„Ciobăniţă” de Grigorescu va fi scos la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ciobanita-de-grigorescu-va-fi-scos-la-licitatie/

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

Un articol de |14 septembrie 2012

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.

 

Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi prezentat un cald peisaj de toamnă realizat tot de Grigorescu.

Lucrările grigoresciene vor putea fi achiziţionate pe 25 septembrie, alături de alte 156 de opere semnate de artişti precum: Nicolae Tonitza, Francisc Şirato, Ion Ţuculescu, Nicolae Dărăscu, Samuel Mutzner, Max Arnold, Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi alţii.

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu (un ulei pe pânză, cu dimensiunile 61 × 38 cm) provine din colecţia dr. Maria Avramescu şi are o valoare estimativă cuprinsă între 50.000 – 100.000 de euro.

 

Potrivit Artmark, care îl citează pe omul de cultură Constantin Istrati, este posibil ca personajul din lucrarea „Ciobăniţă” să fie soţia artistului, Maria Danciu, un model preferat de către acesta, şi pe care o deghiza uneori în haine de cioban, pictând-o ca atare „sur le motif” (o lucrarea pictată fără ca autorul să fi realizat înainte un desen intermediar, n.r.).

„Ciobăniţă” este pictată pe o pânză adusă din Franţa, ce poartă ştampila fabricantului şi a vânzătorului de articole de pictură – Alexis Ottoz & Félix Voisinot – şi adresa magazinului, Notre Dame de Lorette 46, aflându-se în apropierea zonei în care artistul a avut atelier mai mulţi ani la rând.

Doi ciobănaşi realizaţi de Nicolae Grigorescu, „Ciobănaş cu turmă de oi”, respectiv „Ciobănaş pe Valea Doftanei”, sunt printre cele mai valoroase tablouri adjudecate în România (195.000 de euro, la Licitaţia de Vară 2012, respectiv 250.000 de euro, la Licitaţia de Impresionism Românesc din septembrie 2011).

Cea de-a doua lucrare cu care Grigorescu participă la licitaţia Artmark din 25 septembrie este „Peisaj de toamnă” (ulei pe lemn, 22 × 33 cm) cu o valoare estimată între 25.000 – 35.000 de euro. Opera a participat la expoziţia „N. Grigorescu – Maestrul de la Câmpina”, în 2006, la Muzeul Naţional Cotroceni, şi este realizată în primii ani ai retragerii definitive a artistului la Câmpina.

În istoria artei româneşti, Impresionismul a fost deseori asociat cu numele lui Grigorescu. Pictura în aer liber, la şevalet, contactul cu existenţa reală a lucrurilor din natură, preocuparea pentru tonurile clare, sub influenţa vibraţiilor luminii, tehnica picturii în tuşe mărunte, alăturate, suprapuse şi în culori pure, neamestecate pe paletă sunt principale elemente artistice ce-l apropie pe Grigorescu de curentul impresionist.

Ambele picturi semnate de artist împreună cu peste 150 de alte lucrări pot fi admirate la sediul Artmark din Palatul Cesianu – Racoviţă, până pe data de 24 septembrie. În ziua licitaţiei, pe 25 septembrie, lucrările vor fi transferate la Ateneul Român.

Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008. În cei cinci ani de existenţă, Artmark a organizat aproape 100 de licitaţii de artă, care au pus în vânzare peste 10.000 de opere de artă şi obiecte de colecţie.

Vânzările publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 5,5 milioane de euro în 2010 la 11 milioane de euro în 2011, într-o piaţă a vânzărilor publice care a crescut de la aproximativ 8,3 milioane euro în 2010 la aproximativ 14 milioane euro în 2011.

 

Sursa:  Mediafax

 

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.