„Clasic e fantastic”, concert dedicat Zilei Culturii Romane
https://www.ziarulmetropolis.ro/clasic-e-fantastic-concert-dedicat-zilei-culturii-romane/

Ziua Culturii Române, care se sărbătoreşte pe 15 ianuarie, va fi celebrată de Filarmonica „George Enescu” la Ateneul Român din Capitală pe 20 ianuarie, evenimentul marcând, totodată, împlinirea a 163 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Concertul „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica” din 20 ianuarie, de la ora 11.00, este […]

Un articol de Andrada Văsii|9 ianuarie 2013

Ziua Culturii Române, care se sărbătoreşte pe 15 ianuarie, va fi celebrată de Filarmonica „George Enescu” la Ateneul Român din Capitală pe 20 ianuarie, evenimentul marcând, totodată, împlinirea a 163 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu.

Concertul „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica” din 20 ianuarie, de la ora 11.00, este dedicat Zilei Culturii Române şi prilejuieşte întâlnirea cu câţiva dintre cei mai buni percuţionişti români, cadre didactice şi studenţi de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Ei vor propune celui mai tânăr public de concert o călătorie în lumea fascinantă a ritmurilor şi sonorităţilor unei mari familii de intrumente muzicale, cea a instrumentelor de percuţie, informează un comunicat.

Interpreţii Alexandru Matei, Sorin Rotaru, Alexandru Dan, Alexandru Stroe vor oferi publicului lucrări de Johann Sebastian Bach, S.Fink, Ney Rosauro, David Friedman, Steve Reich, şi Terry Riley.

„Clasic e Fantastic” este cel mai amplu proiect educaţional de muzică clasică destinat copiilor şi tinerilor, în care sunt implicaţi muzicieni profesionişti şi amatori. Alături de ei urcă pe scenă şi viitorii muzicieni, în prezent studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Proiectul „Clasic e Fantastic” este o premieră în România. În majoritatea oraşelor lumii, la Viena, Paris, München, Hamburg, Londra, Praga, Budapesta, New York, marile instituţii muzicale de cultură derulează de ani de zile programe educaţionale asemănătoare.

Pentru cea de-a treia stagiune a acestui proiect (2012 – 2013), obiectivul este de a aduce din nou în Sala Mare a Ateneului Român peste 10.000 de copii şi tineri, facilitând astfel accesul acestora la educaţia muzicală clasică.

Biletele pentru concertul de pe 20 ianuarie se pun în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român, miercuri, de la ora 12.00, preţul unui bilet fiind de 15 lei. În limita locurilor disponibile, se fac rezervări pentru grupuri şcolare. Numarul maxim de locuri ce pot fi cumparate de o singură persoană este 10.

Concertul nu este recomandat copiilor sub şapte ani.

 

 

Sursa: Mediafax

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.