Cei care îşi fură viaţa. O altă simfonie a lupului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cei-care-isi-fura-viata-o-alta-simfonie-a-lupului/

La început e aşa: auzi lucruri bune despre o piesă, despre un regizor, despre unii actori, şi fiind, orişicât, la bază, ziarist, nu crezi nimic şi mergi să verifici să vezi cu ochii tăi.

Un articol de Andrei Crăciun|15 februarie 2014

La început e așa: auzi lucruri bune despre o piesă, despre un regizor, despre unii actori, și fiind, orișicât, la bază, ziarist, nu crezi nimic și mergi să verifici să vezi cu ochii tăi.

Se joacă „Hoți” la Teatrul Național din București, recent, deși parțial, renovat. Textul a fost scris de o nemțoaică în vogă, Dea Loher (o chema Andrea Beate și și-a schimbat numele în Dea Loher, ca să vă dați seama despre cine e vorba), fiica unui pădurar din Bavaria, femeie la cincizeci de ani, jucată în toată lumea și cunoscută, în unele medii, pentru această declarație: „Eu nu scriu textul pentru scenă; eu scriu împotriva scenei”.

Așadar, Dea Loher vrea ca regizorului să îi fie greu, îl invită să-și suprapună poetica personală peste textele ei. Avem aici nu doar înțelepciune, ci, paradoxal, și generozitate.

Radu Afrim este regizorul pe care îl aștepta un text ca “Hoți”. Specialiștii sunt de părere că Afrim are „luciditate barocă”, afirmă că, asemenea tuturor marilor artiști, are obsesii, de pildă actorii mascați în animale, de obicei de pradă, care apar când și când pe scenă. Ce caută acolo? Ce vor să exprime? Ce a vrut să spună regizorul?

Poate că scrie, cu oameni, o poezie a alienării, poate că vine să arate spaimele și obsesiile noastre, căci, în definitiv, nu trăim în cea mai fragilă dintre lumi? Adevărul e că nu știu și nici nu vreau să știu. Radu Afrim reconstruiește textul, nu face doar un acord fin, nu, el își impune, cu desăvârșire, amprenta. Piesele regizate de el sunt, pesemne, mai muzicale, mai senzuale și chiar mai sexuale decât le-a gândit acela care le-a scris.

Un poet minor și un inginer

Dea Loher este nemțoaică, așa că îmi sun singurul prieten care a locuit în Germania și s-a întors în România, pentru a trăi la bloc, în Militari, acasă. Îl invit la teatru. Este, în esență, inginer. Fiind și poet minor, am nevoie de un inginer lângă mine când mă uit la un asemenea spectacol. Mă aștept să vedem altceva, nu spune nimeni că poezia și ingineria nu sunt compatibile, dar unghiurile rămân, indiscutabil, diferite. Al său e mai ascuțit.

Îmi spune că “Hoți” arată cam tot ce se poate arăta din Germania contemporană: singurătatea care crește între un soț și o soție, singurătatea care se dezvoltă, tăcut, ca un cancer, până cuprinde vieți întregi, nebunia, bătrânii abandonați în azile, naivitatea imigranților care așteaptă un paradis și sfârșesc, uneori, sugrumați într-o pădure, nevoia disperată pentru un spațiu vital (metaforic, firește), așteptarea neîmplinită din camere de hotel, căutarea disperată a afecțiunii, familiile vulnerabile, închise în propriile case și în fața propriului trecut, falsul prestigiu adus de bani, crimele absurde, copiii născuți din ejaculări donate ocazional, sexul cu minore, cu fructul iubirii atât de incert, dragostea tot mai scindată, în mersul secolului nostru. Îmi mai spune că problematica din “Hoți” e relativ străină de România și că nu crede în succesul de casă al piesei. Convenim că nu-i lipsește umorul, chiar dacă este un umor pregnant nemțesc.

Abisul

De aici, mă lasă singur cu cronica mea. Ce să adaug? Alții înaintea mea au văzut lumina atât de artificială în care ne mișcăm cu toții, toată această brumă de siguranță pe care o aduce epoca modernă și sub care, așa cum Dea Loher și alți câțiva aleși știu, nu e, de fapt, decât abisul.

