Cele mai noi cărți: „Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-carti-salbaticii-copii-dingo-de-vasile-ernu-fragment/

Ziarul Metropolis vă invită să descoperiţi cea mai nouă carte semnată de scriitorul Vasile Ernu, „Sălbaticii copii dingo”, recent apărută la Editura Polirom, în colecţia „Ego-grafii”, cu ilustraţii de Roman Tolici. Volumul, din care vă oferim un fragment, este o fascinantă incursiune în anii ’80.

Un articol de Ziarul Metropolis|10 februarie 2021

Cartea adolescenței. Anii ’80. Patru prieteni se întîlnesc în gara din Chişinău. Vor pleca împreună în vacanţă în Crimeea, la mare. Sînt lipsiţi de griji, nu au de unde să ştie că fac parte din generaţia ultimilor copii sovietici. Ştiu doar că au acelaşi program în fiecare an: şcoală, vacanţe lungi, călătorii de la un capăt la altul al ţării pentru a descoperi locuri extraordinare şi populaţii ciudate. Brusc însă toată această rutină melancolică e dată peste cap: după moartea lui Brejnev, a lui Andropov şi a altor comunişti de la vîrf, vin Gorbaciov, glasnostul şi perestroika, intervenţia rusă în Afganistan, Cernobîlul, explozia drogurilor, SIDA şi afirmarea contraculturilor sovietice. Debusolaţi, văzînd cum lumea pe care o ştiau se destramă, ultimii copii sovietici caută echilibru şi refugiu în romanele lui Bulgakov, în poezia lui Arseni Tarkovski şi în piesele formaţiei Kino. Şi, fără să vrea, se maturizează, descoperă alte identităţi şi învaţă să trăiască în noua lume, în care Dumnezeu este foarte diferit de cel al bunicilor şi părinţilor lor, iar ceea ce contează e să cîştigi cît mai mult. O lume în care a avea este mai important decît a fi.

„Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu (fragment)

Lucrurile au început să vină peste noi ca un drog. Materia a început să ne învingă.

Eram convins că fericirea se află într‑un player mic, un walkman. Cînd a apărut, m‑am gîndit că nu există nimic pe lume care să mă facă mai fericit decît acest aparat care se prindea la curea şi în care încăpea o casetă. Doamne, cît am visat să am walkmanul meu!

Cînd au apărut videoplayerele, care învîrteau VHS‑urile alea mari şi pe care le conectam la un televizor pe sistem PAL sau SECAM la care puteam vedea orice film, am zis: „Gata, am găsit secretul fericirii. Fericirea e aici, în video“. Era o certitudine greu de combătut. Era o certitudine religioasă. Ştiam bine Epistola către Evrei şi mai ales capitolul 11, versetul 11: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd“. Apostolul meu preferat, Pavel, a făcut o greşeală fundametală. L‑am corectat eu: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care se văd“. Am tăiat cu roşu acel NU. Credinţa este doar despre ce se vede. Ce se vede la video.

Erau ultimele lucruri sacre în care mai credeam.

Deviza generaţiei mele: „Pentru un player şi un video mi‑aş trăda şi patria“. Aş fi făcut schimb precum pieile‑roşii din Americi: mi‑aş fi dat sufletul, patria, totul pentru o oglinjoară. Pentru o pereche de blugi aş fi dat tot cosmosul. Pe atunci nu înţelegeam cît tragism planetar se ascunde în aceste lucruri mici dintr‑un bloc amărît de la Ciocana.

Visam să am aceste două aparate şi să mor fericit: videoul să‑mi ruleze filme şi walkmanul să‑mi cînte în urechi. Mereu. Zi şi noapte. Şi să mor. După această fericire nu mai avea rost să trăieşti. Acesta era raiul în imaginaţia noastră de adolescenţi ai anului ’88.

Am avut walkman, am avut video. Ele au venit într‑o zi în viaţa mea, dar nu a venit şi fericirea. Fericirea nu era în acele obiecte magice. Fericirea era în altă parte, dar nu ştiam unde.

