Cluj: La Festivalului Internaţional „Comedy Cluj”, vor rula peste 130 de filme realizate de cineaşti din 35 de ţări
https://www.ziarulmetropolis.ro/cluj-la-festivalului-international-comedy-cluj-vor-rula-peste-130-de-filme-realizate-de-cineasti-din-35-de-tari/

Peste 130 de filme realizate de cineaşti din 35 de ţări vor fi proiectate la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care se va desfăşura între 12 şi 21 octombrie. Multe dintre filmele care vor rula la Cinematografele „Florin Piersic” şi „Victoria”, la Casa TIFF, Casa Tranzit şi la Klausenburg […]

Un articol de |3 octombrie 2012

Peste 130 de filme realizate de cineaşti din 35 de ţări vor fi proiectate la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care se va desfăşura între 12 şi 21 octombrie.

Multe dintre filmele care vor rula la Cinematografele „Florin Piersic” şi „Victoria”, la Casa TIFF, Casa Tranzit şi la Klausenburg Cafe vor fi prezentate în premieră în România. Publicul este aşteptat, de asemenea, la ateliere de lucru, expoziţii, spectacole cu piese de teatru şi la câteva reprezentaţii stradale. La festival sunt invitate peste 100 de personalităţi ale cinematografiei româneşti şi străine, printre care reputaţii actori Marcel Iureş şi Horaţiu Mălăele.

Producţiile înscrise în acest an în competiţia filmului de lung metraj a festivalului sunt „Baikonur”, în regia lui Veit Helmer, (Germania), „Ucigându-l pe Bono/Killing Bono”, regia Nick Hamm (Irlanda), „Hysteria”, regia Tanya Vexler (Marea Britanie/Franţa), „Chinese Take-Away/ Un Cuento Chino”, regia Sebastian Borensztein (Argentina), „Pista/The Runway”, regia Ian Power (Irlanda/Luxemburg), „Stare de şoc/Stnaje Soka”, regizor Andrej Kosak (Slovenia), „OZN în ochii ei/ UFO in Her Eyes”, regia Xiaolu Guo (China/Germania), „Călătoria/The Trip”, regia Michel Winterbottom (Marea Britanie), şi „Montevideo, puterea unui vis/Montevideo, bog te video”, regia Dragan Bjelogrlic (Serbia).

Juriul competiţiei este compus din Thom Palmen – director Umea Film Festival din Suedia, Laurenţiu Damian – regizor şi scenarist, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, Sebastian Stern – regizor german, câştigător al premiului pentru cea mai bună regie la ediţia din 2011 a „Comedy Cluj” pentru filmul „Bondarul / Die Hummel”, Declan Cassidy – regizor şi scenarist, membru fondator al Irish Film and Television Academy, şi Vivek Singhania – producător indian, cu numeroase proiecte cinematografice pentru Bollywood.

Ca şi la ediţiile precedente, juriul secţiunii de filme de scurt metraj va fi format din critici de film, jurnalişti şi bloggeri.

Marelui actor Horaţiu Mălăele îi va fi decernat Premiul de excelenţă la „Comedy Cluj”. Publicul va putea viziona filmul „Divorţ din dragoste”, realizat de cineastul Andrei Blaier în anul 1991, cu Horaţiu Mălăele în rolul principal, în 17 octombrie, la Cinematograful „Victoria”.

Actorul Marcel Iureş va veni la Festivalul de la Cluj-Napoca în data de 14 octombrie, de această dată în ipostaza de om de teatru, protagonist al unui spectacol tulburător, în piesa „Absolut!”, pusă în scenă la Teatrul ACT din Bucureşti de regizorul Alexandru Dabija. Spectacolul cu piesa inspirată de povestirea „Ivan Turbincă” de Ion Creangă se va juca la Teatrul Naţional, preţul unui bilet fiind de 60 de lei.

În secţiunile „Focus Israel” şi „Focus Ungaria” ale festivalului vor rula filmele „2 night”, regia Roi Werner (2010), „Lenin în Octombrie”, regia Evgeny Ruman (2010), „Copiii Dragonului Verde”, regia Bence Miklauzic (2010), „Fotbal din vremurile bune” regia Sandor Pal (1973), „Martorul”, regia Peter Bacso (1969) şi „Mondenele”, regia Peter Timar (1997).

Pentru amatorii de filme de groază, în secţiunea „Fantasy/Horror” vor rula 12 filme, printre care „O pisică la Paris/Une vie de chat” creaţie din 2010 a cineaştilor Jean-Loup Felicioli şi Alain Gagnol, şi „Un monstru la Paris”, turnat anul trecut de regizorul Bibo Bergeron.

Biletele pentru proiecţiile de la „Comedy Cluj” se pot cumpăra, cu anticipaţie, la Cinematograful „Florin Piersic” şi costă 9 lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari 7 lei. Preţul unui abonament pentru cinci proiecţii de filme este 35 lei, iar pentru zece proiecţii – 60 de lei. Pentru Gala de Decernare a Premiilor şi Noaptea Spot-urilor Publicitare preţul biletului este de 15 lei. La Klausenburg Cafe, intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Sursa: Agerpres

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.