Personajele doamnei Loher nu sunt create ca să fie acceptate, nici măcar recunoscute. Comit, bineînțeles, când se impune, suicidul, sunt dominate de apucături abstracte, ei sunt aceia care își trăiesc viața ca și cum ar fi furat-o. Nu e o piesă ușoară, și de aceea nici nu se uită ușor.

Sunt oameni pe care gândul la propria moarte îi înseninează. Se găsesc chiar și printre spectatorii de teatru. Pe cei mai mulți, însă, gândul la propria moarte îi tulbură, ei îl evită, îl alungă, îl ignoră, îl ocolesc. Dar gândul acesta revine, întotdeauna revine.

Hoti

Marius Manole şi Aida Avieriţei, în spectacolul „Hoti

“Hoți” te obligă să lepezi ipocrizia, îți readuce, chiar dacă în forță, aminte că ți s-a dat un segment finit (determinat?) de timp. Dea Loher este o femeie cu părul lung, creț, un nas proeminent și un zâmbet de giocondă. E genul acela de femeie pe care nu ai cum să o minți. Dea Loher te știe și îți bruschează onestitatea.

Am văzut, de aceea, oameni plecând încruntați, pășind cu capul înspre pământ pe strada din spatele Hotelului Intercontinental și tot mai departe, în noapte. În urma lor nu se auzea decât tăcerea.

Chiloții și sânii

Firește, există și o altă componentă, mai specială, să spunem, a acestei puneri în scenă. Apare actorul Marius Manole în chiloți, iar la un moment dat spectatorii fără miopie au putut să întrevadă splendizii sâni ai tinerei care, de altfel, a jucat, fără greșeală, în rolul Mirei Halbe. Totuși, nimic nu e exagerat. Și chiloții și sânii se impuneau. Și mai e ceva: sunt mulți actori mari pe acestă scenă – joacă și Mihai Călin și Medeea Marinescu și Claudiu Bleonț.

E o opțiune privată, mi-o asum: mi-a plăcut, până la ropotul de aplauze, Natalia Călin, căreia partitura de un comic necenzurat i-a permis să seducă, până la ultimele consecințe, publicul. Mi-a plăcut și Liliana Ghiță, în rolul lui Elke Tomason. Își înțelege rolul: intră într-un om cu fantomele trecutului rămase neexorcizate.

La urma urmei

Există o oarecare furie sălbatică în această reprezentare. Ea vine din muzica lui Vlaicu Golcea, dar nu e doar atât, poate că o mențiune specială pentru cel mai bun rol secundar i se cuvine isteriei, acel irațional care irumpe câteodată în fiecare dintre hoți.

N-avea, până la capăt, dreptate prietenul meu întors din Germania: piesa aceasta va fi un succes, chiar și în România, fiindcă, dintotdeauna, oamenii au vrut să asiste la prăbușiri. Le place să se amăgească – noi nu vom ajunge așa! E bine, de aceea, să vadă ce a văzut și Dea Loher, să ia aminte, să știe.

Nu toți cei care trăiesc puțin greșesc puțin. La urma urmei (în piesă, unui personaj absent, dar furibund evocat, îi place să folosească expresia asta – la urma urmei), găsesc în “Hoți” o amplă pledoarie pentru viață, căci răul e oricum aici, pândindu-ne întocmai ca un lup.

Foto din spectacolul Hoti – Adi Bulboacă, Dani Ioniţă

01
/11
/17

O ediție foarte rară din "Swann", primul volum al romanului ''În căutarea timpului pierdut'', a fost vândut luni la casa de licitație Sotheby's cu peste o jumătate de milion de euro. O comoară pentru bibliofili, volumul este unul dintre cele cinci exemplare ale lui "Swann" imprimate pe hârtie japoneză sau "washi" de către Marcel Proust (1871-1922).

01
/11
/17

Cineama.ro vă invită vineri, 3 noiembrie 2017, orele 18:00, la sala Atrium a Institutului Francez, la o întâlnire cu regizorul Péter Forgács, care va introduce publicul român în practica sa artistică ce constă în folosirea filmărilor cineamatorilor ca material brut în instalații media și filme documentare de reorchestrare postmodernă a istoriei.

