Cinci explicații pentru succesul lui „Moromeții 2”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-explicatii-pentru-succesul-lui-morometii-2/

După numeroasele avanpremiere din zeci de orașe mai mici sau mai mari din întreaga țară și după primul weekend de proiecții în cinematografe, „Moromeții 2”, de Stere Gulea, a adunat un număr record (pentru un film românesc și pentru distribuția din România) de aproape 71.000 de spectatori, potrivit casei de distribuție Transilvania Film.

Să cităm din comunicatul oficial, pentru mai multe date: „Moromeții 2 s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga țară vineri, 16 noiembrie, și a adus după primul weekend peste 52.000 de spectatori în sălile din peste 50 de orașe. Cel mai așteptat film al anului devine astfel și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani, până acum un număr total de 70.878 de spectatori urmărind filmul. Cifrele primului weekend de la lansare poziționează Moromeții 2 în vârful succeselor de casă românești din ultimele decenii, reușind să strângă în săli un număr de două ori mai mare de spectatori decat Octav (27.221 spectatori), Două lozuri (27.182 spectatori), #Selfie69 (25.121 spectatori) sau Aferim! (20.039 spectatori), aflate până acum în fruntea clasamentului”.

Chiar și producătorii de la Libra Film (în frunte cu Tudor Giurgiu) și realizatorii (în frunte cu regizorul Stere Gulea) par să fi fost luați prin surprindere de acest val de entuziasm: proiecții sold-out cu mult timp în avans, inclusiv la o avanpremieră de la Sala Palatului din București, unde au participat peste 3.000 de spectatori. O efuziune neașteptată.

Lansat de doar câteva zile în cinematografe (deopotrivă în multiplexuri și în puținele săli pentru filme de artă rămase), după o serie fără precedent de avanpremiere, „Moromeții 2” pare să se îndrepte spre podiumul celor mai vizionate filme românești de după 1995, dacă nu chiar spre prima poziție.

Spun de după 1995, pentru că în primul „cincinal” post-Revoluție, când sălile de cinema încă nu începuseră să se împuțineze vertiginos și când publicul era încă dornic să descopere fie filme deocheate, imposibile în timpul comunismului, fie filme ale unor autori respectabili, un titlu putea să mai adune câteva sute de mii de spectatori (care era tot o scădere semnificativă față de milioanele de până atunci, deși aceste milioane de spectatori pe care le strângeau multe din filmele de dinainte de 1990 ar trebui la rândul loc puse în context).

De pildă, conform unei statistici a Centrului Național al Cinematografiei (CNC) privind numărul de spectatori până la 31 decembrie 2017, „Miss Litoral” (1990), de Mircea Mureșan, a adunat 1.387.000 de spectatori; „Balanța” (1992), de Lucian Pintilie, peste 575.000; „Patul conjugal” (1992), de Mircea Daneliuc, 455.000; „Liceenii în alertă” (1992), de Mircea Plângău, peste 464.000; sau „Paradisul în direct” (1995), de Cornel Diaconu, peste 570.000.

După 1995, odată cu scăderea rapidă a numărului de cinematografe, dar și a onorabilității filmului românesc în ochii publicului, spectatorii au început să fugă treptat de sala de cinema. După falimentul de la sfârșitul primului deceniu postcomunist (niciun film românesc lansat în 2000), primii anii ai noului mileniu au adus un mic reviriment.

Într-o perioadă când cinematografele continuau să își piardă destinația, filmele erau foarte puține, iar multiplexurile abia își făceau timid apariția, este cu atât mai remarcabil că două titluri din 2002 au reușit să adune în total peste 400.000 de spectatori: „Garcea și oltenii” (r. Sam Irvin) a strâns aproape 290.000 (în bună măsură datorită celebrității de la televiziune și din spectacolele itinerante a personajului Garcea), iar „Filantropica” (r. Nae Caranfil), un film totuși de autor, a adunat aproape 115.000 de spectatori.

Noul Val coagulat de pe la mijlocul anilor 2000 nu a atras niciodată un public larg (ultimele filme ale lui Cristian Mungiu sau Cristi Puiu se plasează undeva între 40.000 și 60.000 de spectatori).

Cele mai de succes titluri ale ultimilor 15 ani, în funcție de numărul de spectatori (discuția despre încasări e diferită și ar trebui purtată separat) au fost: „Selfie” (2014; 87.000 de spectatori) și „#Selfie 69” (2016; 133.000 de spectatori), ambele de Cristina Iacob (o regizoare de filme comerciale, din afara Noului Val); „Două lozuri” (2016), de Paul Negoescu, cu 128.000 de spectatori; „Poziția copilului” (2013), de Călin Peter Netzer, cu 112.000 de spectatori; și „Aferim!” (2015), de Radu Jude, cu peste 75.000 de spectatori.

