Cineastul roman Mihai Malaimare Jr, premiat de Societatea criticilor americani
https://www.ziarulmetropolis.ro/cineastul-roman-mihai-malaimare-jr-premiat-de-societatea-criticilor-americani/

Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al filmului „The Master”, a fost premiat de criticii americani la cea de-a 47-a gală anuală a premiilor decernate de National Society of Film Critics, în cadrul căreia cineastul român s-a impus la categoria „cea mai bună imagine”.     Cea de-a 47-a gală organizată de National Society of […]

Un articol de Andrada Văsii|7 ianuarie 2013

Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al filmului „The Master”, a fost premiat de criticii americani la cea de-a 47-a gală anuală a premiilor decernate de National Society of Film Critics, în cadrul căreia cineastul român s-a impus la categoria „cea mai bună imagine”.

 

 

Cea de-a 47-a gală organizată de National Society of Film Critics a avut loc sâmbătă seară, la Elinor Bunin Munroe Center din New York.

Mihai Mălaimare Jr. a primit la sfârşitul anului 2012 şi premiul pentru cea mai bună imagine din partea Boston Society of Film Critics, pentru filmul „The Master”, în regia lui Paul Thomas Anderson.

Cineastul român a fost, de asemenea, nominalizat la categoria „cea mai bună imagine”, pentru filmul „The Master”, la alte două premii prestigioase – Satellite Awards şi Critics’ Choice Awards.

Directorul de imagine Mihai Mălaimare Jr. a colaborat, printre altele, cu regizorul Francis Ford Coppola la realizarea filmelor „Tinereţe fără tinereţe” şi „Tetro”.

Lungmetrajul „The Master”, regizat de americanul Paul Thomas Anderson, a fost recompensat la Festivalul de Film de la Veneţia 2012 pentru regie şi pentru cea mai bună interpretare masculină – distincţie acordată ex-aequo lui Joaquin Phoenix şi Philip Seymour Hoffman.

„The Master” este primul film din ultimii cinci ani al regizorului şi scenaristului Paul Thomas Anderson. Pelicula prezintă un studiu de personaj – un veteran din marina americană cu un comportament violent -, dar şi un portret al Americii de după cel de-Al Doilea Război Mondial. S-a spus că ar fi inspirată de cultul scientologic şi, într-adevăr, aproape toate personajele sunt implicate cumva într-un cult controversat, dar nu este vorba despre o analiză a acestei mediatizate religii.

Marele câştigător al galei organizate sâmbătă de National Society of Film Critics este însă lungmetrajul „Amour”, regizat de Michael Haneke, care s-a impus la trei categorii principale: „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (Michael Haneke) şi „cea mai bună actriţă” (Emmanuelle Riva).

Britanicul Daniel Day-Lewis s-a impus la categoria „cel mai bun actor” cu rolul din filmul „Lincoln”, regizat de Steven Spielberg.

Premiile secundare pentru interpretare au revenit actorilor Matthew McConaughey („Magic Mike”) şi Amy Adams („The Master”).

La categoria „cel mai bun scenariu” s-a impus Tony Kushner („Lincoln”), iar la categoria „cel mai bun documentar” a triumfat producţia „The Gatekeepers”.

Producţia „This Is Not a Film”, regizată de Jafar Panahi, a primit trofeul pentru cel mai bun film experimental.

În cadrul galei organizate de National Society of Film Critics au fost decernate şi două premii speciale. Laurence Kardish, curatorul departamentului de film din cadrul celebrului muzeu MoMA, a fost recompensat cu Film Heritage Award, acelaşi trofeu fiind decernat şi companiei Milestone Film and Video pentru proiectul ei intitulat „Shirley Clarke”.

The National Society of Film Critics cuprinde 61 de membri cu drept de vot – critici de film care lucrează pentru cotidianele importante din Los Angeles, Boston, New York şi Chicago, şi la reviste renumite, precum Time, Newsweek şi The New Yorker.

În timp ce diferitele asociaţii de critici de film care decernează premii în sezonul de dinaintea Oscarurilor rareori se pun de acord, membrii acestora ajută la restrângerea spectrului de posibili nominalizaţi la distincţiile oferite de Academia de film americană.

Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 10 ianuarie, iar gala premiilor Academiei de film americane va avea loc pe 24 februarie.

 

 

Sursa: Mediafax

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

22
/08
/16

„Nu există cuvinte...a plecat un actor și un Om de Geniu! Marin Moraru. Dumnezeu să-l odihnească. Marinuș.." - Oana Pellea. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Marin Moraru va fi depus luni seară la Biserica Colțea din Capitală. Înmormântarea artistului va avea loc miercuri, în jurul orelor prânzului, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor.

