Cei care îşi fură viaţa. O altă simfonie a lupului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cei-care-isi-fura-viata-o-alta-simfonie-a-lupului/

La început e aşa: auzi lucruri bune despre o piesă, despre un regizor, despre unii actori, şi fiind, orişicât, la bază, ziarist, nu crezi nimic şi mergi să verifici să vezi cu ochii tăi.

Un articol de Andrei Crăciun|15 februarie 2014

La început e așa: auzi lucruri bune despre o piesă, despre un regizor, despre unii actori, și fiind, orișicât, la bază, ziarist, nu crezi nimic și mergi să verifici să vezi cu ochii tăi.

Se joacă „Hoți” la Teatrul Național din București, recent, deși parțial, renovat. Textul a fost scris de o nemțoaică în vogă, Dea Loher (o chema Andrea Beate și și-a schimbat numele în Dea Loher, ca să vă dați seama despre cine e vorba), fiica unui pădurar din Bavaria, femeie la cincizeci de ani, jucată în toată lumea și cunoscută, în unele medii, pentru această declarație: „Eu nu scriu textul pentru scenă; eu scriu împotriva scenei”.

Așadar, Dea Loher vrea ca regizorului să îi fie greu, îl invită să-și suprapună poetica personală peste textele ei. Avem aici nu doar înțelepciune, ci, paradoxal, și generozitate.

Radu Afrim este regizorul pe care îl aștepta un text ca “Hoți”. Specialiștii sunt de părere că Afrim are „luciditate barocă”, afirmă că, asemenea tuturor marilor artiști, are obsesii, de pildă actorii mascați în animale, de obicei de pradă, care apar când și când pe scenă. Ce caută acolo? Ce vor să exprime? Ce a vrut să spună regizorul?

Poate că scrie, cu oameni, o poezie a alienării, poate că vine să arate spaimele și obsesiile noastre, căci, în definitiv, nu trăim în cea mai fragilă dintre lumi? Adevărul e că nu știu și nici nu vreau să știu. Radu Afrim reconstruiește textul, nu face doar un acord fin, nu, el își impune, cu desăvârșire, amprenta. Piesele regizate de el sunt, pesemne, mai muzicale, mai senzuale și chiar mai sexuale decât le-a gândit acela care le-a scris.

Un poet minor și un inginer

Dea Loher este nemțoaică, așa că îmi sun singurul prieten care a locuit în Germania și s-a întors în România, pentru a trăi la bloc, în Militari, acasă. Îl invit la teatru. Este, în esență, inginer. Fiind și poet minor, am nevoie de un inginer lângă mine când mă uit la un asemenea spectacol. Mă aștept să vedem altceva, nu spune nimeni că poezia și ingineria nu sunt compatibile, dar unghiurile rămân, indiscutabil, diferite. Al său e mai ascuțit.

Îmi spune că “Hoți” arată cam tot ce se poate arăta din Germania contemporană: singurătatea care crește între un soț și o soție, singurătatea care se dezvoltă, tăcut, ca un cancer, până cuprinde vieți întregi, nebunia, bătrânii abandonați în azile, naivitatea imigranților care așteaptă un paradis și sfârșesc, uneori, sugrumați într-o pădure, nevoia disperată pentru un spațiu vital (metaforic, firește), așteptarea neîmplinită din camere de hotel, căutarea disperată a afecțiunii, familiile vulnerabile, închise în propriile case și în fața propriului trecut, falsul prestigiu adus de bani, crimele absurde, copiii născuți din ejaculări donate ocazional, sexul cu minore, cu fructul iubirii atât de incert, dragostea tot mai scindată, în mersul secolului nostru. Îmi mai spune că problematica din “Hoți” e relativ străină de România și că nu crede în succesul de casă al piesei. Convenim că nu-i lipsește umorul, chiar dacă este un umor pregnant nemțesc.

Abisul

De aici, mă lasă singur cu cronica mea. Ce să adaug? Alții înaintea mea au văzut lumina atât de artificială în care ne mișcăm cu toții, toată această brumă de siguranță pe care o aduce epoca modernă și sub care, așa cum Dea Loher și alți câțiva aleși știu, nu e, de fapt, decât abisul.

Personajele doamnei Loher nu sunt create ca să fie acceptate, nici măcar recunoscute. Comit, bineînțeles, când se impune, suicidul, sunt dominate de apucături abstracte, ei sunt aceia care își trăiesc viața ca și cum ar fi furat-o. Nu e o piesă ușoară, și de aceea nici nu se uită ușor.

Sunt oameni pe care gândul la propria moarte îi înseninează. Se găsesc chiar și printre spectatorii de teatru. Pe cei mai mulți, însă, gândul la propria moarte îi tulbură, ei îl evită, îl alungă, îl ignoră, îl ocolesc. Dar gândul acesta revine, întotdeauna revine.

