Ce vedem la Bucharest International Dance Film Festival?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-vedem-la-bucharest-international-dance-film-festival/

Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) aduce în oraş filme de dans, ateliere, filme VR şi live video mapping, între 1 şi 5 septembrie.

Un articol de Liliana Matei|31 august 2021

Scurtmetraje electrizante, filme documentare fabuloase, experiențe VR imersive, live video mapping, ateliere intensive și conferințe cu specialiști din domeniu, reunite sub tema Potential Worlds, fac parte din programului celei de-a șaptea ediții BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival, care va avea loc în perioada 1-5 septembrie, în șapte locații din București.

Documentarul „Ailey” (r. Jamila Wignot), care spune fascinanta poveste a celebrului dansator, regizor, coregraf și activist american Alvin Ailey, va deschide ediția din acest an a BIDFF, miercuri, 1 septembrie, de la 20:30, la Cinema Elvire Popesco.

Alte trei documentare, puternice și captivante, despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile vor fi prezentate în cadrul BIDFF: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), despre pionierele din industria muzicii electronice și sexismul care le-a răpit de lauri, „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia), care are în centru faimoasa expoziție-experiment a Marinei Abramović din vara anului 2014, și „Summer of Soul”, aclamatul debut în regie al muzicianului Ahmir „Questlove” Thompson, câștigător a două premii la Sundance 2021, care  prezintă povestea nespusă a Harlem Cultural Festival, evenimentul istoric de proporții care a sărbătorit moștenirea, cultura și moda afro-americană în vara lui 1969.

Programul BIDFF este disponibil aici.

34 de filme din 21 de țări se regăsesc în cele două competiții, națională și internațională, pentru care BIDFF oferă premii în valoare de 1500 de euro pentru Cel mai bun film românesc și  Cel mai bun film internațional. Din juriul BIDFF 2021 fac parte: Marlene Millar, una dintre cele mai renumite creatoare de film de dans din Canada, Saddo, artist, ilustrator și muralist român și Bogdan Theodor Olteanu, regizor român de film și teatru.

Accesul la filmele din Competiția Internațională se realizează pe bază de bilete, achiziționate de pe platforma Eventbook. La Competiția Românească accesul publicului este gratuit.

BILETELE pentru toate filmele și evenimentele BIDFF sunt disponibile pe platforma Eventbook.

„Cosmogony”, un inedit performance digital live, în care dansatori virtuali apar prin video mapping pe fațada Teatrului Odeon din București, va putea fi văzut pe 4 septembrie, de la ora 21.00 (acces gratuit). Inovativul spectacol al companiei de dans elvețiene Cie Gilles Jobin folosește tehnologia de captare a mișcării în timp real pe care compania a dezvoltat-o, iar dansatorii își conectează avatarurile în spațiile 3D de pe ecrane pentru a compune cosmogonia unei lumi virtuale în suspensie. Cie Gilles Jobin, compania de dans condusă de Gilles Jobin, dansator, coregraf și regizor, este renumită pentru realizarea de proiecte în realitate virtuală (VR), realitate augmentată (AR) și realitate mixtă (XR).

BIDFF VR ‘21, un alt eveniment inedit din cadrul BIDFF, susținut de Conceptual Lab, va avea loc între 3-5 septembrie la /SAC @ MALMAISON. O selecție de 9 lucrări cinematografice ale unor artiști consacrați și premiați vor compune un caleidoscop de lumi potențiale, în care spectatorii vor călători în mijlocul triburilor din Kenya și al pădurilor amazoniene, în inima Indiei contemporane, pe alte planete și în realități paralele.

Mai multe detalii despre BIDFF VR ‘21, găsiți aici.

Despre inovație și provocări se vorbește și în cele șase scurtmetraje avangardiste japoneze care alternează între film și digital, tradiție și modern, palpabil și abstract. Acestea se vor putea vedea duminică, 5 septembrie, de la ora 21:00, la MARe/Muzeul de Artă Recentă.

Două evenimente adresate industriei de film și dans și deschise publicului – Immersive Storytelling Lectures – vor avea loc la Mare/Muzeul De Artă Recentă. Creatori de film de dans renumiți precum Gilles Jobin și Weronika Lewandowska vor susține conferințe intensive și imersive prin care să contribuie la dezvoltarea profesională a industriei creative locale. Astfel, pe 3 septembrie, de la ora 17:00, la MARe/Muzeul de Artă Recentă, are loc întâlnirea cu dansatorul, coregraful și regizorul elvețian Gilles Jobin, iar pe 4 septembrie, de la ora 16:00, prezentarea susținută de Weronika Lewandowska (regizoare, scriitoare și producătoare executivă „VR Nightsss”, doctor în studii culturale). Accesul este gratuit, pe baza unei înscrieri prealabile prin e-mail (la adresa [email protected]).

Dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume, Bucharest International Dance Film Festival a fost fondat în 2015 de coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu și de producătoarea de film Anamaria Antoci. Evenimentul, unic în peisajul festivalurilor de film din România, militează pentru colaborarea dintre oamenii dansului și oamenii filmului, coagularea unei comunități a creatorilor de film de dans, încurajând excelența, inovația și discursul artistic curajos.

BIDFF este organizat de Asociația Tangaj Collective.

Bucharest International Dance Film Festival, ediția a VII-a, este un proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraș Deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Bucharest International Dance Film Festival, ediția a VII-a, este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Festivalul este susținut de Conceptual Lab by Theo Nissim.

Partenerii și gazdele festivalului sunt: Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco), Centrul Național al Dansului București, /SAC @ Malmaison, MARe/Muzeul de Artă Recentă, Teatrul Odeon, Fabrica Grivița, Mercato Kultur.

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: All About Romanian Cinema, Cinefilia, Cinemap, Cooperativa Urbană, Coverstories, Film New Europe, Films in Frame, IQAds, MovieNews, Munteanu, Spotmedia, The Institute, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

Detalii pe: Website | Facebook | Instagram

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.