Cu acest start fulminant, „Moromeții 2” are șanse foarte mari să devină cu adevărat cel mai vizionat film românesc al ultimilor aproape 25 de ani.

Așa că merită să vedem care ar putea fi explicațiile acestui succes.

 

1.Campania de promovare

Produs de Libra Film, prin Tudor Giurgiu și Oana Giurgiu (producătorii principali), și distribuit de Transilvania Film, „Moromeții 2” a avut parte de o intensă și profesionistă campanie de promovare, începută imediat după ce Stere Gulea a decis că va face în cele din urmă o continuare a clasicului său „Moromeții” (1987).

Această campanie s-a intensificat în ultimele luni: fapt mai puțin obișnuit în cinematografia română, data de lansare a filmului a fost anunțată cu aproximativ un an înainte (nefiind un film care să depindă de festivaluri, ca multe titluri românești, a fost mai ușor de decis din timp momentul ieșirii în cinematografe).

Între timp, presa a primit constant comunicate despre stadiul pregătirilor, al filmărilor și al postproducției. Iar în perioada filmărilor, jurnaliștii și criticii au fost chiar invitați în satul Talpa pentru a asista la turnarea filmului (eu însumi am realizat un astfel de reportaj, „Acasă la noul Moromete”).

Lansarea în cinematografe a fost precedată de o jucăușă campanie de imagine pe rețelele de socializare (în special pe Facebook), cu trimiteri inclusiv la cazul jurnalistic al valizei cu documente găsite în Teleorman, de o avalanșă de știri și de interviuri în mass-media (cu realizatorii și producătorii), de proiecții în festivaluri din țară doar cu fragmente din film și de o serie consistentă de avanpremiere, în prezența unor membri ai echipei, în orașe mai mici sau mai mari, cu sau fără cinematografe (multe din avanpremiere au avut loc chiar înainte de obișnuita proiecție de presă).

Apoi, filmul a pătruns puternic în multiplexuri, ajungând la un public la care cinema-ul românesc de autor are mai greu acces.

2.Apelul la nostalgie

O parte importantă din succes se explică și printr-un apel implicit la nostalgie. Este, mai întâi, nostalgia după primul film, „Moromeții” (1987), unul din cazurile rare din cinematografia română care au atras adeziunea publicului larg, a criticii și a cineaștilor.

Conform datelor CNC, „Moromeții” a strâns 2,2 milioane de spectatori în cinematografe. La asta trebuie adăugate cu siguranță milioanele de vizionări adunate din difuzările la televiziune în ultimii 30 de ani, cele 1,1 milioane de vizionări pe care filmul le-a făcut, legal, pe o platformă ca Cinepub și cine știe câte alte vizionări de pe DVD-uri sau copii piratate pe internet.

Apoi, e aura romanelor scrise de Marin Preda, care fac parte de mult din bibliografia școlară obligatorie, ceea ce înseamnă că zeci de generații au luat contact cu ele, fie și din auzite. E adevărat, primul volum e mult mai cunoscut și mai citit decât al doilea volum și decât romanul „Viața ca o pradă” (care e de asemenea sursă pentru „Moromeții 2”), dar notorietatea lui Marin Preda și a scrierilor sale contribuie din plin la vizibilitatea noului film al lui Stere Gulea.

Mai e și nostalgia după un cinema vechi, clasic, de altădată, mai exact de dinainte de 1990, „nepervertit” de cinema-ul gălăgios din primul deceniu postdecembrist și de Noul Val realist de după 2000.

3.Distribuția de vedete

„Moromeții 2” are o distribuție numeroasă, atipică pentru un film românesc. Au fost aleși zeci de actori din patru-cinci generații, cei mai mulți cunoscuți atât din treatru cât și din filme.

În primul rând, Horațiu Mălăele, care preia de la Victor Rebengiuc sarcina grea de a-l juca pe Ilie Moromete. Și chiar dacă tipul de actorie practicat de Mălăele nu întrunește adeziunea unanimă, celebritatea sa este certă (dată de cinema, televiziune și teatru).

