Cea mai înaltă distincție franceză, Legiunea de Onoare, a fost acordată scriitorului turc Orhan Pamuk
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-inalta-distinctie-franceza-legiunea-de-onoare-a-fost-acordata-scriitorului-turc-orhan-pamuk/

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat „libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia „împotriva tuturor intoleranţelor”. „Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a […]

Un articol de |30 octombrie 2012

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2006, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincţie onorifică franceză, de ministrul Culturii, care a salutat „libertatea de stil” a romancierului şi lupta acestuia „împotriva tuturor intoleranţelor”.

„Aţi rămas, în ciuda tuturor consacrărilor, un scriitor de avangardă, un etern inovator”, a declarat ministrul Aurélie Filippetti, decorându-l pe acest scriitor ale cărui cărţi s-au vândut în peste 11 milioane de exemplare pe plan mondial.
 

 

 
„Iar această libertate de stil corespunde total libertăţii omului (…) Nu aţi ezitat niciodată, chiar cu preţul unei foarte grele solitudini, să vă ridicaţi contra uitării, contra tăcerilor Istoriei”, a continuat ministrul francez.

Orhan Pamuk, în vârstă de 60 de ani, este unul dintre foarte puţinii intelectuali turci care au recunoscut public, în 2005, genocidul armean. El a fost de mai multe ori anchetat de justiţia din ţara lui, apoi ameninţat cu moartea de extremişti, după ce s-a stabilit, în 2007, în Statele Unite ale Americii, unde trăieşte de atunci.

Romancierul a protestat, totodată, faţă de felul în care guvernul de la Ankara tratează minoritatea kurdă şi a fost primul scriitor din lumea musulmană care a criticat celebra „fatwa” (condamnare la moarte) lansată de ayatolahul Khomeini contra scriitorului Salman Rushdie, autorul volumului „Versetele satanice”.

Orhan Pamuk este scriitorul turc ale cărui opere sunt cele mai vândute în lume, fiind traduse în peste 60 de limbi străine. În 2006, el a devenit, totodată, primul scriitor turc recompensat cu premiul Nobel pentru literatură.

Multe dintre romanele sale au devenit „clasice”: „Casa tăcerii”, „Mă numesc Roşu”, „Fortăreaţa albă”, „Cartea neagră”, „Viaţa cea neagră”, „Zăpada” – recompensat cu premiul Médicis pentru cel mai bun roman străin pe 2005 -, „Muzeul Inocenţei”.

Scriitorul turc, care a câştigat numeroase premii literare europene şi americane, a primit, vineri, premiul Sonning, cea mai prestigioasă recompensă culturală din Danemarca, acordată pentru a răsplăti munca depusă în favoarea culturii europene.

Pamuk a primit, în iunie 2008, marele premiu Ovidius la Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură de la Neptun.

În 2005, la Târgul de Carte de la Frankfurt, scriitorul a primit prestigiosul Friedenspreis (Premiul Păcii), numele său alăturându-se unor laureaţi celebri, precum Vaclav Havel, Mario Vargas Llosa, Susan Sontag şi Peter Esterhazy.

 

Sursa: Mediafax

06
/09
/17

Soprana Kristine Opolais, recunoscută pentru rolurile sale de pe cele mai importante scene ale lumii, de la Metropolitan Opera New York, la Wiener Staatsoper, Teatro alla Scala şi Royal Opera House Covent Garden, va susține pe 22 septembrie un recital extraordinar pe scena Ateneului Român, în cadrul ediției 2017 a Festivalului Internațional George Enescu.

06
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival începe joi, 7 septembrie, cu proiecția lungmetrajului ”La Danseuse/ Dansatoarea”, în regia lui Stéphanie di Giusto, și se va încheia pe 10 septembrie, cu prezentarea documentarului ”WIM”, de Lut Vandekeybus.

05
/09
/17

Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor în rol secundar sunt cele trei Premii Oscar din opt nominalizări, din palmaresul filmului „Moonlight” („În lumina lunii”) în regia lui Barry Jenkins. Vineri, 15 septembrie, regizorul va deschide prima ediție a American Independent Film Festival la București, printr-o discuție cu publicul în direct prin Skype, la finalul proiecției celui de-al doilea lungmetraj al său.

05
/09
/17

Și a venit a doua zi de festival. Și a venit Joshua Bell la București. Fostul copil-minune al viorii, ajuns acum la 50 de ani, devenit între timp și dirijor, și director muzical al Academy of St. Martin in the Fields (din 2011), e cunoscut nu doar pentru calitatea intepretărilor sale, ci și pentru apetența pentru joacă și pentru explorare.

04
/09
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Așa trebuie caracterizat Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992), scriitor român lansat cu deosebit succes după război în Franța.

04
/09
/17

Toamna bate la poartă și odată cu ea, Maratonul „25 de ore de teatru non-stop”. Organizatorii așteaptă să culeagă roadele muncii din această vară: aplauzele publicului. Cea de-a VII-a ediție este una specială, pentru că maratonul propriu-zis (9-10 septembrie 2017) va fi urmat de încă cinci zile de recuperare (11-15 septembrie), perioadă în care va fi prezentat câte un spectacol pe seară.

02
/09
/17

Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie, București, România) aduce lucruri inedite prin mai multe premiere: muzica clasică face pact cu tehnologia în trei opere cu proiecții multimedia live, muzica contemporană devine vedeta ediției și 30 dintre cei mai bine cotați compozitori contemporani ai momentului din lume vin la București pentru un dialog fără precedent între public, artiști români și artiști străini de anvergură, în timp ce un număr record de 37 de lucrări de George Enescu sunt interpretate în Festival, iar relația dintre matematică și muzică este prezentată într-o expoziție în premieră în România.

01
/09
/17

Festivalul documentarului românesc anunță selecția competițională oficială și pregătește 6 zile de proiecții, întâlniri cu regizori, dezbateri și sesiuni de master class, în perioada 26 septembrie – 1 octombrie la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monetăriei nr. 3), Sala ARCUB Lipscani și Știrbei Center (str. Știrbei Vodă nr. 104 - 106).

31
/08
/17

Se împlinesc, iată, 20 de ani de când Diana, prințesa de Wales, murea în urma unui controversat accident de mașină petrecut în Tunelul Alma din Paris, la primele ore ale zilei de 31 august 1997. Rândurile care urmează surprind tragedia acelei zile, dar și fragmente emoționante din viața celei mai iubite prințese din câte au existat.