Zece întrebări pentru cel mai celebru țambalist român: Marius Mihalache
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-intrebari-pentru-cel-mai-celebru-tambalist-roman-marius-mihalache/

Născut la Bucureşti ca fiu al unui violonist, la 17 ani Marius Mihalache interpreta Chopin şi Mozart la Scala di Milano; urmau întâlnirile cu Chick Corea, Gloria Gaynor sau Nina Simone. Țambalul său l-a transformat într-unul dintre cei mai de succes muzicieni români de acum, în ţară şi în afara ei.

Un articol de Alina Vîlcan|2 Septembrie 2018

Astăzi, în ultima zi a Festivalului Bucureștii lui Caragiale, ascultăm Marius Mihalache Band. Înaintea concertului, am vrut să aflăm câteva dintre poveștile artistului – de la începuturile sale în muzică, pe când câștiga primele concursuri în afara țării, la întâlnirile cu artiști faimoși, dar și cum compune sau cum vede România culturală a lui 2018. „Se pare că multe nu s-au schimbat de când Caragiale spunea că în România talentul și munca sunt demne de compătimit. Se pare că românismele sunt blestemele acestui popor”, spune Marius Mihalache.

Începuturi. Marius, cum ai descoperit țambalul, la 4 ani, apoi pianul și cum te-ai întors la țambal?

M-am născut într-o familie simplă, modestă, dar cu multă, multă dragoste din partea tatălui meu și cu multă rigoare din partea mamei. Tatăl meu, un violonist simplu, fără studii în domeniu, dar cu multă dragoste și respect față de muzică, a reușit să-mi expună în așa fel muzica încât m-am îndrăgostit pe loc de ea. Eram un copil înconjurat de instrumente prin toată casa. În prima fază le-am transformat în jucării. Vioara mi s-a părut că scârțâie foarte urât în mâna mea, tobele nu scoteau nici un sunet, pianul era prea liniștit, la țambal cânta un văr de-al tatei și, într-o vizită, m-am jucat puțin la acest instrument cu picioare. Mi s-a părut fascinant că, deși băteam ca la tobe și consumam multă energie, ieșeau și niște sunete. Acela cred că a fost momentul când am ales țambalul sau el m-a ales pe mine, nu știu exact.

Afirmare. La 10 ani, câștigai primele concursuri în afara țării, iar la 17 ani interpretai Rahmaninov, Chopin sau Mozart la Scala di Milano. Cum erau toate acestea pentru un copil crescut într-un București sub comunism și, apoi, pentru un adolescent venit dintr-o țară abia ieșită din comunism? Cum ai trăit acele momente?

După o serie de teste pe care tatăl meu le făcea cu mine, s-a decis să urmez studierea acestui instrument. Am ajuns la ansamblul Românașul al Palatului Copiilor și de aici am plecat la multe concursuri atât în țară, cât și în străinătate. Veneau premii peste premii, laude peste laude, îmi aduc aminte că la școală eu eram singurul copil care avea voie să lipsească, pentru a merge să studiez. Și eram comandant de detașament al clasei mele, dădeam raportul clasei în fiecare zi. Eram un copil de 10 la școală și cu un viitor promițător în muzică.

Întâlniri. De-a lungul carierei tale, ai colaborat cu nume importante precum Chick Corea, Gloria Gaynor, Nina Simone, Steve Vai, Kitaro… Te-aș ruga să ne povestești un pic despre o astfel de întâlnire, despre cum te-a influențat ca om, ca artist?

Așa cum suntem siguri că vom muri sau că vom plăti toată viață taxe, așa știu eu cu siguranță că Dumnezeu mă iubește. Dumnezeu mi-a dat șansa să întâlnesc oameni la care eu mă uitam ca la sfinți. Când l-am ascultat prima dată pe Chick Corea, am vrut să mă las de muzică. Deși se spunea despre mine că sunt un mare talent, ascultându-l pe Corea și văzând la ce nivel poate să cânte, am zis că, dacă asta înseamnă muzica, ar trebui să mă las. A fost un moment extrem de important în cariera mea, pentru că mi-am ridicat ștacheta foarte sus și de acum urma să văd cum fac să ajung la ea. După câțiva ani de muncă și concepție, Chick Corea vine la București în turneul de promovare al albumului Origini. Dorește ca cineva din Europa de Est să cânte în deschiderea sa. Peste o sută de artiști din zona noastră au trimis materiale către manager pentru selecție. Printre aceștia m-am numărat și eu. Pe cine credeți că a ales Corea? Yeeees! Pe mineeee… A fost cel mai fericit moment din viața mea artistică. Să-l întâlnești pe Dumnezeu în fața ta, să vorbești cu el, sa-ți spună și el că ai talent, să-l atingi, să-i simți răsuflarea… Doamne, cât de mult mă iubești!  

Ca-n filme. Poate că nu mulți își amintesc că ai semnat coloana sonoră a unor filme precum Asfalt Tango sau Filantropica sau că ai colaborat cu Francis Ford Coppola pe muzică de film. Cum au fost aceste experiențe pentru tine, ai fi dispus să mai creezi pentru cinematografie?

