Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad a ajuns la a treia ediţie. Dar adevărul este că e a treia ediţie sub pălăria acestui concept, căci Festivalul ITN moşteneşte de fapt vechiul Festival “Underground” (numit, în ultimii săi ani, “Eurounderground”). Vorbim, deci, despre o tradiţie de decenii în nişa alternativului.
Un articol de Andrei Crăciun|16 mai 2015
Selecționerul Festivalului Internațional de Teatru Nou, teatrologul Claudiu Groza, a invitat la Arad artiști și spectacole care vorbesc despre viața noastră de acum.
La om, temele se tot repetă, după cum știm din Ecleziastul, sau chiar dinainte. Tot ce se întâmplă s-a mai întâmplat deja. Dragostea, furia, ura, despărțirea, singurătatea, moartea. Toate au mai fost, așa cum vor mai fi. Ce se schimbă e unghiul din care le privim și așa apar alte adevăruri – cele la care ajungem sau nu. “Teatrul nou” vorbește, așadar, despre această estetică a timpului prezent.
Cu totul în această concepție se înscrie spectacolul “Cerc Oglindă Transformare”, după o piesă de Annie Baker (câștigătoare a Pulitzer-ului!), în regia lui Cristian Juncu. Annie Baker este un dramaturg despre care Cristian Juncu nu s-a sfiit să scrie în caietul Festivalului: “Dragă teatru românesc! Din câte știu, Annie Baker nu se numără încă printre dramaturgii pe care îi frecventezi. Ba chiar cred că nu se numără nici măcar printre cei de care ai auzit. Mă simt onorat să vă fac cunoștință! Annie Baker e, după părerea mea, cel mai bun dramaturg apărut în teatrul american al ultimilor ani. Sper că spectacolul Cerc Oglindă Transformare să confirme spusele mele”.
N-am împărtășit, deloc, entuziasmul regizorului. Textul lui Annie Baker nu m-a impresionat cu absolut nimic – îmi asum limitele: e posibil să nu-l fi înțeles. E foarte, foarte american, asta da. Ca om care a studiat cândva într-o universitate internațională de pe un alt continent, i-am cunoscut îndeaproape pe studenții americani, gen.
Și eram o, Doamne, da, gen, exact așa sunt, e minunat, gen, o Doamne, e super. Corecți politic și ipocriți și infantili și superficiali și tulburați emoțional și gata oricând de o falsă empatie și stupizi și captivi în dramele dintr-o copilărie mult prea lungă, gen.
Dar – asta zic – e posibil să nu fi înțeles eu textul piesei. Nici măcar n-am priceput dacă acest text al lui Annie Baker e în contra industriei culturii motivaționale, cu workshop-urile ei de dezvoltare personală, cultură care a cotropit America, strângând la un loc atâtea și atâtea fragmente de oameni în căutarea unui întreg.
“Cerc Oglindă Transformare” spune chiar povestea unui astfel de workshop – la care participanții se deschid spre sine, prea mult, cum se întâmplă îndeobște în astfel de situații.
Actorii (actori de la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad) rămân în convenția americană a textului. Poartă pe parcursul spectacolului un zâmbet de-ți vine să-l ștergi cu buretele, în timp ce pe dinăuntru se tot destramă.
Mariana Tofan o joacă pe Marty, cea care ține workshop-ul, Ovidiu Ghiniță este soțul ei, James. Ioan Peter e Schultz, unul dintre cursanți. Theresa este o fostă actriță interpretată de Alina Danciu (o revelație!), iar Amalia Huțan e Laureen, o adolescentă care rătăcește și ea între actorie și medicină veterinară și isteriile vârstei la care toți sunt împotriva ta.
Sunt actori buni și generoși și curajoși, care experimentează fără prejudecăți, care nu și-au pierdut bucuria de a se juca. Iar căldura cu care publicul i-a aplaudat la sfârșit merge – cred – chiar către ei și către regizor și scenograf (Cosmin Ardeleanu) și către toți ceilalți care au făcut spectacolul posibil, dar nu înspre povestea piesei.
Căci, o scriu fără echivoc, Annie Baker se apropie de câteva adevăruri: viața insuportabilă din cadrul familiilor, despre care oamenii mint de începutul istoriei că sunt oaze de armonie, inconsecvența feminină autoeliminată după o logică brutală, dependența de pornografia de pe net, speranța într-un deceniu care va lămuri destinele, deși deceniul acela nu va veni.
Dar e puțin, e foarte puțin.
