Colajul „Van Gogh”, semnat Adrian Ghenie, adjudecat contra sumei de 65.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/colajul-van-gogh-semnat-adrian-ghenie-adjudecat-contra-sumei-de-65-000-de-euro/

Colajul „Van Gogh”, semnat Adrian Ghenie, a fost adjudecat online contra sumei de 65.000 de euro la casa Lavacow, în sesiunea „Going East”, care a fost organizată la începutul lunii noiembrie. Lucrarea este semnată şi datată pe spate „Ghenie 2015”.

Un articol de Petre Ivan|15 noiembrie 2017

„Going East”, licitaţia de artă postbelică şi contemporană a casei de licitaţii online, Lavacow, a atins un nou record de aproape 350.000 de euro în seara de 7 noiembrie.

Un record important a constat în numărul de paşi de licitare la lucrarea Getei Brătescu („Vestigiu”, 15.000 de euro), adjudecată în 41 de paşi şi la lucrarea lui Adrian Ghenie – „Van Gogh”, 65.000 de euro, care s-a adjudecat după 27 de paşi.

A devenit astfel cea mai bună licitaţie online de la înfiinţarea pieţei româneşti de artă şi cea mai bună licitaţie de artă contemporană din sezonul 2017 – 2018, o dovadă a faptului că vânzările online reprezintă o modalitate excelentă de a obţine acces la pieţele care până acum nu puteau fi accesate.

Printre recordurile de autor înregistrate se numără „Peisaj Suprarealist”, de Andrei Cădere, vândut cu 26.000 de euro, şi „Os”, de Napoleon Tiron, cu 3.200 de euro.

„The Fear (Spaime)”, de Corneliu Baba, a fost adjudecat contra sumei de 50.000 de euro, ca şi „Poissons Cardinaux (Peşti Cardinali)”, de Ion Ţuculescu.

Casa de licitaţii online Lavacow este activă pe piaţa românească de peste trei ani, fiind specializată pe artă postbelică şi contemporană.

Despre Adrian Ghenie

În vârstă de 40 de ani, Adrian Ghenie s-a născut în Baia Mare şi este unul dintre cei mai apreciaţi pictori români.

Cel mai scump tablou al lui s-a vândut anul trecut cu aproape opt milioane de euro, la o licitaţie organizată de casa Christie`s din Londra.

Foto: Adrian Ghenie, Colajul „Van Gogh” – facebook

26
/10
/22

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din țară, prezintă în cadrul ediției a X-a, o artistă neconvențională, cu un parcurs atipic la fel ca personalitatea sa: Lilian Theil. Născută la Brașov în 1932, artista are o tehnică specială (appliqué): „pictează” cu acul de cusut și creează artă profund încărcată de simboluri contemporane din haine pe care nu le mai poartă.

24
/10
/22

De joi, 27 octombrie până la finalul lunii noiembrie, 40 de tineri din Ucraina cu vârstă cuprinsă între 15-18 ani sunt invitați să participe la etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, în cadrul căreia vor realiza patru instalații artistice ce au ca temă imaginarea viitorului, tinerii având astfel ocazia de a deveni creatorii unei lumi capabile să-i integreze pe ei și pe cei din generațiile următoare.

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.