Centenarul Marii Uniri la Casa Artelor ”Dinu Lipatti”
https://www.ziarulmetropolis.ro/centenarul-marii-uniri-la-casa-artelor-dinu-lipatti/

Primăria Municipiului Bucureşti prin Casa Artelor „Dinu Lipatti” vă invită sâmbătă, 1 decembrie şi duminică, 2 decembrie 2018, de la ora 18.00, la două evenimente extraordinare, ambele încărcate de o emoţie specială.

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2018

Sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 18.00, vă așteptăm alături de noi pentru a celebra, împreună, 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, un eveniment ce va debuta cu deschiderea expoziției în aer liber „1918, Anul nașterii României Mari”.

De la aceeași oră, în Salonul de muzică va fi proiectat documentarul mărturie “Inima nomadă a Marii Uniri”, un film impresionant realizat de Tania Nicolau. Pelicula evidențiază rolul Reginei Maria în timpul Primului Război Mondial – înființarea serviciului de Ambulanță și a spitalelor de campanie, influența hotărâtoare asupra deciziilor regelui Ferdinand, precum și efectele vizitelor sale diplomatice din timpul Conferinței de Pace de la Paris, în SUA și în Marea Britanie, pentru care a fost recunoscută drept ctitora diplomatică a întregirii României.

Începând cu ora 18.00, prof. univ. dr. Mihaela Miroiu va susține conferința “Unirea ca triumf al libertății românești – Reflecții despre discursul lui Iuliu Maniu de la Alba Iulia”.

Recitalul de muzică și poezie românească „Eminescu – Enescu – Lipatti” susținut de actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim va încheia seara. Programul cuprinde lucrări compuse de cei mai mari muzicieni ai României, George Enescu și Dinu Lipatti, punctate de versuri alese din creația eminesciană.

Duminică, 2 decembrie 2018, se împlinesc 68 de ani de la dispariția prematură dintre noi a celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti.

În semn de profund respect, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”, instituție care își desfășoară activitatea în casa copilăriei și adolescenței sale, va avea loc evenimentul „Omagiu Dinu Lipatti”, care va debuta de la ora 18.00, cu proiecția filmului documentar “Dinu Lipatti, despre muzică și geniu”, realizat de Mihaela Poenaru pentru Trinitas TV.

Pelicula relevă aspecte inedite ale genialității lipattiene, printre cei care evocă uriașa personalitate artistică a muzicianului român numărându-se regretatul muzicolog și profesor Viorel Cosma, pianistul și compozitorul Corneliu Gheorghiu, prieten și coleg de studii cu Dinu Lipatti, biograful Grigore Bărgăuanu, precum și alți specialiști.

De la ora 20.00, pianistul Viniciu Moroianu va susține un recital extraordinar construit în jurul a trei piese celebre din creația lui Dinu Lipatti – “Fuga la patru voci pentru pian solo”, „Sonatina pentru pian pentru mâna stângă” op. 10 și „Sonata pentru pian solo” (1932). Cele trei lucrări vor fi precedate de Coralul „Nun komm’ der Heiden Heiland” BWV 599, de J. S. Bach – aranjament de F. Busoni, precum și de „Sonata nr. 2 în si bemol minor” op.35 și „Trei mazurci” op. 50 de F. Chopin.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: Centenarul Marii Uniri  – facebook

26
/06
/15

Joc teatru puțin pentru că așa a fost să fie destinul meu, pentru că în România posturile în teatre sunt blocate, colaboratorii sunt puțini și aceeași peste tot, pentru că se formează trene de admirație, pentru că am făcut film și mi s-a pus ștampila că sunt actriță “de film”, cu toate că am 6 ani de “antrenament” pentru teatru și roluri principale deja făcute la niste regizori mari și minunati (ce bine că ei au avut încredere în mine). – Ana Ularu

24
/06
/15

Actori nominalizați sau premiați la Oscar, precum Al Pacino, Ewan McGregor, Brad Pitt, Cate Blanchett, Rachel Weisz, Audrey Tautou, , Richard Gere, Julianne Moore, Christina Hendricks și Julie Delpy îțipot fi văzuţi începând din iunie, pe FilmBox Live, pentru o experiență de vizionare Ultra HD, disponibilă acum doar printr-o conexiune de internet obișnuită.

23
/06
/15

"Jurassic World", produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid - în 13 zile - încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza "Furios şi iute", produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

21
/06
/15

Regizorul și producătorul de film american Martin Scorsese va primi Premiul Lumiere 2015, în cadrul Festivalului de Film de la Lyon, care se va desfășura între 12 și 18 octombrie. Sophia Loren va fi invitata de onoare a festivalului.

19
/06
/15

Sezonul al doilea al serialului "Detectivii din California/ True Detective" va fi difuzat în premieră, în România, la televiziunea HBO, luni, de la ora 20.00, primul episod al noii serii putând fi urmărit din aceeaşi zi şi pe HBO GO, fără abonament. HBO România va difuza începând din 22 iunie, în fiecare luni, de la ora 20.00, câte unul dintre cele opt episoade ale serialului "Detectivii din California II/ True Detective II".