CENUȘĂREASA – primul musical pentru copii produs de o companie de teatru particulară
https://www.ziarulmetropolis.ro/cenusareasa-primul-musical-pentru-copii-produs-de-o-companie-de-teatru-particulara/

O fată tânără trăieşte o situaţie nefericită ce pare să nu aibă rezolvare. Orfană de mamă încă din copilărie, eroina noastră îşi pierde acum tatăl – plecat la război – şi rămâne, la vârsta adolescenţei, în grija unei mame vitrege, o femeie rea şi apucătoare, preocupată doar de viitorul ei şi al fetelor sale, Odette şi Jeannette. Dar norocul omului e schimbător. Și uite-aşa, într-o zi şi-o noapte, sub privirea protectoare a unui Înger păzitor – Zâna celor buni la suflet –, lucrurile se îndreaptă şi o pornesc pe drumul cel bun, iar lacrimile de supărare se transformă în lacrimi de fericire.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2017

Pusă în scenă de regizorul Bogdan Tudor Pelerin, pe muzica originală a compozitorului Zeno Apostolache Kiss și în scenografia Danei Brătășanu, Cenușăreasa este povestea copilului crescut în familii vitrege, necăjit continuu de frați, neglijat, tratat cu severitate ori pedepsit pe nedrept de părinți. Ea este, în același timp, istoria unei fete tinere care, trăind în lipsuri și prinsă în rutina cenușie a vieții de zi cu zi, îndrăznește să viseze și, în felul acesta, își schimbă destinul. O rază de soare și o notă de neastâmpăr aduc în poveste Melinda și Jager, doi șoricei simpatici, prietenoși și de maaaare ajutor, care ne ghidează oarecum pe firul narațiunii. Spectacolul – inspirat de celebrul basm consacrat în Europa Occidentală de Charles Perrault și Frații Grimm – combină jocul actorilor și interpretarea muzicală live cu proiecția video și jocul păpușilor, oferind o versiune cu totul nouă și captivantă a basmului de la care pleacă, și este primul musical pentru copii realizat de Compania Pelerin, în parteneriat cu Timpul cireșelor – revistă online de teatru, film și carte pentru copii și adolescenți.

Cenusareasa_facebook-cover_general

Primele două reprezentații vor avea loc pe 21 și pe 28 mai, de la ora 11.00, în sala de teatru a Clubului La Scena, de pe Calea Călărașilor 55, la doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului. Un al treilea spectacol se va juca pe 2 iunie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii ”Arlechino – Caravana poveștilor” de la Brașov.

Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu în CENUȘĂREASA. Regia Bogdan Tudor Pelerin - Compania Pelerin

Georgeta Nedelcu și Georgiana Rusu în CENUȘĂREASA. Regia Bogdan Tudor Pelerin – Compania Pelerin

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Georgeta Nedelcu, Georgiana Rusu / Cristina Pleșa, Alina Dumitrelea, Oana Oancea, Iulia Antonie, Costin Gavază și Tess – Teodora Sântean, o tânără solistă din Tg. Mureș care îi împrumută vocea unuia dintre personajele feminine. Hai la teatru! Hai la Cenușăreasa!

03
/03
/23

Apreciatele productii „Aferim!", „Inimi cicatrizate" și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", semnate de unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei româneşti, Radu Jude și scurtmetraje curajoase, semnate de tineri regizori, premiați pentru talentul lor, îi așteaptă pe telespectatorii TVR Cultural pe 4 martie, într-o nouă ediţie „Noaptea albă a filmului românesc".

02
/03
/23

În martie sunt programate unele dintre cele mai iubite spectacole ale teatrului din str. Mihai Eminescu 89. Dramaturgi titrați, regizori dintre cei mai cunoscuți, actori de tradiție sau tineri și talentați, în povești emoționante, comice, de pus pe gânduri și totodată emoționante.

02
/03
/23

„Cock” de Mike Bartlett, spectacol al Teatrului Stela Popescu în regia lui Tony Adam şi scenografia Mădălinei Mihai, avându-i în distribuţie pe Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae, Cătălin Frăsinescu, se joacă pe 9 martie, ora 19:00 la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu.

02
/03
/23

Miercuri, 8 martie 2023 (de la ora 19.00), Ziua Femeii va fi marcată la Sala Radio printr-un concert prezentat de Big Band-ul Radio și invitatul său special: Connect-R. Evenimentul se va derula cu participarea Orchestrei de Cameră Radio și sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru . Concertul se intitulează „Noi ne potrivim”, după piesa compusă de Connect-R, care va și deschide evenimentul de la Sala Radio.

02
/03
/23

Într-un context cu totul special, Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe organizează anul acesta Festivalul Internațional de Teatru Reflex – Ediţia5 / Reflex5, care se va desfăşura în trei etape – în lunile martie, mai și octombrie.

02
/03
/23

La 35 de ani după lansarea primei părți și la doar 5 după ce a revenit în atenția tuturor cu partea a doua, „Moromeții 3” se filmează anul acesta în mai multe locații din țară.

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.