Hoti

Marius Manole şi Aida Avieriţei, în spectacolul „Hoti

“Hoți” te obligă să lepezi ipocrizia, îți readuce, chiar dacă în forță, aminte că ți s-a dat un segment finit (determinat?) de timp. Dea Loher este o femeie cu părul lung, creț, un nas proeminent și un zâmbet de giocondă. E genul acela de femeie pe care nu ai cum să o minți. Dea Loher te știe și îți bruschează onestitatea.

Am văzut, de aceea, oameni plecând încruntați, pășind cu capul înspre pământ pe strada din spatele Hotelului Intercontinental și tot mai departe, în noapte. În urma lor nu se auzea decât tăcerea.

Chiloții și sânii

Firește, există și o altă componentă, mai specială, să spunem, a acestei puneri în scenă. Apare actorul Marius Manole în chiloți, iar la un moment dat spectatorii fără miopie au putut să întrevadă splendizii sâni ai tinerei care, de altfel, a jucat, fără greșeală, în rolul Mirei Halbe. Totuși, nimic nu e exagerat. Și chiloții și sânii se impuneau. Și mai e ceva: sunt mulți actori mari pe acestă scenă – joacă și Mihai Călin și Medeea Marinescu și Claudiu Bleonț.

E o opțiune privată, mi-o asum: mi-a plăcut, până la ropotul de aplauze, Natalia Călin, căreia partitura de un comic necenzurat i-a permis să seducă, până la ultimele consecințe, publicul. Mi-a plăcut și Liliana Ghiță, în rolul lui Elke Tomason. Își înțelege rolul: intră într-un om cu fantomele trecutului rămase neexorcizate.

La urma urmei

Există o oarecare furie sălbatică în această reprezentare. Ea vine din muzica lui Vlaicu Golcea, dar nu e doar atât, poate că o mențiune specială pentru cel mai bun rol secundar i se cuvine isteriei, acel irațional care irumpe câteodată în fiecare dintre hoți.

N-avea, până la capăt, dreptate prietenul meu întors din Germania: piesa aceasta va fi un succes, chiar și în România, fiindcă, dintotdeauna, oamenii au vrut să asiste la prăbușiri. Le place să se amăgească – noi nu vom ajunge așa! E bine, de aceea, să vadă ce a văzut și Dea Loher, să ia aminte, să știe.

Nu toți cei care trăiesc puțin greșesc puțin. La urma urmei (în piesă, unui personaj absent, dar furibund evocat, îi place să folosească expresia asta – la urma urmei), găsesc în “Hoți” o amplă pledoarie pentru viață, căci răul e oricum aici, pândindu-ne întocmai ca un lup.

Foto din spectacolul Hoti – Adi Bulboacă, Dani Ioniţă

30
/06
/17

La final de stagiune teatrală, m-am pregătit cum se cuvine pentru un spectacol pe care, deși l-am așteptat cu sufletul la gură, nu reușisem să-l văd până duminica trecută... În memoria mea afectivă, personajele feminine ale lui Ibsen poartă chipul Valeriei Seciu, vocea ei evocatoare de limpezimi și îndepărtate fiorduri norvegiene.

30
/06
/17

Pe 10 august, se împlinesc 60 de ani de la difuzarea primului spectacol de teatru produs de către Televiziunea Română - Seară Luminoasă, după piesa lui Noe Smirnov.

30
/06
/17

„Tu ai pus degetul pe rană şi, în plin comunism, ai îndrăznit să arăţi că orice formă de cenzură e dezgustătoare” – fragment dintr-o scrisoare deschisă pentru Lucian Pintilie pe care Andrei Şerban a citit-o la lansarea noii ediţii a volumului „Bricabrac” (Editura Nemira).

30
/06
/17

în urmă cu 81 de ani, într-o zi de 30 iunie, era publicat romanul Pe aripile vantului, care-i va aduce autoarei Margaret Mitchell premiul Pulitzer un an mai târziu. În România, cartea a fost publicată abia în 1970 de Editura Univers, în colecția Romanul secolului XX.

29
/06
/17

Vineri, 30 iunie, începînd cu ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat prozei scurte, o seară de lectură și discuții, la care vor participa Ana Maria Sandu, Alex Tocilescu și Marius Chivu. Intrarea liberă

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

29
/06
/17

Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

28
/06
/17

Vineri, 30 iunie 2017, se lansează în cinematografele din România filmul de acțiune „Baby Driver” - un thriller exploziv, cu trei câștigători de Oscar în distribuție: Kevin Spacey, Jamie Foxx şi Paul Williams. Avându-l drept protagonist pe Ansel Elgort, producția Sony Pictures realizată de Edgar Wright ridică adrenalina la maximum prin curse palpitante de mașini, o poveste atipică de dragoste și o coloană sonoră atemporală.

28
/06
/17

„(...) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia... E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (...)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele și savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)