Grigore Gafencu, un geniu al diplomației
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-gafencu-un-geniu-al-diplomatiei/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomaţia română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanţă în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e preşedinte în două sesiuni ale Societăţii Naţiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut şi respectat în exterior mai ales ca exilat.

Un articol de Georgeta Filitti|28 iunie 2017

A fost de altfel cazul multor oameni de cultură, unii numiți atașați culturali și intrați astfel în corpul diplomatic. Vom avea prilejul să vorbim despre ei.

Grigore Gafencu, cu studii de Drept la Geneva și Paris, a fost ofițer de aviație în timpul Primului Război Mondial. Ulterior a practicat avocatura și ziaristica. În 1923 preia foaia Argus care se impune curând prin rigoare și forța argumentației. Întemeiază agenția de presă RADOR și în 1928 intră în politică, înrolându-se în rândurile Partidului Național Țărănesc.

Are o carieră impetuoasă, începând din 1928: deputat, senator, secretar general la Ministerul Afacerilor Externe, la Lucrări Publice, Comunicații, Industrie și Comerț. Din 1939 e colaboratorul prețuit al regelui Carol al II-lea, ca membru al directoratului Frontului Renașterii Naționale, creat de acesta, ministru ad interim al Propagandei naționale și, în sfârșit, ministru de Externe, până în 1940.

În 1939 publică volumul Politica externă a României. Intuiește fără greș politica agresivă a lui Hitler și după ce răspunde invitației acestuia din aprilie 1939, publică o carte premonitorie, Ultimele zile ale Europei (editată în 1946). În „anul tragic” 1940, după răpirea Basarabiei, e numit ambasador la Moscova. Pleacă de acolo, după intrarea României în război și – la un an – se expatriază.

Alege Elveția, țară neutră, și desfășoară de aici înainte, până la moarte, o activitate susținută în favoarea țării sale. Trimite Conferinței de Pace de la Paris (din 1947) memorii explicative privind situația României, dar vine în contradicție cu noua conducere românească. E judecat in absentia de tribunalul poporului și condamnat la 20 de ani muncă silnică. I s-a retras cetățenia română și mulți conaționali ai săi, ținuți în ignoranță, l-au socotit trădător. De fapt Grigore Gafencu a fost unul dintre cei mai activi, mai inteligenți conducători ai exilului românesc. Membru al Comitetului Național Român, reprezentat al României în Adunarea Națiunilor Captive, el a lucrat neobosit pentru demascarea situației dramatice create României prin intrarea în sfera de influență sovietică, dincolo de Cortina de Fier.

În Statele Unite a organizat un club politic, în vederea înființării unui comitet Europa Liberă și a unui post de radio destinat națiunilor captive. Analist avizat de politică europeană (între altele, volumul Contraofensiva de pace, 1953), promotor al federalismului, el a văzut în această formă de organizare statală o șansă pentru echilibrul politic. A fost președintele de onoare al Asociației juriștilor români din străinătate, al Uniunii europene a federaliștilor.

Cunoscut și recunoscut în Europa ca o figură prestigioasă a gândirii politice românești, Grigore Gafencu a fost considerat trădător de regimul comunist. „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”, deviza atât de dragă a autorităților de la București, a fost aplicată și acestui diplomat. Denigrări, acuze, calomnii, n-a lipsit nimic din umbrirea personalității sale. Jurnalul (privind anii 1940-1957) i-a fost recuperat (prin cumpărare), mai ales în dorința de a se afla amănunte despre exil.

Reconsiderarea operei sale s-a produs abia după 1990. S-au publicat astfel Însemnări politice, 1929-1939 (1991), Ultimele zile ale Europei (1992), Misiune la Moscova, 1940-1941 (1995), Politica în exil, 1942-1957 (2000), Jurnal, două volume (2006-2008).

Grigore Gafencu, cu studii de Drept la Geneva și Paris, a fost ofițer de aviație în timpul Primului Război Mondial. Ulterior a practicat avocatura și ziaristica.

10
/05
/21

Cu siguranță nu se poate purta o discuție despre feminitate, despre generozitate, despre curajul asumării și despre distincție fără a o aminti pe regina Maria, suverana României. Un articol de Simona Preda, istoric și lector al Fundației Calea Victoriei.

09
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

25
/04
/21

Demonstrațiile studențești începute la Paris în primele zile ale lunii mai din 1968, la un an după ce la San Francisco prinsese contur mișcarea flower power, au împins mai departe istoria într-un moment în care părea înțepenită.

06
/04
/21

Ce destin! Să te naşti la începutul secolului 20, să fii unul din pionerii documentarului din România, dar şi al dezvoltării instituţionale a cinematografiei, să faci filme în două regimuri autoritare şi în timpul unui război şi să mori la aproape 100 de ani. Regizorul Paul Călinescu poate fi descoperit prin 12 documentare de scurtmetraj disponibile online, gratuit, în cadrul Cineclubului One World Romania.

01
/04
/21

Cineclubul One World Romania își propune în 2021 să recupereze și să analizeze evoluția filmului documentar românesc din perioada interbelică și din cea comunistă. Primele două sesiuni sunt dedicate filmografiei cineastului Paul Călinescu. 12 dintre documentarele lui, realizate în perioada 1934-1948, sunt disponibile gratuit până la 25 aprilie.

14
/03
/21

Pe 12 aprilie 1975, la unul dintre cele mai cunoscute spitale pariziene se stingea din viață o artistă care era deja mit. După o agonie care nu prevestea nimic bun, se despărțea de o viață care îi aduse și suferință, și bucurie, și victorii răsunătoare, și înfrângeri dureroase.

28
/02
/21

„M-am născut în anul 1707, la Veneţia, într-o casă mare şi frumoasă, aşezată între podul Namboli şi podul Donna-Onesta, în colţul străzii Ca cent’anni din parohia San Toma.” Era una din ultimele zile ale iernii anului 1707, era 25 februarie, era magica Veneția.

21
/02
/21

Pentru un oraș ca Bucureștiul, nu e deloc simplu să-și țină aproape oamenii care-l iubesc. Deși există o mie de motive de dezamăgire și de îndepărtare, se găsesc și spații unice, unde orașul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.