Fericirea dată de aceste obiecte a durat cîteva zile şi s‑a consumat precum o casetă. O schimbi pe partea cealaltă, pui altă casetă şi se duce fericirea. Trece prea uşor. Fericirea aceasta poate fi înghiţită într‑o clipă aşa cum era deseori înghiţită banda casetei. Într‑o secundă dispăreau sunetul şi fericirea: auzeai doar acel zgomot straniu pe care‑l scotea aparatul atunci cînd „înghiţea“ banda.

Acum cred că fericirea era în cu totul alt loc.

Fericirea are o calitate foarte stranie : ea există atîta timp cît nu o conştientizezi şi nici măcar nu o doreşti. Fericirea există atunci cînd nu dai doi bani pe ea, cînd nu o apreciezi, cînd nu‑i simţi prezenţa. Fericirea există atunci cînd fugi de ea.

Fericirea începe să aibă sens şi valoare abia atunci cînd o pierzi. E ca sănătatea: cît o ai nu o apreciezi. O înţelegi şi o apreciezi doar cînd o pierzi.

Da, fericirea era în altă parte. Fericirea noastră se pare că era bine ascunsă în nefericirea noastră. Ea se păstra atîta vreme cît o ţineam ascunsă acolo, fără să o scoatem, fără să o forţăm să iasă. Mult mai tîrziu, după ani lungi de pribegie prin lume şi timp, aveam să pricepem că nefericirea noastră a salvat cel mai de preţ lucru pe care l‑am avut.

Fericirea noastră era o stare, un loc, o vreme, pe care toţi tinerii generaţiei mele o numeau simplu: Kamceatka – un subsol umed, urît mirositor, întunecat, unde toţi cei din gaşcă stăteam uitaţi şi rătăciţi în timp. Kamceatka era un nume simbolic, cu trimitere la acel teritoriu – cel mai îndepărtat din URSS – pustiu, nelocuit, un spaţiu în afara geografiei şi timpului. Primul album muzical de care ne‑am îndrăgostit se numea Nacealnik Kamceatki, „şeful Kamceatkăi“. Noi eram singurii oameni ai acestui teritoriu. Sufletul nostru era Kamceatka.

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, 1996) şi al unui master de filosofie (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. A activat în cadrul fundaţiilor Idea şi Tranzit şi al editurilor Idea şi Polirom. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural.

A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013, 2020), tradus în rusă, bulgară, spaniolă, italiană, maghiară, poloneză şi georgiană. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvîntul, Premiul pentru roman şi memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul şi a fost distinsă cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009; nominalizată la Premiul pentru eseu al revistei Observator cultural şi distinsă cu Premiul Tiuk!; tradusă în Italia şi în curs de publicare în Rusia); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu, Polirom, 2010); Intelighenţia rusă azi (Cartier, 2012); Sînt un om de stînga (Cartier, 2013); Mică trilogie a marginalilor. Sectanţii (Polirom, 2015, 2017, 2020; distinsă cu Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură, 2015); Intelighenţia basarabeană azi. Interviuri, discuţii, polemici despre Basarabia de ieri şi de azi (Cartier, 2016); Mică trilogie a marginalilor. Bandiţii (Polirom, 2016, 2017, 2021; distinsă cu Premiul pentru eseistică/publicistică al revistei Observator cultural, 2017); Jurnal la sfîrşitul lumii (Cartier, 2019); Războiul pisicilor (Cartier, 2019; cu ilustraţii de Veronica Neacşu); Mică trilogie a marginalilor. Izgoniţii (Polirom, 2019; distinsă cu Premiul AgenţiadeCarte.ro la secţiunea Eseu/Publicistică/Memorialistică, ediţia 2020). A coordonat: Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (împreună cu Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea şi Ovidiu Ţichindeleanu, Cartier, 2008); Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil (împreună cu Florin Poenaru, Tact, 2014); Republica Moldova la 25 de ani. O încercare de bilanţ (împreună cu Petru Negură şi Vitalie Sprînceană, Cartier, 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro. Mai multe detalii pe www.ernu.ro.

