Celebrând tangoul, la Classix Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/celebrand-tangoul-la-classix-festival/

A treia zi a Festivalului Classix a adus o celebrare a tangoului şi a celui care a îmbogăţit irevocabil repertoriul genului: Astor Piazzolla.

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2021

Într-o ediție desfășurată sub egida timpului și a ritmului, trăsăturile sud-americane aduc un plus de culoare și intensitate; iar când trăirile și pasiunea tango-ului se întrepătrund cu elemente de jazz și aristocrație pragheză, rezultatul este un duo efervescent și original.

Cu susținerea Centrului Ceh București, artiștii invitați în cadrul concertului au fost Kristina Vocetková – violoncel și Milan Řehák – accordeon. Concertul „Tango Vs. Jazz” a fost difuzat live pe paginile organizatorilor și a avut 5700 de vizualizări ale transmisiei în timpul concertului de pe întregul mapamond, iar în foaierul Palatului Culturii au participat fizic în public 30% din capacitatea locurilor, în conformitate cu prevederile scenariului galben în care operează Iașul.

Au fost interpretate șase compoziții ale argentinianului Astor Piazzolla, al cărui aniversare de 100 de ani de la naștere este marcată în 2021. Libertango, Milonga del Angel, Oblivion, Le Grand Tango, Ave Maria, Escualo, alături de Graciela Y Buenos Aires și Milontan a lui José Bragato au alcătuit programul pasional al serii de 16 martie la Iași, program aflat la granița muzicii clasice cu jazz-ul și inspirat de tango.

Kristina Vocetková este în prezent studentă postuniversitară la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, Ungaria, la clasa prof. Onczay Csaba. Este câștigătoare a numeroase concursuri, precum Concursul Internațional Anton Rubinstein (Germania), Concursul Fundației Bohuslav Martinů (Republica Cehă), Concursul Internațional de Violoncel Liezen (Austria) sau Concursul Rudolf Matz (Croația).

Milan Řehák (n. 1994) este în prezent unul dintre cei mai notabili acordeoniști cehi, absolvent al conservatorului din Praga și al Colegiului Regal de Muzică din Stockholm. Este laureat al multor concursuri internaționale de acordeon (Croația, Italia, Germania, Cehia, Rusia). Repertoriul său solo include compoziții originale de acordeon, lucrări baroce, transcrieri de virtuozitate și aranjamente populare. A lansat oficial 6 CD-uri. În afară de acordeon și interpretare, Milan este pasionat de producția media, pictură și natură.

© Classix Festival

Sesiunea „Classix in Focus :: Nordic Cultural Entrepreneurship” desfășurată online a fost moderată de Dragoș Cantea, iar invitatele panel-ului au fost Anna Ranczakowska, lider al rețelei scandinave Act-in-Art în Talinn și Eline Melgalvis, consilier cultural al Fundației Dextra a DNB Sparebankstiftelsen în Oslo. Această dezbatere a fost realizată cu sprijinul Ambasadei Regatului Norvegiei în România, Camera de Comerț Norvegiano-Română și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.

Programul festivalului continuă astăzi cu două evenimente: sesiunea online „Classix In Focus: Steinway and Sons: Business, Tradition, Innovation”, de la orele 13:00 și cu concertul „Ecouri Intime” desfășurat în Aula Bibliotecii Tehnice „Gh. Asachi” din Bulevardul Copou, începând cu orele 19:00. Accesul la concert se face prin Sala Pașilor Pierduți. Evenimentele vor fi difuzate live pe paginile de Facebook ale organizatorilor.

***

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Presenting partner: Kaufland România

Sponsor: Basware

Parteneri diplomatici: Ambasada Regatului Norvegiei în România, Camera de Comerț Norvegiană – Română, Ambasada României în Norvegia, DAC Music Performance

Locații partenere: Episcopia Romano-Catolică Iași, Biblioteca Central Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Palatul Culturii, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași

Parteneri culturali: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Institutul Francez, Centrul Cultural German, Academia Norvegiană de Muzică, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Fundația Dextra, Steinway & Sons, Act-in-Art

Parteneri de ospitalitate: Aqua Carpatica, Bellaria, Gramma, Time Out

Parteneri de mobilitate: Volvo – Premium Nordic Cars, Travis Tourism

Parteneri de promovare: Wink, Printco, Ambra Sign

Parteneri de vestimentație: Garage Rent A Dress, Seroussi Iași

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Clasic, Radio Iași, Viva FM, Radio HIT, AGERPRES, Cațavencii, Wall Street, Spotmedia, Ziarul de Iași, Romania Journal, Zile și Nopți, Iqads, Life.ro, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Kudika, Garbo, PRwave, Bookblog, Fashion Premium Magazine, Un site de muzică

Parteneri din comunitate: Rotary Iași, Rotaract Curtea Domnească

Detalii pe: WebsiteFacebookInstagram

 

 

 

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.