30
/10
/17

„Eu am sentimentul că mă mut. Într-un alt spațiu. Nu pot încă să-l definesc. E o nouă locuință. Toate amintirile strigă după mine să nu le uit.” Sunt cuvintele care încheie, ca un strigăt, volumul „Bricabrac” de Lucian Pintilie, pe coperta 4, ca o promisiune pentru universul nebun și genial cuprins în cele peste 700 de pagini.

30
/10
/17

Telefonul public care generează poeme după ce ai introdus cardul bancar, piramida care levitează cu puterea minții privitorului, incursiuni audio intr-un viitor foarte, foarte îndepărtat și design speculativ care evidențiază discriminarea sau abuzul de putere - acestea sunt câteva dintre proiectele pe care Liminal, primul festival de artă, știință și tehnologie din România le aduce în fața publicului săptămâna aceasta.

30
/10
/17

Iubitorii teatrului tv pot vedea, în această seară, la TVR 2, de la ora 21.10, spectacolul „Radikal”, o coproducție Casa de Producţie TVR - Green Hours, filmată în studiourile TVR, în regia lui Silviu Jicman. „Radikal” este o biopsie comică făcută extremismului și expune absurdul, incoerența, infantilismul și lipsa de logică a celor care îl îmbrățişează.

30
/10
/17

Actrița franceză Juliette Binoche a mărturisit, duminică seară, că, atunci când era copil, a admirat-o foarte mult pe Nadia Comăneci și că a sunat inclusiv la ambasada României pentru a afla adresa sportivei, iar după ce i s-a spus că aceasta locuiește "în Carpați", artista a dorit mereu să ajungă în locul respectiv.

30
/10
/17

Kevin Spacey a recunoscut că este homosexual, după ce Anthony Rapp, actorul din ”Star Trek” şi ”Rent”, l-a acuzat că i-ar fi făcut avansuri sexuale pe vremea când Rapp avea doar 14 ani. Actorul distins cu două premii Oscar spune că această poveste i-a dat curajul să mărturisească alte lucruri despre viaţa lui personală...

29
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Așa l-a caracterizat un exeget pe cel născut în 1896 la Slatina și mort în exil la Madrid în 1961. Viața lui rămâne o pildă de felul cum se formau odinioară intelectualii în spațiul românesc, unde înzestrarea personală era susținută de instituțiile statului, unde afirmarea se făcea pe temeiul valorii personale. În plus, ca mulți alții, A.B. a rămas, după Al Doilea Război Mondial, în străinătate și datorită unui serios bagaj intelectual a reușit să se impună în cultura țării gazdă (păstrându-și însă până la moarte cetățenia română).

29
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul postbelic a schimbat soarta multor oameni. Și principiul istoriei contrafactuale (ce s-ar fi întâmplat dacă…), adică cum ar fi evoluat lucrurile în alt context, se aplică și celor siliți să se refugieze în afara țării. E și cazul Monicăi Lovinescu (1923-2008), fiica marelui erudit, creatorul cenaclului literar ”Sburătorul”, criticul literar Eugen Lovinescu.

28
/10
/17

Dan Puric vorbeşte despre: România, situaţia profesională a actorului de teatru şi de pantomimă român, valoarea în România, teatrul si regimul politic totalitar, identitatea culturală a Europei de Est după 1989, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

28
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când diplomația românească a beneficiat de prezența unor profesioniști desăvârșiți, erudiți de proeminență europeană. Constantin Karadja provenea din familia domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Karadja. Tatăl său, Ioan, diplomat de carieră, s-a aflat în serviciul Porții Otomane, în primul rând în țările nordice. Acolo și-a cunoscut și soția, pe suedeza Marie Louise Smith.

27
/10
/17

O serie de imagini nemaivăzute cu John Lennon, datate în 1970, au fost descoperite de un bărbat într-un sertar abandonat al tatălui său, unde au rămas uitate timp de peste 30 de ani, pentru că proprietarul credea că nu au nicio valoare. Imaginile au ajuns la muzeul The Beatles Story din Liverpool, care le va expune începând din noiembrie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!