Cinecluburi în aer liber pe timp de vară
https://www.ziarulmetropolis.ro/cinecluburi-in-aer-liber-pe-timp-de-vara/

PREVIEW Două cinecluburi în aer liber – F-SIDES şi CINEVARA – le oferă cinefililor din Bucureşti şansa să vadă filme realizate de femei şi filme din patrimoniul cinematografiei.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 iulie 2020

Recent anunţat, F-SIDES este primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei şi modurilor alternative de a privi şi reprezenta feminităţi în cinematografie şi societate.

Cineclubul va debuta pe 13 iulie la Spaţiul M60 din Bucureşti şi va continua timp de cinci luni cu o serie de proiecţii în grădinile de vară ale capitalei.

Potrivit iniţiatorilor, cineclubul „îşi propune să construiască o platformă online şi offline şi un spaţiu sigur de discuţie şi educaţie”.

Ioana Diaconu, cofondatoare F-SIDES, spune că „filmele caută să aducă în prim plan o perspectivă feminină şi să fie un punct de pornire pentru subiecte precum sororitate, libertatea asupra propriului corp, educaţia fetelor, violenţa împotriva femeii, explorarea sexualităţii, maternitate sau comunicarea intergeneraţională”.

Proiecţiile de film vor fi dublate de dezbateri care vor aprofunda tema lunară a cineclubului propunând subiecte de referinţă, discuţie şi acţiune împreună cu invitaţi speciali.

Seria de evenimente F-SIDES va începe cu proiecţia filmului „The Holy Girl” („La niña santa”), al regizoarei argentiniene Lucrecia Martel, o introducere curajoasă în tematica socializării de gen şi a educaţiei oferite fetelor.

Conform unei analize realizate de F-SIDES, 17.5% dintre filmele lansate în 2019 în cinematografele din România au fost regizate sau co-regizate de femei, ceea ce reflectă cifrele la nivel european şi mondial.

În ultimii 10 ani, 19% dintre producţiile româneşti din cinematografe au fost regizate sau co-regizate de femei. De asemenea, European Audiovisual Observatory atrage atenţia că la nivel european numai unul din cinci filme este regizat de o femeie.

Iniţiatorii mai spun că proiectul F-SIDES este construit în jurul conceptului ”female gaze”, un termen care provine din teoria de film feministă, reprezentând perspectiva privitorului de gen feminin. Acesta a apărut ca răspuns la termenul ”male gaze”, adus în atenţia publică în 1975 de teoreticiana feministă de film Laura Mulvey, care spune că filmul hollywoodian prezintă cu precădere perspectiva unui personaj sau regizor bărbat, în care personajul feminin îndeplineşte o singură funcţie, pe două nivele: obiect erotic pentru personajele din film şi obiect erotic pentru spectator.

Conceptul de ”female gaze” urmăreşte să redea autonomia şi iniţiativa privirii feminine şi să o scoată din statutul de obiect al dorinţei. Susţinând această idee, lansarea Cineclubului F-SIDES este însoţită de un manifest dedicat conceptului „female gaze” şi a necesităţii imperative a unei comunităţi care caută, discută, vede şi dă publicului mai multe filme făcute de femei.

Mai multe informaţii despre F-Sides pot fi găsite pe site-ul său şi pe pagina sa de Facebook.

 

Organizat de Fundaţia9 şi ajuns la a doua ediţie, CINEVARA este un program de  proiecţii de film în aer liber ce vor avea loc pe toată durata verii, între 9 iulie şi 3 septembrie, în grădina Rezidenței BRD Scena9 din cartierul Icoanei (I.L. Caragiale, nr. 32).

Ediția din acest an este realizată în parteneriat cu Film Foundation, organizație înființată de celebrul regizor Martin Scorsese cu scopul de a recupera și de a conserva patrimoniul cinematografic mondial.

Pentru al doilea an consecutiv, selecția filmelor CINEVARA este semnată de către Richard Peña, profesor la School of The Arts, Columbia University și fost director de programe la Film Society of Lincoln Center din New York, Statele Unite ale Americii.

Potrivit organizatorilor, programul CINEVARA 2020 este dedicat diversității culturale și problemelor sociale cu care lumea s-a confruntat de-a lungul timpului, cum ar fi condiția refugiaților senegalezi în anii ’60 ori sacrificiile pe care o fiică trebuie să le facă pentru a-și întreține familia emigrată din Pakistan.

Proiecțiile vor avea loc în fiecare joi, timp de nouă săptămâni, începând cu ora 21.00, cu respectarea tuturor normelor igienico-sanitare impuse de lege. În acest context, vor fi disponibile 30 de locuri pentru fiecare proiecție. Accesul se va face pe bază de bilet, ce poate fi cumpărat pe platforma eventbook.ro.

Filmele vor fi proiectate după următorul program:

● 9 iulie – Amintiri despre subdezvoltare (1968), regia Tomás Gutiérrez Alea
● 16 iulie – Black Girl (1966), regia Ousmane Sembène
● 23 iulie – Insiang (1976), regia Lino Brocka
● 30 iulie – Vara secetoasă (1963), regia Metin Erksan
● 6 august – Servitoarea (1960), regia Kim Ki-young
● 13 august – Mumia (1969), regia Shadi Abdel Salam
● 20 august – Culoarea rodiei (1968), regia Sergei Parajanov
● 27 august – Touki Bouki (1973), regia Djibril Diop Mambéty
● 3 septembrie – Poveste din Taipei (1985), regia Edward Yang

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.