Ciocoii vechi și noi, romanul lui Nicolae Filimon, oglindă a epocii
https://www.ziarulmetropolis.ro/ciocoii-vechi-%c8%99i-noi-romanul-lui-nicolae-filimon-oglind%c4%83-a-epocii/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Puţine sunt cărţile care să ilustreze atât de pregnant o epocă, să-i rezume elementele definitorii şi, mai mult, să devină un posibil subiect de meditaţie pentru observatorul atent din orice timp al istoriei noastre.

Un articol de Georgeta Filitti|20 februarie 2019

Nicolae Filimon (1819-1865), fiu de preot, autodidact, cronicar muzical și funcționar la Arhivele Statului, este el însuși un personaj tipic al vremurilor în schimbare. Mentalitatea fanariotă e încă prezentă în societatea românească iar ”oamenii noi” se ridică rapid, agresiv, lipsiți total de scrupule.

Persoana de la care pornește intriga face parte din anturajul lui Caragea vodă și este ”unul dintre cei mai mari desfrânați și risipitori din acel timp”, postelnicul Andronache Tuzluc. Fura ”ca un tâlhar de codru și cheltuia ca un nebun”. Asta nu-l împiedică s-o ceară de soție pe Maria, fiica banului C., întruchiparea inocenței și a curățeniei sufletești. E înconjurat de creaturi pe măsură: baronul Calicevschi, Dimache Pingelescu, o beizadea ”plină de fanfaronadă”. Jocul de cărți pe mize uriașe e ocupația lor favorită.

Omul lui de casă, Dinu Păturică, ciocoi ambițios, îl imită întru totul. Tovarăș de chiolhanuri îi sunt un Ciolănescu, un Chioftea, un Boroboanță, ”corifeii ciocoismului și ai hoțomăniilor bucureștene de atunci”. Grija lor se rezumă în îndemnul: ”Fă-te om de lumea nouă să furi cloșca de pe ouă”. Cum? Prin intrigi, estorcări, șantaj. Și, deopotrivă, prin colaborări bizare. Chera Duduca este personajul care manevrează între Tuzluc și Dinu Păturică pentru sărăcirea celui dintâi. Costea Chiorul li se alătură ca negustor de mătăsărie și giuvaeruri și deopotrivă creditor. N.F. își întitulează capitolul consacrat amantei fatale Femeia a scos pe om din Rai.

Fantezia se împletește cu fapte reale în narațiunea scriitorului. Dacă ascensiunea ca și prăbușirea lui Tuzluc se petrec în domnia lui Caragea vodă (datorită jefuirii sistematice operate de cei trei), Dinu Păturică e adevărată vedetă în domnia ultimului fanariot, Alexandru Suțu, căci e promovat mare stolnic și ispravnic de străini. Caracterul său ciocoiesc e pus în evidență de evenimente ce se succed dramatic începând din ianuarie 1821; venirea pandurilor lui Tudor îl aruncă pe Dinu Păturică, asemenea oricărui oportunist, în tabăra răsculaților dar venirea grecului Ipsilanti îi schimbă opțiunile, fiind gata să-l ucidă pe român.

Apoi lucrurile urmează într-o formă moralizatoare în asemenea măsură că exegeții operei lui N.F. nu ezită să-l socotească ”adevăratul inițiator al romanului românesc”. După înfrângerea lui Tudor și a lui Ipsilanti, în Țara românească vine domnul pământean Grigore Ghica; totul pare să se îndrepte și binele să triumfe iar ticăloșii să fie pedepsiți. Dinu Păturică ajunge la ocnă, Chera Duduca fuge cu un turc peste Dunăre iar Costea Chiorul e țintuit de ureche în piață, la stâlpul infamiei, pentru blestemățiile făcute. Și ca lucrurile rele ”să se spele”, această execuție publică se consumă odată cu două procesiuni mortuare: a lui Tuzluc și a lui Dinu Păturică. Mai mult, Gheorghe, fostul vătaf din curtea lui Tuzluc, cel care încercase să-i deschidă ochii asupra matrapazlâcurilor lui Păturică și fusese izgonit, ajunge în grațiile lui vodă, e mare spătar și caimacam al Craiovei. El se căsătorește cu Maria, fiica banului C., râvnită odinioară de Tuzluc, încheind așa, într-o notă pozitivă, acest tablou de viață românească din veacul al XIX-lea.

Poate mai mult decât savante tomuri de istorie, romanul lui N.F. oferă cititorului o descriere convingătoare, vie, a societății românești de tranziție de la domniile fanariote la cele pământene și face operă de educație căci generație de generație se poate judeca pe sine și prin lumina paginilor autorului autodidact.



05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.

03
/12
/15

Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceză şi deţinător al Premiului Goncourt pentru nuvelă, vine la Bucureşti, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi Institutului Francez.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

27
/11
/15

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză, a murit la vârsta de 91 de ani, în noaptea de joi spre vineri, au precizat reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România. Grav bolnavă, Antoaneta Ralian fusese internată în spital în ultima perioadă.

21
/11
/15

Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.

19
/11
/15

Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva dintre autorii care îşi vor lansa cele mai noi volume la Editura Humanitas cu prilejul Târgului Internaţional Gaudeamus, care are loc în perioada 18-22 noiembrie la Romexpo.

18
/11
/15

Astăzi, de la ora 12.00, s-a deschis oficial cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015, cel mai important eveniment de tip expoziţional şi momentul de vârf al anului editorial şi cultural din România. Gaudeamus 2015 se desfăşoară în perioada 18 - 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

18
/11
/15

Într-o zi de 18 noiembrie (1922) se stingea din viaţă unul dintre ctitorii romanului modern. O înregistrare de arhivă ni-l prezintă pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut, vorbind despre autorul lui Á la recherche du temps perdu.

17
/11
/15

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranță.