Clint Eastwood, film biografic despre pilotul-erou Chesley „Sully” Sullenberger
https://www.ziarulmetropolis.ro/clint-eastwood-va-regiza-un-film-biografic-despre-pilotul-erou-chesley-sully-sullenberger/

Clint Eastwood va regiza şi va produce un film biografic despre pilotul-erou Chesley „Sully” Sullenberger, potrivit unui anunţ făcut, marţi, de studiourile Warner Bros. Scenariul filmului va fi adaptat după memoriile scrise de Sullenberger, în 2009, „Highest Duty: My Search for What Really Matters”.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2015

Volumul prezintă viaţa personală a pilotului înainte de legendara sa acţiune, din ianuarie 2009, când a reuşit aducerea la sol în siguranţă a unui avion al companiei americane US Airways, pe râul Hudson, din New York, după ce aeronava a fost avariată la puţin timp după decolare, din cauza unui stol de gâşte care a zburat înspre motoare.

„Sully” a devenit rapid un erou naţional american, datorită acţiunilor sale, şi a fost ulterior curtat de diferite partide politice din ţară pentru a ocupa funcţii publice, dar acesta a refuzat să se asocieze în vreun fel cu ele.

„Sunt foarte fericit că povestea mea este în mâinile unui povestitor şi cineast atât de înzestrat, Clint Eastwood”, a declarat, marţi, pilotul, ca o reacţie la anunţul făcut de studiourile Warner Bros.

Clint Eastwood a regizat, totodată, şi filmul „Lunetistul american/ American Sniper”, cu Bradley Cooper, inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle, devenit o adevărată legendă a armatei americane, pentru modul în care a luptat în Irak. Această peliculă a fost un adevărat succes, având încasări de 543,4 milioane de dolari.

Clint Eastwood, născut în 1930, a câştigat patru premii Oscar ca actor, regizor şi producător. Şi-a început cariera de actor jucând în câteva producţii neînsemnate ale studiourilor Universal, dar primele succese le-a avut în filmele western regizate de Sergio Leone: „Pentru un pumn de dolari” (1964), „Pentru câţiva dolari în plus” (1965) şi „Cel bun, cel rău, cel urât” (1966). Filmele sale au fost apreciate de critici şi de public, cele mai mari succese înregistrându-le cu producţiile „Necruţătorul” (1992), „În bătaia puştii” (1993), „Podurile din Madison County” (1995), „O fată de milioane/ Million Dollar Baby” (2004), „Scrisori din Iwo Jima” (2006) şi „Steaguri pline de glorie” (2006).

„Gran Torino”, lungmetraj în care Eastwood a fost şi interpret, este cel mai de succes film al acestuia din punct de vedere al încasărilor, cu 260,5 milioane de dolari la nivel mondial.

Celebrul regizor american a realizat şi lungmetrajul „Invictus”, o peliculă despre Nelson Mandela, care a avut premiera în decembrie 2009, dar şi pelicula „J. Edgar”, despre viaţa şi cariera lui J. Edgar Hoover, fondatorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), interpretat de Leonardo DiCaprio, ce a avut premiera în noiembrie 2011.

Foto: Clint Eastwood – cinemagia

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.