vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri la care vor participa o parte dintre creatorii filmelor.

Juriul de anul acesta este format din Tomer Heymann, regizorul filmului „Mr. Gaga”, care s-a bucurat de un succes internaţional remarcabil şi a fost prezentat la ediţia de anul trecut a BIDFF, Mayo Rodriguez, directoarea festivalului Bestias Danzantes din Chile, şi Florin Fieroiu, unul dintre cei mai cunoscuţi coregrafi români.

Premiile vor fi acordate pentru cel mai bun film (1.000 euro), cel mai bun film românesc (1.000 euro, oferit de Institutul Cultural Român), inovaţie (500 euro) şi pentru favoritul publicului (500 euro).

Tomer Heymann va susține un masterclass pe 8 septembrie, de la ora 13.00, la Gallery.

Artistul Alex Mirutziu va prezenta, tot pe 8 septembrie, între orele 19.00 şi 22.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, expoziţia personală ”No blood bank included” şi performance-ul ”Dignity to the unsaid”.

Sharon Fridman, celebru coregraf israelian stabilit în Spania, este invitatul special al celei de-a treia ediții a Bucharest International Dance Film Festival.

El va aduce pe scena singurului festival de film de dans experimental din România, pe 9 septembrie, performance-ul „Hasta Donde”, la care accesul publicului este gratuit, iar pe 10 septembrie, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, în sala „Stere Popescu”, spectacolul care l-a consacrat – „Cădere liberă/ Caida Libre”. Biletele pentru acest spectacol sunt epuizate.

Documentarul ”WIM”, de Lut Vandekeybus, va fi proiectat în ultima zi a festivalului, de la ora 17.00, la POINT. Pornind de la spectacole, repetiții, interviuri și arhive familiale, Lut Vandekeybus explorează creativitatea neliniștită a fratelui ei – performerul, coregraful și regizorul Wim Vandekeybus – și felul în care cercurile de familie se interconectează, se inspiră și, uneori, se ciocnesc/lovesc cu/de opera sa.

Lut Vandekeybus și-a construit reputația cu documentarele observaționale „Bletzi, Bletzi” (1997), ”Nu tot ce face «Lumea» este bine pentru un menonit/ Not All That «The World» Does Is Good for a Mennonite” (1998) și multi-premiatul „Linda & Ali: Două lumi între patru pereți/ Two Worlds Within Four Walls” (2005). Scurtmetrajul ei „Câinele chinezesc/ The Chinese Dog” (2001) a câștigat mai multe premii. După o lungă perioadă petrecută în Orientul Mijlociu, concentrându-se pe contextul local, s-a întors la filmul documentar cu ”WIM” (2016).

Bucharest International Dance Film Festival este un proiect cultural organizat de Asociația Tangaj Dance, finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – în cadrul programului cultural „București Oraș participativ”, cofinanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român.

22
/08
/20

„Cineliteratura” – o punte între literatură și film, proiect realizat în parteneriat de Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Cultural Român și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Dacin Sara, va fi lansat pe 25 august 2020.

22
/08
/20

Selecția de anul acesta include 21 de documentare românești care vor fi proiectate în aer liber. Astra Film Festival 2020 are un format hibrid, în aer liber și online, și aduce publicului un program alcătuit din cele mai bune 80 de documentare românești și internaționale, selectate din 3.000 de filme înscrise.

19
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Nu e de mirare că regizorul Mohammad Rasoulof este incomod pentru regimul politic autoritar din Iran. O dovedeşte din plin şi cel mai nou film al său, „„There Is No Evil” („Diavolul nu există”), o critică incisivă a pedepsei cu moartea.

17
/08
/20

Publicul Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul a decis sâmbătă, 15 august, prin vot electronic, câștigătorii celei de-a 17-a ediții.

14
/08
/20

Miercuri, 12 august, a început la Sfântu Gheorghe cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Indendepent ANONIMUL IIFF. Dacă în mod obișnuit la proiecții participau aproximativ 3500 de persoane, anul acesta evenimentul se desfășoară în condiții speciale, impuse de pandemie, numărul maxim de spectatori fiind de 400 de persoane la fiecare proiecție, multe dintre acestea sold-out.

11
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă îi știam și îmi plăcuse precedentul lungmetraj, „Marussia” (2013), tot m-a luat prin surprindere noul film realizat de Eva Pervolovici, regizoare română stabilită în Franța – documentarul „Delta Bucureștiului” (2020), proiectat în premieră mondială la TIFF.