Cinci motive de a merge la Promenada Operei
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinci-motive-de-a-merge-la-promenada-operei/

„Promenada Operei”, cel mai mare concert în aer liber din Bucureşti, dedicat muzicii clasice, are loc sâmbătă, 30 august, de la ora 20.30, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti.

Un articol de Adina Scorţescu|19 august 2014

De ce ar trebui să mergeţi la concert?

1. E în aer liber și are atmosferă de festival.

Lipsesc tarabele cu mâncare și frigiderele cu bere rece (totuși, nu e Summer Well!), dar lumea stă relaxată, pe scaune sau direct pe iarbă; vezi și copii desculți, și tineri hippie, și doamne cu pălării și date cu Chanel. Anul trecut, la ediția a VII-a, au fost aproape 10.000 de spectatori.

În plus, să asculți „Vissi d’arte” din Tosca, live – la lumina lunii, cu clădirea Operei în față, drapată în alb (da, până și clădirea vine îmbrăcată frumos la eveniment) și Dâmbovița, întunecată și tăcută, în spate – e ca și cum ai prinde fericirea de picior pentru câteva minute.

Dacă nu-ți place „Tosca“, nu-i nimic, ai de unde alege. În program sunt și arii din „Rigoletto“, „Traviata“, „Manon Lescaut“, „Falstaff“, „Carmen“.

2. Faci o baie de artiști.

Pe scena din fața Operei se vor perinda cam 200 de artiști, dintre care unii sunt invitați speciali din străinătate precum tenorul Ştefan Pop şi baritonul Şerban Vasile.

3. Împuști doi iepuri dintr-o dată.

Spre deosebire de anul trecut, anul acesta vom asista și la momente de balet: „La fille mal gardée“, Manon, Giselle, Les Lutins, Rhapsody. Îi vei vedea dansând pe prim-balerinii Operei Naționale București, printre care Bianca Fota, Ovidiu Matei Iancu, Dawid Trzensimiech.

4. Ai parte de un preview al viitoarei stagiuni.

Vrei să cumperi la toamnă bilete la Operă, dar ți-e greu să te hotărăști? Cauți o montare mai puțin prăfuită, dar parcă nu-ți dorești nici o viziune foarte modernă, în care care Violetta din Traviata să vină îmbrăcată în fustă de piele? La Promenadă ai ocazia să vezi fragmente din premierele următoarei stagiuni: „Falstaff” în regia celebrului Graham Vick, „La traviata” în regia lui Paul Curran, “Manon Lescaut” în regia lui Jonathan Kent, „La fille mal gardée” („Fata prost păzită”) în coregrafia lui Sir Frederick Ashton şi „Giselle” în coregrafia lui Ethan Stiefel şi Johan Kobborg.

5. Intrarea e liberă.

Și, în plus, nu e la oră fixă. Poți să vii la jumătatea concertului (și o să te mulțumești cu ascultatul, căci între tine și scenă va fi o mare de oameni) sau poți să pleci mai devreme, ca să nu pierzi ultimul metrou.

Foto cu Promenada Operei – Oana Radu Turcu

14
/09
/18

Patrick Swayze și soția sa dansând în 1994, la "World Music Awards", pe piesa  lui  Whitney Houston "All the man that I need".  Cei doi s-au cunoscut în 1970, Houston Ballet Dance Company, pe când Lisa Niemi avea 14 ani. Patrick, fiul proprietarului și directorului companiei de dans, avea 18 ani.

13
/09
/18

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, melomanii sunt invitați la deschiderea oficială a stagiunii 2018 – 2019 a Operei Brașov, care se va desfășura, în mod tradițional, cu capodopera verdiană „Traviata”. Această stagiune stă sub semnul festiv al Centenarului Marii Uniri, dar și al aniversării a 65 de ani de la înființarea instituției care și-a adus o contribuție importantă în dezvoltarea vieții cultural-artistice românești.

12
/09
/18

Estonianul Marcel Johannes Kits a câștigat Concursul Enescu 2018, Secțiunea Violoncel, după o Finală în care a interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră în mi bemol major Op.107 de Dmitri Șostakovici. Finala de Violoncel a Concursul Enescu a avut loc marți, 11 septembrie, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Yibai Chen (China), iar pe locul al treilea și al patrulea s-au situate Stanislas Kim (Franța), respectiv Shizuka Mitsui (Japonia).  

11
/09
/18

 A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival începe joi, 13 septembrie, în mai multe locuri din București. Filme cu și despre George Michael, Whitney Houston, Joy Division, The Clash, The Fall, Radiohead și mulți alți artiși de renume vor fi proiectate în cele 4 zile de festival (13-16 septembrie) la Control Club, Spațiul M60, Apollo 111, precum și în aer liber, în parcarea Plaza România.

11
/09
/18

Câte doi tineri din Coreea de Sud, Germania, Italia, Japonia și China și câte unul din România, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Ucraina, Croația, Turcia și Republica Moldova s-au calificat în Etapa a II-a a Secțiunii de Vioară a Concursului Internațional „George Enescu” 2018, ale cărei rezultate au fost anunțate luni seară.

07
/09
/18

Turneul Vioara lui George Enescu revine în această toamnă pe scenele din România, în perioada 12 septembrie – 8 octombrie 2018. Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în anul Centenarului la Alba Iulia, Deva, Tecuci, Bistriţa, Timişoara, Slatina, Caracal și în mai multe recitaluri la București.

05
/09
/18

Începând de astăzi, aplicația pentru mobil JuratEnescu este la îndemâna celor care doresc să își testeze abilitatea de a aprecia o interpretare artistică. Prin intermediul aplicației fie din sală, fie urmărind online, iubitorii de muzică au ocazia să noteze participanții la Concursul Internațional George Enescu și pot vedea în ce măsură opțiunile lor se potrivesc cu cele ale juriului.

03
/09
/18

U2 a fost nevoită să îşi întrerupă, şi apoi să anuleze, concertul susţinut sâmbătă, la Berlin, în faţa a zeci de mii de spectatori, după ce solistul trupei irlandeze, Bono, şi-a pierdut vocea în timpul show-ului.

01
/09
/18

Între 1 și 23 septembrie, 270 dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai lumii, din 39 de țări, urcă pe scena Ateneului Român din București ca să câștige trofeul Concursului Internațional „George Enescu” 2018 și să se lanseze în lumea muzicii clasice internaționale.

22
/08
/18

Joi, 23 august, și vineri, 24 august, tinerii muzicieni, beneficiari ai bursei SoNoRo-Intereferențe, vor susține două concerte în Germania, la Grassau și la Traunstein, la finalul unei săptămânii de pregătire, în care vor lucra alături de muzicieni și profesori de la renumite școli de muzică din Europa.

21
/08
/18

Dirijorul Cristian Lupeș reface celebrul turneu enescian, într-un remarcabil concept de promovare a muzicii contemporane românești.

20
/08
/18

În acest weekend, la Făget, în Timiș, a avut loc prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, evenimentul făcând parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.