Cele mai vândute cărți ale Grupului Editorial ALL în 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-vandute-carti-ale-grupului-editorial-all-in-2018/

Romanele din seria Fantasy „Pisicile războinice”, semnată de Erin Hunter, s-au situat şi anul acesta pe primul loc în preferinţele publicului. Cele mai vândute titluri din portofoliul Grupulului Editorial ALL fac parte din domenii variate, de la literatură la dezvoltare personală şi medicină.

Un articol de Liliana Matei|23 decembrie 2018

  1. Seria Pisicile războinice, inspirată de operele lui J. R. R. Tolkien, J. K. Rowling și William Shakespeare, cuprinde fascinantele aventuri ale unor clanuri de pisici sălbatice. Pisicile războinice s-au vândut în mai mult de 14 milioane de volume în peste 20 de țări și au apărut pe lista New York Times a celor mai populare titluri. Editura ALL a publicat primele două serii (12 volume) și primul volum din cea de-a treia serie: Puterea celor Trei – Viziunea.

  2. Perfecți, de Cecelia Ahern, continuarea romanului Defecți (aflat pe locul al cincilea în topul vânzărilor ALL în 2018), înfățișează o societate distopică în care perfecțiunea este obligatorie. Tinerii între 14 și 30 de ani și cititorii pasionați de poveștile Ceceliei Ahern vor fi captivați de aventurile lui Celestine North, eroina declarată „cea mai defectă persoană din țară”.

  3. Gena, de Siddhartha Mukherjee, este povestea uneia dintre cele mai puternice și mai primejdioase idei din lumea științei. Se adresează publicului larg și tuturor specialiștilor dornici să descopere modul în care genetica a transformat definitiv domeniile biologiei și medicinei. Autorul îmbină stilul fermecător, ușor accesibil, cu standardele academice inerente unei lucrări cu o asemenea tematică. Siddhartha Mukherjee este medic, cercetător şi scriitor multiplu premiat (distins în anul 2011 cu Premiul Pulitzer pentru volumul Împăratul tuturor bolilor, publicat de Editura ALL).

  4. Un apartament la Paris continuă seria thrillerelor provocatoare semnate de Guillaume Musso, numit de Le Parisien „cel mai uluitor romancier francez contemporan”. O anchetă tragică, secrete tulburătoare și o cursă contracronometru sunt doar câteva dintre ingredientele acestei povești pe care pur și simplu nu o poți lăsa din mână.

  5. Defecți este primul roman Young Adult semnat de Cecelia Ahern. Autoarea a creat această carte cu dragoste, cu pasiune, dar și cu furie, încercând să transmită un mesaj foarte puternic pentru publicul tânăr: niciunul dintre noi nu este perfect, a fi om înseamnă a avea defecte și a ți le asuma ca parte a personalității tale.

  6. Fata din Brooklyn este cel de-al doilea thriller scris de „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr) care figurează anul acesta în topul Grupului Editorial ALL. O investigație complicată și periculoasă va trezi fantomele terifiante ale trecutului, scoțând la lumină o poveste cutremurătoare cu implicații la nivel înalt, care începe cu mulți ani în urmă pe străzile rău famate și fascinante ale New Yorkului. Romanele lui Guillaume Musso au fost publicate în 37 de țări și s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare.

  7. Pixi. Marea carte cu povești de noapte bună cuprinde cele mai frumoase 61 de povestioare Pixi, însoțite de ilustrații minunate. Se adresează copiilor de peste 3 ani și sunt ideale pentru un moment liniștit și cald în familie, înainte de culcare.

  8. Medicină internă pentru cadre medii reprezintă rodul colaborării unui prestigios colectiv de autori, medici de diferite specialităţi, a cărui coordonare a fost asigurată de medicul Corneliu Borundel. Volumul conține informaţii revizuite, adăugite şi actualizate conform ultimelor cercetări ştiinţifice întreprinse în diversele specialităţi ale medicinei interne şi expuse la un nivel elevat, dar comprehensibil.

  9. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen R. Covey, numără peste 15 milioane de exemplare vândute în întreaga lume, fiind considerată cea mai importantă carte a secolului XXI în domeniul afacerilor. Volumul este un instrument practic, care poate fi folosit cu rezultate excelente în viața de familie, în afaceri și în societate.

  10. Grant. Atlas de anatomie traversează, de mai bine de 70 de ani, etape de continuă adaptare, pentru a satisface nevoile noilor generații de studenți, menținând în același timp tradiția de excelență a emblemei GRANT. Ilustrațiile extrase din specimene reale, prezentate în secvențe de disecție de la suprafață în profunzime, au transformat acest atlas de anatomie într-un instrument de studiu esențial. Ediția a XIV-a a fost revizuită cu meticulozitate, pentru a înlesni experiența de învățare a structurii și funcțiilor corpului uman.

În 2019, copiii își vor putea completa colecțiile deja îndrăgite, dar vor avea parte și de titluri noi, tipărite în condiții grafice de excepție. Astfel, seria Pisicile războinice va continua cu alte șase volume în 2019, iar la seriile Supraviețuitorii și Exploratorii se vor adăuga următoarele romane de aventuri.

Tainele corpului omenesc așteaptă să fie dezlegate de micii cititori cu ajutorul unei superenciclopedii. Textele sunt redactate într-un mod simplu și precis, pe un ton prietenos, pe alocuri chiar ghiduș, iar ilustrațiile sunt extrem de sugestive. Cele patru postere uriașe incluse în Marea carte a corpului uman vor reprezenta o surpriză minunată pentru copii. 

Cartea mea cu superjocuri reunește o paletă largă de exerciții atractive – puzzle-uri, labirinturi, jocuri de căutare, diferențe. Ilustrațiile viu colorate îi pot inspira pe micuți să construiască chiar propriile povești pe marginea acestora.

Fanii Ceceliei Ahern vor fi surprinși din nou în 2019, când All va publica volumul ROAR, o colecție de 30 de povestiri emoționate, uneori amuzante, despre 30 de femei surprinzătoare. Este o apariție inedită în portofoliul literar al autoarei, menită să le determine pe cititoare să se identifice cu cel puțin una dintre cele 30 de figuri feminine.

Dr. Laura Ene, medic nutriționist cu o carieră de 15 ani și peste 10000 de pacienți, continuă seria cărților de stil de viață sănătos începută în 2018 cu titlul Capcanele dietelor. Dietă pe viață sau stil de viață?. Următoarea apariție se va adresa celor care doresc să își schimbe comportamentul alimentar din prezent, fie că au nevoie de un plus de relaxare în relația cu mâncarea, fie că vor să slăbească, purtându-i în domeniul fascinant al psihonutriției.

Publicul de carte medicală va beneficia de apariția în limba română a tratatului de chirurgie numărul 1 în lume – Schwartz. Principiile chirurugiei. Volumul este însoțit de un DVD și este recomandat studenților, medicilor rezidenți și medicilor chirurgi specialiști.

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.