Filmul este o altă pasiune pe care am descoperit-o, de data aceasta lucrând la Filantropica lui Nae Caranfil. Este o lume cu totul și cu totul specială. Să lucrezi pe imagini, să transmiți prin muzică ceea ce vrei ca spectatorul să simtă din scena respectivă, mi se pare fabulos. Este o lume pe care am studiat-o în ultimul timp la Berklee, în SUA, și în curând o să-mi iau masterul în compoziție cu specializarea pe songwriting și film scoring. Mă mândresc cu asta.

Inspirație. Complexă și dinamică, muzica ta se trage din mai multe zone. Cum apare o astfel de muzică, ce te inspiră, cum compune Marius Mihalache?

Pentru a compune ai nevoie de o idee, care poate veni din orice. De la oamenii de pe stradă până la istoria unei țări, la înghețata din colțul străzii sau balcoanele de la blocurile noastre cenușii. De aici, trebuie să spui o poveste și să transmiți un mesaj ascultătorilor. Ce vrei tu să înțeleagă ei prin piesa ta. După ce stabilești aceste coordonate, intervin știința, școala și talentul. 

Nou. Despre cel mai nou proiect al tău, spuneai că aduce împreună muzica tradițională și sound-ul modern al muzicii actuale. Despre ce e vorba?

Acum sunt îndrăgostit de soția mea, o româncă bănățeană, căreia i-am dedicat noul proiect – SĂFTIȚA – povestea româncei acestui popor. Vreau s-o descoperim pe Săftița noastră pe acest album, în toate ipostazele în care se poate găsi o femeie. Iubitoare, muză, copilă…

România culturală. După ce ai concertat pe marile scene ale lumii, cum vezi România culturală a anului 2018, anul centenarului? Cât de ofertantă este pentru un artist apreciat oriunde?

România culturală  e un subiect atât de complex, încât mi-e greu să răspund în câteva cuvinte. Dar se pare că multe nu s-au schimbat de când Caragiale spunea că „în România talentul și munca sunt demne de compătimit”. Se pare că românismele sunt blestemele acestui popor.

Concert. Te vedem azi în Festivalul Bucureștii lui Caragiale. La ce să se aștepte publicul bucureștean?

Da, vă invit să veniți astăzi, 2 septembrie, ora 18.15, la Festivalul Bucureștii lui Caragiale, acolo unde noi ne simțim foarte bine. Este al doilea an când sunt invitat să cânt pentru cei ce vin aici și să știți că atmosfera este absolut fantastică. Acest festival a reușit să crească foarte frumos, iar echipa Teatrului Ion Creangă este tânără, cu viziuni spectaculoase. Vă aștept! 

Trăsături. Dincolo de talent, de ce consideri că are nevoie un artist pentru a fi un mare artist? De la ce ai încercat să nu te abați în drumul tău?

Dincolo de talent, ai nevoie de foarte multe lucruri pentru a reuși. Unul dintre cele mai importante cred că este anturajul, care îți poate influența decisiv cariera. Rigoarea este un alt element extrem, extrem de important. De asemenea, perseverența. Școala, dar nu orice școală, ci o școală bună, care știe să-și aleagă profesorii. În muzică, profesorul e vital. Practic el îți deschide drumul spre cunoaștere și dacă nu știe cum să facă… Organizarea, managementul, strategiile, toate aceste lucruri și multe altele fac parte din rețeta oricărui artist de succes. O singură za dacă lipsește din acest lanț, te ratezi sau nu mai ești acolo, la înălțime.  

Scena ca a doua casă. Cânți azi alături de grupul tău, Marius Mihalache Band, și de soția ta, Arabela Nicolau. Cum trăiți voi dincolo de scenă?

Cânt alături de trupa mea, cu Florin la bas, Mandela la flaut și caval, soția mea Arabela la voce și Lorin, băiatul meu care mă face fericit în fiecare zi, la tobe. E un copil de care veți mai auzi multe lucruri frumoase. Suntem o familie și ne place să trăim cu capul în nori când suntem pe scenă și cu picioarele pe pământ când coborâm.  

…………………………………..

„E oare un mijloc mai puternic să scăpăm de haotica năvălire a lumii întregii în bietul nostru suflet, decât divina muzică?” se întreba Ion Luca Caragiale.

Marius Mihalache, excepțional artist al țambalului, dă răspunsul prin Săftița – un spectacol-concert inspirat din folclorul românesc, pe ritmuri balcanice, alături de Arabela Nicolau (voce), Lorin Mihalache (tobe), Mandela (flaut, caval), Florin Parfene (bass).

Următoarea întâlnire cu Săftița lui Marius Mihalache și a familiei sale de muzicieni are loc duminică, 2 septembrie, în Festivalului Bucureștii lui Caragiale (27 august – 2 septembrie, Parcul Cișmigiu).

Ziarul Metropolis continuă campania editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?

 

Așa cum suntem siguri că vom muri sau că vom plăti toată viață taxe, așa știu eu cu siguranță că Dumnezeu mă iubește. Dumnezeu mi-a dat șansa să întâlnesc oameni la care eu mă uitam ca la sfinți. Când l-am ascultat prima dată pe Chick Corea, am vrut să mă las de muzică. (Marius Mihalache, muzician)

Page 1 of 41234