Sunt actori din generația `70 (George Mihăiță, Florin Zamfirescu, Ion Caramitru, Gheorghe Visu), din generația `80 (Dana Dogaru, Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Marian Rîlea, Paul Chiribuță, Ana Ciontea), din generația `90 (Costel Cașcaval, Dorina Chiriac, Marius Florea Vizante, Dan Aștilean), din generația 2000 (Andi Vasluianu, Paul Ipate, Cuzin Toma, Vlad Logigan, Marian Adochiței, Andreea Bibiri, Anca Androne, Alexandru Potocean, Alex Bogdan) și din generația foarte nouă și foarte tânără (Iosif Paștina, în rolul lui Niculae Moromete; Ioana Bugarin).

4.Contextul social, politic și istoric

Chiar dacă probabil nu de la început și nu declarativ, dar lansarea filmului a fost programată să coincidă cu anul Centenarului Marii Unirii și chiar în apropierea zilei de 1 Decembrie.

În contextul unui festivism găunos, confiscat de Biserică și de politică, filmul s-ar putea să fie, chiar dacă în subtext, un mod discret din partea multor români de a marca sau de a se bucura de acest moment. Cu atât mai mult cu cât filmul discută o perioadă crucială din istoria țării – schimbările aduse de anul 1945, când se instala comunismul.

Apoi, este și contextul politic actual, după cum remarca just, într-o discuție pe care am avut-o recent, criticul Iulia Blaga. Ea sublinia felul în care mulți spectatori văd asemănări între modul în care au fost puse în scenă în film reprimarea și mai apoi manipularea manifestației promonarhiste și anticomuniste de la 8 noiembrie 1945 din București și protestul antiguvernamental și intervenția brutală a jandarmilor de la 10 august 2018 din Piața Victoriei.

De remarcat e că filmul surprinde felul în care o societate cade sub dictatură, ceea ce nu poate decât să rezoneze cu temerile multor români din prezent legate de direcția autoritaristă pe care pare să o impună coaliția politică majoritară.

Această actualitate neașteptată a filmului pare să îl facă mai relevant decât s-ar fi putut crede.

5.Onorabilitatea

Spre deosebire de comedii de public precum „Garcea și oltenii”, seria „Selfie” și chiar „Două lozuri” (un film în care se poate identifica, totuși, o viziune de autor), „Moromeții 2” vine cu onorabilitatea pe care i-o dă sursa literară, distribuția, numele lui Stere Gulea (un regizor apreciat şi cu experienţă), imaginea alb-negru a lui Vivi Drăgan Vasile și genul dramatic în care se încadrează.

Nu poate fi văzut decât ca un film serios, clasic, chiar istoric, dintre cele despre care o parte a publicului, nostalgică, ar putea spune că nu se mai fac.

Lipsa unui mare festival („Moromeții 2” a fost într-o secțiune a Festivalului de la Salonic, dar nu foarte semnificativă) nu pare să afecteze filmul (o parte din succesul la public obținut de „Poziția copilului” și „Aferim!” s-a datorat, cu siguranță, și premiilor de la Berlin – Ursul de Aur și, respectiv, Ursul de Argint pentru regie).

Dimpotrivă, absenţa selecțiilor și a trofeelor pare a semnala publicului larg că nu e vorba de unul din acele filme ale Noului Val percepute ca plicticoase, prea „ca în viață” și înțelese doar de critici și de jurii.

„Moromeții 2” pare să fie în sfârșit filmul pe care publicul larg îl aștepta (la fel cum, pe documentar, s-a întâmplat la începutul anului cu „România neîmblânzită”).

Un film care se ține departe atât de realismul dificil și greu de dus, „în care nu se întâmplă nimic”, al Noului Val, cât și de prostul gust estetic al unui film ca „Octav” (un film cu un succes relativ – 57.000 de spectatori; dar repudiat aproape la unison de critică și de industria cinematografică) sau vulgaritatea unei serii ca „Selfie”, respinsă de publicul cinefil.

Un film care poate întruni atât apreciarea unei părți a criticii, cât și a publicului.

………………..

Toate motivațiile de mai sus, prin care am încercat să explic valul de entuziasm din jurul filmului, țin de o zonă extra-estetică. Ele pot fi importante pentru istoria „Moromeților 2” și pot conta, pe termen lung, în istoria cinema-ului românesc. În același timp, pot să şi distorsioneze modul în care este receptat filmul.

Dar discuția despre cât de valoros și de relevant cinematografic este „Moromeții 2” e diferită și trebuie purtată în alți termeni. Am încercat eu însumi să o fac în cronica de întâmpinare intitulată „Vremea schimbării”.

 

Foto: Alex Damian