Chilian, Mărgineanu, Naidin şi Iacoban explorează iubirea în spectacolul „Dar din dragoste”
https://www.ziarulmetropolis.ro/chilian-margineanu-naidin-si-iacoban-exploreaza-iubirea-in-spectacolul-dar-din-dragoste/

Florin Chilian, Mihai Mărgineanu, violoncelistul Adrian Naidin şi actorul Radu Iacoban au acceptat provocarea de a explora un teritoriu subtil, cel al inimii, în spectacolul „Dar din dragoste”, care va avea loc pe 6 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti, informează un comunicat.   Cei patru vor dialoga şi vor interfera, […]

Un articol de Andrada Văsii|18 ianuarie 2013

Florin Chilian, Mihai Mărgineanu, violoncelistul Adrian Naidin şi actorul Radu Iacoban au acceptat provocarea de a explora un teritoriu subtil, cel al inimii, în spectacolul „Dar din dragoste”, care va avea loc pe 6 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti, informează un comunicat.

 

Cei patru vor dialoga şi vor interfera, trecând prin propriile experienţe şi întâlniri muzicale, pentru a se regăsi într-o zonă comună de sensibil, iubirea, cu numeroasele ei sensuri, împărtăşite, sincer şi personal, celorlalţi.

Ideea a venit aproape din joacă, spune Florin Chilian: „Ce-ai spune tu, lume, de un concert aşa, ca-«n sufragerie», între prieteni? Cu muzichii între amici, pentru fete, doamne, domnişoare şi gagici!”.

Experimentul a devenit apoi unul îndrăzneţ, o aventură poetică la graniţa dintre sunet şi cuvânt, dintre folk şi world music, etno-jazz şi clasic, un „spectacol-imn dedicat femeii”, aşa cum spune violoncelistul Adrian Naidin.

Folk şi jazz, clasic şi poezie, întâlniri potrivite între sunet şi cuvânt – într-un spectacol imaginat după chipul „celor pe care avem impresia că noi le-am ales”, după cum spune Mihai Mărgineanu, „dar care, abia din clipa în care credem că le-am cucerit, încep să ne cucerească înapoi, mişeleşte şi încetul cu încetul, câte o redută în fiecare zi de convieţuire!”.

Florin Chilian este un artist care se joacă amestecând tonalităţi, stiluri şi cuvinte, experimentează adăugând folk-ului puţin jazz, rock şi muzică clasică şi obţine adevărate poeme, aplaudate apoi în cele mai importante săli şi în toate marile festivaluri. Albumul său de debut, „Iubi”, lansat în 2001, a deschis drumul către noi abordări în folk-ul românesc, o viziune modernă inteligentă, confirmată mai târziu cu piese apreciate deopotrivă de public şi de critică, de la faimosul „Zece” la „Să nu ucizi” şi „Viaţa ca o curvă”.

Mihai Mărgineanu şi-a câştigat majoritatea fanilor cu amintiri din folclorul studenţesc, cu cântece vechi de pahar, versuri deocheate şi rime… potrivite, adesea necenzurate, dar şi-a consolidat locul în inima lor cu o viziune profundă şi cu ironia muşcătoare cu care explorează cele mai intime ascunzişuri ale unui suflet.

Mihai Mărgineanu a început prin a cânta pentru câţiva prieteni, dar prietenii au devenit mii, atât cât să umple cele mai mari săli de concerte din Bucureşti şi din ţară. În urmă cu un an i s-a propus să fie povestitorul muzical al serialului „Las Fierbinţi”, difuzat de ProTV. A citit scenariile primelor şase episoade într-o oră, a râs de i-au dat lacrimile şi s-a simţit ca peştele în apă la gândul că va cânta despre şi pentru o lume care îi este foarte aproape.

Era, oricum, obişnuit cu platourile de filmare, după rolurile interpretate în „Martor fără voie” şi „Clanul Sprânceană”. Acest ultim experiment l-a inspirat, probabil, şi pentru albumul „Zaritza”, lansat în aprilie, anul trecut, un material discografic în care, alături de piese ca „Lupanar” şi „Fotografia ta”, şi-a găsit locul şi o foarte promiţătoare „Dragoste rurală”. Artistul care şi-a câştigat locul pe piaţa muzicală cu celebrul „Mă iubeşte femeile” este îndrăgostit, înainte de toate, de femeia care l-a făcut fericit şi care i-a dat cele mai frumoase daruri „pe care le poate primi un derbedeu, înainte de a deveni bărbat”.

Adrian Naidin testează sunete şi maniere de expresie în colaborări excepţionale. Invitat special al lui Nicu Covaci în anul în care trupa Phoenix a împlinit 50 de ani de existenţă, Adrian Naidin a convins publicul cu vigoarea etno-rock, într-un insolit proiect fusion testat deja într-o serie de spectacole organizate în Bucureşti şi în ţară. Colaborator al lui Moby pentru coloana sonoră a filmului „The Necessary Death of Charlie Countryman”, un proiect de suflet al americanului Shia LaBeouf, Adrian Naidin este un muzician complet, inovator şi experimental.

Radu Iacoban este unul dintre rebelii noului val al cinematografiei româneşti, un actor plin de forţă, experimental, inspirat, inovator. Sensibil rostitor de versuri, simte într-o manieră foarte personală muzica şi ritmul cuvintelor, pe care le reinventează apoi în cele mai ingenioase şi impredictibile sensuri.

 

Sursa: Mediafax

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.