Cei care îşi fură viaţa. O altă simfonie a lupului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cei-care-isi-fura-viata-o-alta-simfonie-a-lupului/

La început e aşa: auzi lucruri bune despre o piesă, despre un regizor, despre unii actori, şi fiind, orişicât, la bază, ziarist, nu crezi nimic şi mergi să verifici să vezi cu ochii tăi.

Un articol de Andrei Crăciun|15 februarie 2014

La început e așa: auzi lucruri bune despre o piesă, despre un regizor, despre unii actori, și fiind, orișicât, la bază, ziarist, nu crezi nimic și mergi să verifici să vezi cu ochii tăi.

Se joacă „Hoți” la Teatrul Național din București, recent, deși parțial, renovat. Textul a fost scris de o nemțoaică în vogă, Dea Loher (o chema Andrea Beate și și-a schimbat numele în Dea Loher, ca să vă dați seama despre cine e vorba), fiica unui pădurar din Bavaria, femeie la cincizeci de ani, jucată în toată lumea și cunoscută, în unele medii, pentru această declarație: „Eu nu scriu textul pentru scenă; eu scriu împotriva scenei”.

Așadar, Dea Loher vrea ca regizorului să îi fie greu, îl invită să-și suprapună poetica personală peste textele ei. Avem aici nu doar înțelepciune, ci, paradoxal, și generozitate.

Radu Afrim este regizorul pe care îl aștepta un text ca “Hoți”. Specialiștii sunt de părere că Afrim are „luciditate barocă”, afirmă că, asemenea tuturor marilor artiști, are obsesii, de pildă actorii mascați în animale, de obicei de pradă, care apar când și când pe scenă. Ce caută acolo? Ce vor să exprime? Ce a vrut să spună regizorul?

Poate că scrie, cu oameni, o poezie a alienării, poate că vine să arate spaimele și obsesiile noastre, căci, în definitiv, nu trăim în cea mai fragilă dintre lumi? Adevărul e că nu știu și nici nu vreau să știu. Radu Afrim reconstruiește textul, nu face doar un acord fin, nu, el își impune, cu desăvârșire, amprenta. Piesele regizate de el sunt, pesemne, mai muzicale, mai senzuale și chiar mai sexuale decât le-a gândit acela care le-a scris.

Un poet minor și un inginer

Dea Loher este nemțoaică, așa că îmi sun singurul prieten care a locuit în Germania și s-a întors în România, pentru a trăi la bloc, în Militari, acasă. Îl invit la teatru. Este, în esență, inginer. Fiind și poet minor, am nevoie de un inginer lângă mine când mă uit la un asemenea spectacol. Mă aștept să vedem altceva, nu spune nimeni că poezia și ingineria nu sunt compatibile, dar unghiurile rămân, indiscutabil, diferite. Al său e mai ascuțit.

Îmi spune că “Hoți” arată cam tot ce se poate arăta din Germania contemporană: singurătatea care crește între un soț și o soție, singurătatea care se dezvoltă, tăcut, ca un cancer, până cuprinde vieți întregi, nebunia, bătrânii abandonați în azile, naivitatea imigranților care așteaptă un paradis și sfârșesc, uneori, sugrumați într-o pădure, nevoia disperată pentru un spațiu vital (metaforic, firește), așteptarea neîmplinită din camere de hotel, căutarea disperată a afecțiunii, familiile vulnerabile, închise în propriile case și în fața propriului trecut, falsul prestigiu adus de bani, crimele absurde, copiii născuți din ejaculări donate ocazional, sexul cu minore, cu fructul iubirii atât de incert, dragostea tot mai scindată, în mersul secolului nostru. Îmi mai spune că problematica din “Hoți” e relativ străină de România și că nu crede în succesul de casă al piesei. Convenim că nu-i lipsește umorul, chiar dacă este un umor pregnant nemțesc.

Abisul

De aici, mă lasă singur cu cronica mea. Ce să adaug? Alții înaintea mea au văzut lumina atât de artificială în care ne mișcăm cu toții, toată această brumă de siguranță pe care o aduce epoca modernă și sub care, așa cum Dea Loher și alți câțiva aleși știu, nu e, de fapt, decât abisul.

Personajele doamnei Loher nu sunt create ca să fie acceptate, nici măcar recunoscute. Comit, bineînțeles, când se impune, suicidul, sunt dominate de apucături abstracte, ei sunt aceia care își trăiesc viața ca și cum ar fi furat-o. Nu e o piesă ușoară, și de aceea nici nu se uită ușor.

Sunt oameni pe care gândul la propria moarte îi înseninează. Se găsesc chiar și printre spectatorii de teatru. Pe cei mai mulți, însă, gândul la propria moarte îi tulbură, ei îl evită, îl alungă, îl ignoră, îl ocolesc. Dar gândul acesta revine, întotdeauna revine.

Hoti

Marius Manole şi Aida Avieriţei, în spectacolul „Hoti

“Hoți” te obligă să lepezi ipocrizia, îți readuce, chiar dacă în forță, aminte că ți s-a dat un segment finit (determinat?) de timp. Dea Loher este o femeie cu părul lung, creț, un nas proeminent și un zâmbet de giocondă. E genul acela de femeie pe care nu ai cum să o minți. Dea Loher te știe și îți bruschează onestitatea.

