Cea mai importantă colecție de artă contemporană din anii 1970-1990, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-importanta-colectie-de-arta-contemporana-din-anii-1970-1990-la-arcub/

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziţia „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecţionar”, una dintre cele mai importante colecţii de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2017


Expoziția Ucenicie printre arte. Sorin Costina, colecționar, continuă seria de prezentări monografice a colecțiilor reprezentative de artă contemporană românească, începută la ARCUB anul trecut, fiind a patra din acest ciclu. Reunind peste 40 dintre cele mai semnificative tablouri din colecția Sorin Costina, expoziția de la ARCUB este tototdată prima și cea mai amplă prezentare a diversității și a cuprinderii acesteia, dar și a semnificației sale ca reper central a ceea ce, în timp, s-a dovedit a deveni canonul artei românești a anilor 1970-1990. Expoziția permite și prilejuiește astfel nu doar o trecere în revistă a acestui canon, ci și o cercetare lucidă, critică, a credințelor, a aspirațiilor, dar și a practicilor, a clișeelor și a hibiridizărilor stilistice și ideologice care au marcat arta românească în acest interval nevralgic al ultimelor decenii ale mileniului doi.

Sorin Costina s-a născut, trăiește și lucrează ca medic la Brad, în județul Alba. La Brad pare cel mai puțin probabil să se găsească cea mai importantă colecție de artă contemporană românească din anii 1970-1990, cuprinzînd circa 1000 de tablouri, desene, sculpturi și piese de ceramică.

Omul Sorin Costina și istoria aparte a culturii și societății românești din a doua jumătate a secolului XX au făcut ca în locul cel mai atipic cu putință să apară cea mai tipică colecție de artă postbelică autohtonă, în care toate numele-cheie ale culturii vizuale românești se regăsesc, cu piese excepționale. Colecția Sorin Costina este un compendiu de artă românească contemporană. O anumită parte a artei românești, de după anii 1960.

Expoziția va putea fi vizitată la sediul ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) până pe 25 iunie, de luni până duminică, în intervalul orar 14:00-22:00, iar accesul este gratuit.

Curator: Erwin Kessler

 

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.