Cele mai populare și premiate filme de la TIFF 2022 ajung la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-populare-si-premiate-filme-de-la-tiff-2022-ajung-la-bucuresti/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) anunţă Retrospectiva TIFF 2022 la Bucureşti. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediţiei, dar şi producţiile care au câştigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2022

Joi, 21 iulie, Retrospectiva ia startul cu cele două filme care au fost proiectate în deschiderea și închiderea festivalului, și care au strâns mii de spectatori în Piața Unirii din Cluj-Napoca:

Rețeaua Jane/ Call Jane (r. Phyllis Nagy) cu Elizabeth Banks în rolul principal, spune o poveste care, deși plasată în America anilor ’60, este extrem de relevantă și astăzi: o femeie vrea să renunțe la o sarcină nedorită, într-o vreme când avorturile sunt ilegale. Salvarea ei vine de la The Janes, o organizaţie clandestină formată exclusiv din femei. În Competiția oficială/ Official Competition, cea mai recentă producție a duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn și Gastón Duprat spectatorii îi vor revedea pe marele ecran pe Antonio Banderas, Penélope Cruz și Oscar Martínez, într-o comedie sofisticată și obraznică despre cinema, orgolii artistice și jocuri de putere.

Vineri, programul include proiecțiile a două documentare, câștigătoare în secțiunea What’s Up, Doc? la TIFF, devenită competițională începând de anul acesta. Artistul vizual Yuri Ancarani plasează între ape povestea din fascinantul Atlantida/ Atlantide, în care un tânăr venețian își dedică tot timpul obsesiei de a construi o barcă cu motor care să-l ajute să stabilească un nou record în comunitatea pasionaților de barchino. Atlantida a câștigat Mențiunea Specială a secțiunii. O producție românească a câștigat Premiul What’s Up, Doc?: Pentru mine tu ești Ceaușescu e un veritabil meta-film, situat pe terenul alunecos și experimental dintre ficțiune și documentar. Debutul inovator al lui Sebastian Mihăilescu este nu atât despre dictatorul din titlu și regimul lui autoritar, cât despre anii lui de tinerețe revoluționară, reconstituiți într-un hangar de un grup de millenials aleși în urma unui casting.

Sâmbătă, e rândul celor mai populare filme de la TIFF 2022 să fie văzute pe marele ecran și la București. Programul include proiecțiile Clubul șomerilor/ The Unemployment Club (r. David Marqués) despre un grup de prieteni care nu ratează nicio dimineață la bar, Maigret (r. Patrice Leconte), în care legendarul Gérard Depardieu intră în pielea comisarului iconic creat de romancierul Georges Simenon, dar și Orice, Oriunde, Oricând / Everything Everywhere All at Once (r. Dan Kwan, Daniel Scheinert), o comedie care explorează într-un mod uimitor multiversul, sau Bestiile / The Beasts (r. Rodrigo Sorogoyen), un thriller plasat într-o zonă rurală a Spaniei, care a avut premiera la Festivalul de la Cannes 2022.

Duminică, ziua se deschide cu o proiecție dedicată copiilor și tinerilor, parte din secțiunea EducaTIFF. Eu sunt Zlatan / I am Zlatan (r. Jens Sjögren), urmărește destinul excepțional al faimosului fotbalist. Ziua continuă cu filmele premiate la TIFF 2022: Ficțiune despre viață/ Feature Film About Life (r. Dovile Sarutyte) care a obținut Premiul Special al Juriului, Făpturi de vis/ Beautiful Beings, pentru care regizorul islandez Guðmundur Arnar Guðmundsson a câștigat Premiul Pentru Regie, Casa Noastră / Utama, filmul care i-a adus regizorului bolivian Alejandro Loayza Grisi Trofeul Transilvania. O poveste despre dragoste și legătura cu pământul, Casa Noastră a câștigat și Premiul Publicului la TIFF.

Seara se încheie cu Amanți de-o noapte/ The Night Belongs to Lovers (r. Julien Hilmoine), care a obținut Premiul pentru Interpretare oferit actorilor Laura Müller și Schemci Lauth.

Biletele au fost puse în vânzare pe https://eventbook.ro/festival/retrospectiva-tiff-bucuresti

Retrospectiva TIFF este organizată în parteneriat cu Institutul Francez din România la București și cu Cinema Elvire Popesco.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.