Cockoși, în regia lui Horia Suru, la Teatrul Național București
https://www.ziarulmetropolis.ro/cockosi-in-regia-lui-horia-suru-la-teatrul-national-bucuresti/

Luni, 13 iunie, de la ora 20.00, va avea loc la Teatrul Naţional din Bucureşti (Sala Mică) o reprezentaţie a spectacolului ,,Cockoşi”, de Mike Bartlett, în regia lui Horia Suru. Montat în premieră naţională în 2014 la Teatrul Act, spectacolul spune povestea unei relaţii de lungă durată şi eşecul despărţirii unui cuplu disfuncţional.

Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2016

O întâlnire tulburătoare cu o femeie necunoscută, la metrou, zdruncină o legătură ce începuse deja (de mult) să se clatine. Cea mai dificilă întrebare – lupt sau plec? – își găsește răspunsuri diferite din partea fiecărui reprezentant al unui triunghi amoros puțin mai altfel.

Spectacolul a participat la numeroase festivaluri naționale de teatru, fiind unanim apreciat atât din partea criticilor de specialitate, cât și din partea publicului.

Tensionat şi super-inteligent construit, fără excrescenţe şi fără răsfăţuri regizorale, fără banalităţi glazurate oferite drept trufandale, fără goluri de aer ori căderi de tensiune. Cu învolburări în crescendo, cu încrâncenări atent cumpănite, cu multă, cu foarte multă umanitate. Cu o autenticitate absolut copleşitoare, cu un efect de real niciodată fisurat. (Mircea Morariu)

Din distribuție fac parte actorii Rareș Florin Stoica, Fulvia Folosea, Vlad Nemeș și Ionel Mihăilescu. Pentru rolul din acest spectacol, Vlad Nemeş a fost nominalizat la categoria Debut a Premiilor Galei UNITER, 2015.

Spectacolul este coprodus de Asociaţia ENTHEOS şi GrayPlay Performing Arts. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul mystage.ro.

Dramaturg și regizor de teatru, Mike Bartlett este unul dintre cei mai prolifici autori, scriind texte pentru teatru, radio, cinema și televiziune (BBC, ITV, Big Talk, Drama Republic). Piesele sale au fost jucate în cele mai importante teatre din Marea Britanie. Piesa Cock a fost prezentată în premieră în 2010 la Royal Court Londra și a câștigat Premiul „Laurence Olivier”, cea mai importantă distincție britanică, fiind montată ulterior pe Broadway.

Horia Suru este unul dintre cei mai apreciați creatori ai tinerei generații. A absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, semnând încă din 2008 regia a numeroase spectacole. Cele mai recente montări ale sale sunt Columbinus la Teatrul Municipal Baia Mare, Umbre. Un studiu la Teatrul Excelsior București și Refugiul la Teatrul Odeon. Mai multe informații despre regizor și despre spectacolele sale puteți găsi pe site-ul horiasuru.ro.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.