„Chutney“: reţeta fericirii nu a fost inventată
https://www.ziarulmetropolis.ro/chutney-reteta-fericirii-nu-a-fost-inventata-dar-continua-sa-i-se-gaseasca-ingrediente/

Piesa „Chutney“ este regizată de Vitalie Bichir, iar fiecare reprezentaţie artistică este unică fiindcă are un personaj surpriză

Un articol de Judy Florescu|7 martie 2013

Piesa „Chutney“ este regizată de Vitalie Bichir, iar fiecare reprezentaţie artistică este unică fiindcă are un personaj surpriză. Istvan Teglas şi Valentina Popa ne introduc în bucătăria de realităţi confuze a lui Victor şi Sara, unde a gătitul reprezintă un motiv de a transforma amintirile în poveşti.

„Când am rămas singură mi-am dat seama că realitatea are un gust teribil.”

Bucătăria este locul unde se trasează punctele cheie ale unei relaţii de dragoste. Tot ce ţine de casnic în lumea aceasta nu are sens dacă nu este făcut în doi. Tot ce e frumos şi plin de sens în doi devine urât şi fără sens odată izbit de singurătate. Nu te poţi bucura de dragoste decât dacă este împărtăşită, iar această distribuire sentimentală neprimită te împarte pe tine în mii de feluri, ce ar putea fi rescrise ca o carte de bucate a inimii, care în fiecare zi inventează o reţetă nouă de a iubi.

“Oare de ce când mâncăm împreună mâncarea pare atât de bună?”

Ce înseamnă bucătăria fără o masă cu două scaune şi două farfurii care aşteaptă doi oameni să îşi zâmbească şi să se iubească din priviri savurând acelaşi fel de mâncare? Ce e un frigider dacă nu mai deosebim legumele congelate de inimile noatre congelate? Ce e un aragaz dacă în loc să fiarbă la foc mic apa clocoteşte neîncrederea în sine şi nesiguranţa creată de exterior? Ce e omul dacă nu este lăsat să iubească şi să fie iubit cum vrea el, nu cum se vrea de la el? Reţeta iubirii nu a inventat-o nimeni.

“Era un miracol şi totodată cel mai firesc lucru din lume.”

Un lucru nou se învecheste o dată ce devine un obicei. Ne dorim ca lucrurile bune să dureze până la sfârşitul vieţii noastre, nu până la sfârşitul vieţii lor. E greu să acceptăm că orice are o dată de expirare, iar porţia de fericire este cu atât mai savuroasă cu cât nu este dublă.

“N-aş vrea să te implic şi te tine în starea asta.”

Piesa e construită pe stări, nu pe situaţii. Ascuţişul adevărului din poveştile lui Sara şi a lui Victor retează preconceputul şi deschide ferestre ale sufletului spre culorile altor lumi. Oare ce spectactor nu a făcut parte din povestea Sarei în momentele sale de căutări sufleteşti? Câte inimi ar avea curajul să se recunoască în povestea lui Victor în momentele lor de onestitate dură?

Marius Manole despre Chutney: „Mie îmi place foarte tare piesa. Este un lucru atât de delicat, de fragil şi de frumos făcut în filigran. Parcă nu e teatru. Vitalie Bichir a propus un concept nou pentru această piesă: în fiecare seară să vină alt prezentator. Vor fi diferiţi oameni care vor prezenta povestea asta. Mi se pare un lucru foarte bun, fiindcă ţine proaspătă şi atenţia spectatorilor şi ţine proaspătă şi atenţia actorilor a lui Istvan Teglas şi a Valentinei Popa, pentru că se vor raporta în mod diferit la fiecare om cu care vor interacţiona.”

Spectacolul este o producţie teatru’ LA MASA.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.