Deviza generaţiei mele: „Pentru un player şi un video mi‑aş trăda şi patria“. Aş fi făcut schimb precum pieile‑roşii din Americi: mi‑aş fi dat sufletul, patria, totul pentru o oglinjoară. Pentru o pereche de blugi aş fi dat tot cosmosul. (Vasile Ernu)

 

 



21
/01
/22

Intimități, cel de-al patrulea roman al lui Katie Kitamura, scriitoare americană de origine japoneză, se înscrie deja pe linia succesului precedentelor cărți ale autoarei, traduse în peste 20 de limbi, iar una dintre ele aflată în curs de ecranizare. Pornind din start cu avantajul unor recomandări puternice din partea fostului președinte Barack Obama și a lui Oprah Winfrey, Intimități a fost apreciat atât pentru temele propuse de scriitoare, cât și pentru stilul ultramodern, nonconformist și „cool” în care e scris, după cum observa The New York Times.

18
/01
/22

„Cartea orașelor”, a doua antologie publicată în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, atrage atenția asupra unui element important al oricărei proze, spațiul.

18
/01
/22

Autorul bestsellerului „Sub un cer sângeriu” revine în colecția Fiction Connection a Editurii Trei cu o poveste autentică, „Ultima vale verde”, al cărei fir străbate mai multe țări, printre care și România, și în care măiestria condeiului se ia la întrecere cu flerul jurnalistului.

13
/01
/22

Inclus în topul New York Times al celor mai bune 10 cărți ale anului trecut, Intimități, cel de-al patrulea roman al scriitoarei americane Katie Kitamura, a atras atenția celor mai importante publicații din Statele Unite și a primit aprecieri din partea unor cititori „de calibru greu”.

13
/01
/22

De ce este important Bitcoin pentru societatea contemporană și care sunt principiile pe care s-au bazat creatorul rămas în continuare anonim și comunitatea care contribuie la menținerea siguranței rețelei și a valorii acestei monede? Sunt câteva dintre lucrurile despre care vor discuta o parte dintre autorii bestsellerului internațional Bitcoin. Libertatea, finanțe, viitor la întâlnirea online&live de joi, 13 ianuarie, de la ora 19.30. 

11
/01
/22

La început de 2022 vă mulțumim că ne sunteți alături și apreciați lista noastră editorială, în care autorii români sunt din ce în ce mai numeroși. În ultimii ani, scriitorii români publicați de Grupul Editorial Trei au cucerit zeci de mii de cititori, așa că suntem siguri că vă doriți să aflați care vor fi noutățile în 2022.

10
/01
/22

Pentru Curtea Veche Publishing, 2021 a insemnat un an cu un puternic mesaj de intoarcere la lectura si educatie. Fiecare dintre titlurile publicate, de la noutati care s-au impus puternic pe piata, pana la editii de colectie ale bestsellerurilor care au consacrat editura in cei 23 de ani de existenta, fiecare dintre campaniile realizate au fost si sunt toate argumente pentru intoarcerea la citit intr-o perioada deloc usoara.

29
/12
/21

Vrem să mulțumim cititorilor pentru un an minunat în care am reușit să livrăm peste 500.000 de colete cu 1.500.000 de cărți și multă bucurie. Pasiunea lor pentru lectură ne-a motivat să aducem tot mai multe titluri pe rafturile noastre virtuale, așa că am pregătit o surpriză care îi va ajuta să înceapă noul an cu cele mai citite titluri din 2021. Am strâns într-un top acele cărți care ne-au reamintit să râdem cu poftă, ne-au provocat să ne punem întrebări dificile, ne-au inspirat să trăim cu pasiune, dar și să prețuim momentele de liniște alături de cei dragi.

23
/12
/21

„Lecţii nocturne în Micul Ierusalim” de Rick Held, un roman memorabil despre dragoste şi război, inspirat din fapte reale, este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo. este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. • Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo.

22
/12
/21

Într-un interviu acordat jurnalistei Alida Mocanu despre ultimul său roman, Yoga, publicat de Editura Trei, Emmanuel Carrère vorbește și despre modul cum a depășit experiența izolării, în pandemie, care în Franța a fost destul de lungă. „Ca scriitor, care prin natura profesiei caut să confer sens vieții prin scris, să dau formă literară experiențelor trăite, m-am pomenit și eu, ca toată lumea, confruntat cu această poveste enormă și inedită și habar n-am avut cum s-o înțeleg”, spune Carrère.