Centrul Replika împlinește cinci ani de activitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/centrul-replika-implineste-cinci-ani-de-activitate/

Centrul de Teatru Educaţional Replika s-a deschis pe 13 februarie 2015, după câteva luni de muncă intensă pentru reconversia unui spaţiu fost industrial într-un spaţiu cultural.

Un articol de Liliana Matei|13 februarie 2020

În cei 5 ani de ativitate,  proiectele culturale au însumat:  peste 800 de evenimente culturale, cu participarea a peste 35.000 de spectator; peste 25 de premiere realizate de Centrul Replika sau în parteneriat cu diferite entități culturale: ADO, Teatrul Mic, inCap, Arena, Vanner Collective, Art Revolution, Beznă Theatre, ANBPR, Art No More, Philmys etc. ;5 ediții ale Platformei de Artă Educațională cu peste 60 de spectacole invitate din țară și din străinătate, peste 150 de artiști participanți, peste 60 de cărți și studii prezentate, peste 150 de filme de lung sau scurt metraj vizionate. De asemenea, au avut loc participări la peste 10 festivaluri naționale, peste 30 de reprezentații în peste 15 orașe din țară, două turnee internaționale cu spectacolul „Limite”, la Londra, Marea Britanie și cu spectacolul „Maskar[între]”, la Alloue, Franța. Centrul Replika a primit și două premii importante: Premiul pentru incluziune socială și dialog intercultural, oferit de AFCN, în cadrul Galei Premiilor AFCN 2016; și în mai, 2018, în cadrul Galei Premiilor UNITER, am primit Premiul Consiliului Britanic (The British Council Award).

În cei 5 ani de activitate, proiectele educaționale au însemnat: organizarea în 8 școli gimnaziale din București a intervenției culturale „Joacă ce vezi”, organizarea în peste 15 școli gimnaziale a unor ateliere de educație prin acțiune dramatică și scriere creative, proiectul „Teatrul din carte” (dramatizarea unor romane contemporane, realizarea de ateliere și spectacole lectură) organizat în 10 Școli Gimnaziale din București, peste 150 de reprezentații cu spectacolele Centrului în peste 30 de Instituții de Învățământ din București și peste 30 de reprezentații cu spectacolele Centrului în peste 20 de biblioteci publice din București și din țară

Au fost  5 ani de generozitate și solidaritate a artistelor, artiștilor și publicurilor care au creat din Centrul Replika un spațiu contemporan viu, într-un context de instabilitate continuă a sectorului independent.

În anul 2020, Replika va continua derularea programelor culturale și educaționale: ateliere creative în 5 Școli Gimnaziale din București printre care și proiectele  „Joacă ce vezi” și „Teatrul din carte”, o serie de reprezentații cu spectacolele Centrului și proiecții de filme de scurt-metraj în 4 Licee din București, organizarea unui concurs de proiecte adresat trupelor de teatru formate din adolescenți, organizarea unor rezidențe de creație adresate unor artiști români și internaționali, un turneu național cu spectacolul Limite și participarea cu același spectacol în cadrul Edinburgh Festival Fringe.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.