22
/08
/16

Între 14 și 18 septembrie, va avea loc prima ediție a festivalului PELÍCULA – LATIN AMERICA FILM & EXPERIENCE. Iubitorii filmului vor putea viziona pelicule conectate puternic cu 8 țări din America Latină: Argentina, Brazilia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, Venezuela și Uruguay. Sunt în total 15 filme care pot fi văzute la Cinema Elvira Popescu, Instituto Cervantes de Bucarest, POINT sau Journey Pub.

22
/08
/16

Fundaţia Geo Barton prezintă spectacolul „Aici nu-i de joacă” după Pauline Daumale, regia Catrinel Dumitrescu, duminică 4 septembrie, de la ora 20.30, în Grădina Televiziunii Române, în cadrul proiectului „Teatru în TVR”.

22
/08
/16

Cel mai așteptat thriller românesc al anului, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, a câștigat două premii la Festivalul de la Sarajevo, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din Europa. Sâmbătă seara, la gala de închidere, Gheorghe Visu a urcat pe scenă pentru trofeul Heart of Sarajevo acordat celui mai bun actor. Un al doilea premiu oferit filmului a fost Mențiunea Specială a Juriului. Din 23 septembrie, Câini intră pe ecranele din România, distribuit de Transilvania Film.

21
/08
/16

„Suntem ce sunt amintirile noastre.” - Marin Moraru. Cunoscutul actor a decedat duminică după-amiază, la Spitalul Elias. În vârstă de 79 de ani, actorul Marin Moraru (Marinuș, pentru prieteni) a fost unul dintre cei mai mari actori români ai generației sale. Înmormântarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiștilor.

20
/08
/16

Astăzi, 20 august, începe cea de-a șaptea ediție a Divan Film Festival, singurul festival de film balcanic din România. Timp de două zile, sâmbătă și duminică, 20 și 21 august, au loc proiecții de film în Craiova (în aer liber în Centrul Vechi și la Cinema Inspire), după care evenimentul va continua în Portul Cultural Cetate până pe 28 august.

20
/08
/16

Într-o zi de 20 august se năştea istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga (1920) şi se stingeau din viaţă îndrăgitul cântăreţ Joe Dassin (1980) şi Dimitrie Bolintineanu, "unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a produs poporul român" (N. Iorga) şi "poate cel mai genial" (O. Densușianu)...

19
/08
/16

Compozitorul Adrian Enescu a încetat din viață vineri, au confirmat reprezentanți ai Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR). La Gala Premiilor UNITER, eveniment care a avut loc anul acesta, la Teatrul “Regina Maria” din Oradea, Adrian Enescu a fost recompensat cu Premiul Special pentru Muzică de Teatru.

19
/08
/16

„Profesorul de vioară” – povestea violonistului forţat de împrejurări să predea muzică unor tineri din Heliopolis, cea mai mare şi mai periculoasă favelă din Sao Paolo – poate fi văzut, de astăzi, în cinematografele din România. Filmul lui Sergio Machado este inspirat de povestea reală a Institutului Baccarelli, unul dintre cele mai de success proiecte de incluziune socială din Brazilia, iniţiat în anul 1996.

19
/08
/16

Într-o zi de 19 august (1881) se năştea George Enescu, cel de-al optulea copil al familei Costache şi Maria Enescu. Viitorul muzician de geniu rămâne în scurt timp singura odraslă a familiei, toţi ceilalţi şapte copii veniţi pe lume înaintea sa stingându-se din viaţă la vârste fragede.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

18
/08
/16

„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franţa, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naştere pe care scria «născut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“ Viaţa lui Neagu Djuvara începe aşadar în 1916, la Bucureşti, sub semnul aventurii şi al peregrinărilor.

18
/08
/16

Într-o zi de 18 august (1952) se năştea actorul şi dansatorul american Patrick Swayze, devenit celebru după rolurile din "Dirty Dancing" (1987) - film pentru care a scris și compus cântecul She's Like the Wind -, "Ghost" (1990) sau "Point Break" (1991).

18
/08
/16

Din 23 septembrie, unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului poate fi văzut pe marile ecrane din România. Câini marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre, și reunește trei dintre cei mai apreciați actori români, în roluri puternice: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. O mostră din atmosfera plină de suspans a filmului puteţi vedea în trailerul oficial lansat astăzi.