Am văzut, de aceea, oameni plecând încruntați, pășind cu capul înspre pământ pe strada din spatele Hotelului Intercontinental și tot mai departe, în noapte. În urma lor nu se auzea decât tăcerea.

Chiloții și sânii

Firește, există și o altă componentă, mai specială, să spunem, a acestei puneri în scenă. Apare actorul Marius Manole în chiloți, iar la un moment dat spectatorii fără miopie au putut să întrevadă splendizii sâni ai tinerei care, de altfel, a jucat, fără greșeală, în rolul Mirei Halbe. Totuși, nimic nu e exagerat. Și chiloții și sânii se impuneau. Și mai e ceva: sunt mulți actori mari pe acestă scenă – joacă și Mihai Călin și Medeea Marinescu și Claudiu Bleonț.

E o opțiune privată, mi-o asum: mi-a plăcut, până la ropotul de aplauze, Natalia Călin, căreia partitura de un comic necenzurat i-a permis să seducă, până la ultimele consecințe, publicul. Mi-a plăcut și Liliana Ghiță, în rolul lui Elke Tomason. Își înțelege rolul: intră într-un om cu fantomele trecutului rămase neexorcizate.

La urma urmei

Există o oarecare furie sălbatică în această reprezentare. Ea vine din muzica lui Vlaicu Golcea, dar nu e doar atât, poate că o mențiune specială pentru cel mai bun rol secundar i se cuvine isteriei, acel irațional care irumpe câteodată în fiecare dintre hoți.

N-avea, până la capăt, dreptate prietenul meu întors din Germania: piesa aceasta va fi un succes, chiar și în România, fiindcă, dintotdeauna, oamenii au vrut să asiste la prăbușiri. Le place să se amăgească – noi nu vom ajunge așa! E bine, de aceea, să vadă ce a văzut și Dea Loher, să ia aminte, să știe.

Nu toți cei care trăiesc puțin greșesc puțin. La urma urmei (în piesă, unui personaj absent, dar furibund evocat, îi place să folosească expresia asta – la urma urmei), găsesc în “Hoți” o amplă pledoarie pentru viață, căci răul e oricum aici, pândindu-ne întocmai ca un lup.

Foto din spectacolul Hoti – Adi Bulboacă, Dani Ioniţă

18
/07
/16

„Toată lumina pe care nu o putem vedea“, de Anthony Doerr, Editura Humanitas Fiction, 2016, Premiul Pulitzer de anul trecut, este una dintre marile cărți ale timpului nostru. În New York Times Book Review stă scris: “Lumina din titlu este legată de ceea ce auzise Werner într-o emisiune radiofonică de la sfârșitul anilor ’30: creierul uman are capacitatea de a crea lumină în întuneric.”

18
/07
/16

„Sunt conştient că un artist nu există decât atâta vreme cât aduce permanent ceva nou.” – Florin Piersic Jr. Nu-şi aniversează niciodată zilele de naştere, scriitori săi preferati sunt Paul Auster şi Jose Saramago, compozitorul preferat, Karl Ritter, iar locul în care şi-ar dori să trăiască este... „la ţară, în Romania”. Actorul, regizorul, scenaristul şi scriitorul Florin Piersic jr împlineşte, astăzi, 48 de ani.

18
/07
/16

Într-o zi de 18 iulie s-a stins din viaţă regina Maria, a doua regină a României, soția regelui Ferdinand I al României şi mama regelui Carol al II-lea. A fost supranumită de popor “Mama Regină”, “Mama răniţilor” sau “Regina soldat”, datorită acţiunilor sale din perioada Primului Razboi Mondial.

17
/07
/16

Teatrul Național din Timișoara anunță organizarea ediției 2016 a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești, și finalizarea selecției spectacolelor care vor compune modulul FDR al FEST-FDR.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

15
/07
/16

Între 29-31 iulie va avea loc primul festival de world music (muzică contemporană inspirată din folclor autentic) din Țara Călatei, care se va ține în satul Mera (13 km de Cluj-Napoca), unul dintre cele mai frumoase sate din regiune.

15
/07
/16

Asociația dramAcum împreună cu asociația Köșe, Istanbul anunță avanpremiera spectacolului de teatru ,,Privind prin piele” în datele de 17 și 18 iulie de la ora 19.00 la Centrul de Teatru Educațional Replika din București.

15
/07
/16

Ansamblul care are privilegiul de a susține anual un concert cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo, Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie - 1 octombrie.

14
/07
/16

Despre laboratoarele de regie ale creatorului de teatru Oleg Loevski se ştie nu numai în ţara sa, Rusia, dar şi în Germania, Italia, Bulgaria, Estonia etc. Acest proiect a devenit cunoscut şi în România în vara acestui an, când Teatrul Nottara a pus la cale „Laboratorul de Teatru DENS”.

14
/07
/16

Festivalul EUROPAfest, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, aduce în cadrul ediției de vară de la Sinaia 6 concerte de muzică clasică și Summer Music Academy Sinaia. Devenită deja o tradiție, deschiderea EUROPAfest Summer Edition are loc la Castelul Peleș, în Sala de concerte a reședinței regale.

14
/07
/16

Katia Pascariu (33 de ani), actriță. Unul dintre sufletele Centrului de Teatru Educațional Replika, unde se joacă teatru pentru toată lumea. Chiar pentru toată lumea. Nu se plătește bilet de intrare. Katia Pascariu se dedică teatrului social, teatrului angajat, și povestea asta o face fericită. Cum și de ce?